Colonia, odată încadrată ca zonă pietonală istorică, mai are doar câteva imobile recunoscute

Până în 2009, Colonia în sine era considerată un monument istoric. Casele de colonie, infrastructura, arhitectura, toate acestea dădeau valoare zonei care a început să se dezvolte ca o mahala şi s-a transformat într-un univers al familiilor de mineri venetici. În secolul XIX Colonia era în plină dezvoltare. Aici erau case cu cameră, bucătărie şi curte, toate realizate în aceeaşi manieră, străzi  largi, ulterior pavate cu piatră cubică, magazine. Minerii aveau şi o baie comunală, din care acum nu se mai vede absolut nimic, apoi un cazino, a cărui istorie pe larg este acum publicată într-o carte document realizată de Marian Boboc. Cu toate că zona era considerată o zonă istorică, după Revoluţie oamenii au început să modifice imobilele. Multe dintre ele nu mai sunt de recunoscut. Altele au fost abandonate sau dărâmate. Ministerul Culturii nu a avut niciunde în ţară grijă de imobilele sau zonele ce intrau în patrimoniul naţional, iar acestea s-au deteriorat şi şi-au pierdut valoa­rea. Tocmai de aceea, doar câteva dintre ele mai sunt acum încadrate ca monumente istorice de patrimoniu, iar dintre ele doar unele au şansa să fie conservate.

 

Strada în oglindă şi Colonia Ianza

Pe lista obiectivelor culturale este înscris şi centrul istoric al oraşului, strada Mihai Viteazu, Bulevardul 1 Decembrie 1918, între Piaţa Victoriei, Centrul civic, strada Dragalina şi strada Timişoarei. O zonă amplă, din care prea puţin se mai recunoaşte partea istorică. Cea mai frumoasă parte, care datează din secolul XIX, este strada Timişoarei, cu castelul şi Colonia Ianza. 

Construit în 1903, castelul Ianza este de fapt o casă cu turn, ridicată pe malul pârâului Maleia vizazi de sediul CNH. Proprietar, după retrocedare, este Cristian Ianza, care a scos imobilul la vânzare. Din fericire, castelul încă arată foarte bine şi ar putea fi renovat. Castelul şi casele din Colonia Ianza au aparţinut familiei cu acelaşi nume. În casele din colonia respectivă locuiau muncitori, cu chirie. Au fost confiscate pe vremea comuniştilor şi retrocedate după Revoluţie, dar multe în stare de degradare. Aşa cum se poate observa, unele dintre case sunt locuite, au fost modificate, altele au rămas la arhitectura iniţială, dar au fost abandonate. 

Strada Timişoarei continuă şi după Colonia Ianza, în jos, până la calea ferată ce desparte oraşul de Colonie. Acea porţiune, de la intersecţie până la calea ferată, a fost construită într-un mod aparte, după un model de stradă realizat prima dată la Cluj. O stradă în oglindă care, conform arhitecturii, ar trebui să aibă pe o parte şi pe cealaltă acelaşi tip de construcţii, încât să pară că a fost realizat în oglindă. Deşi se poate ghici intenţia arhitectului, acum, în urma modificărilor realizate de proprietari, oglindirea s-a pierdut. 

Strada Timişoarei, din păcate, nu are şanse să mai supra­vie­ţu­iască mult timp. Imobilele muncitoreşti, înghesuite, cu curţi mici, construite din cără­midă, nu fac obiectul interesului investitorilor sau al oamenilor de rând, care ar trebui să investească mult pentru a readuce la lumină un asemenea imobil. 

• 
• 
• 
• 
• 
• 
•