|
.
20.12.2012, 22:12:24 | 0 comentarii | 913 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Ieri, / Colinde peste colinde la Consiliul Local al municipiului Vulcan
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Ieri, consilierii locali vulcăneni au avut ultima întâlnire oficială din acest an. Ordinea de zi a şedinţei nu a fost nicidecum una care să le dea emoţii aleşilor sau subsemnatului vreun motiv ca să-şi descarce pixul în domniile lor.
A fost o adunare care,
după cum a spus, la sfârşit, doamna Alina Anamaria Cîrstoiu, preşedinte de şedinţă, a arătat cum se desfăşoară şedinţele de consiliu la Vulcan în acest mandat al USL-ului: super liniştite şi în deplină armonie. Cel căruia doamna preşedinte de şedinţă i-a făcut dedicaţia a fost domnul ex-consilier local PRM Ioan Dorel Şchiopu, aflat în sală ca să susţină şi verbal, ca mandatat al unui prieten al său, solicitarea făcută de investitorul româno-american care, din ruina de bloc 2 din Dallas, a făcut, pe banii lui, o bijuterie de construcţie. Dar, despre asta, voi vorbi cu o altă ocazie.
Înainte de a intra
în ordinea de zi, consilierii locali vulcăneni au fost colindaţi de grupuri de copii şi tineri din municipiu. Primii au fost colindătorii de la Doruleţ-ul doamnei Doina Bughe. Acestora le-a urmat un grup numeros de elevi de la Şcoala Generală nr. 5 şi de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu. Câteva colinde a cântat, apoi, acompaniindu-se la chitară, părintele greco-catolic Laurenţiu Bulzan. După ce şi-au aranjat instalaţia de sonorizare, au intrat în scenă corul de copii şi corul mare ale Bisericii Penticostale din Vulcan. Prestaţia lor corală a fost, de-a dreptul, uimitoare.
Primarul Gheorghe Ile
le-a mulţumit tuturor pentru colinde şi urări, i-a felicitat, la rându-i, în numele Primăriei şi Consiliului Local Vulcan, iar la plecare colindătorii au primit dulciuri.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



