10.01.2013,  20:47:29 | 2 comentarii | 1667 vizualizari
Traficantul de droguri cercetat nu este nicidecum fiul preotului Eugen Nălboc din Vulcan
de Gheorghe OLTEANU

Mare rumoare a fost ieri, în Vulcan, după ce s-a auzit de invitaţia la audieri pe numele celor treisprezece persoane implicate în traficul şi consumul de droguri, dar şi ceva furturi de peste hotare. Un mare semn de întrebare s-a ivit în privinţa băiatului prezentat ca fiind fiu de preot.

Despre şeful reţelei
anchetatorii au dezvăluit doar că este fiul unul preot din Vulcan. În lipsa altor elemente de identificare, în localitate s-a zvonit imediat c-ar fi vorba de unul dintre cei doi băieţi ai preotului paroh Eugen Nălboc. Bănuială întărită de faptul că niciunul dintre ceilalţi preoţi din Vulcan nu are copii la vârsta la care ar fi fost tentaţi să o ia pe căi greşite.
 
Pe băiatul cel 
mai mare al preotului Eugen Nălboc îl cheamă Marius, are 33 de ani şi predă religia la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu. Eugen, mezinul, are 30 de ani şi este jurist la Primăria municipiului Vulcan. Într-adevăr, capul reţelei de traficanţi de droguri destructurată alaltăieri este, şi el, fiu de preot. Numai că preotul respectiv, de loc din Vulcan, avea parohie undeva prin părţile Călanului şi a decedat acum vreo doi-trei ani, fiind înmormântat în cimitirul de lângă Bisericuţa Ortodoxă din Coroeşti.

Comentarii articol (2 )

#1 diicot10.01.2013,  23:51:52
profesionistii astia de la diicot au gasit capul retelei:)) da nu stiau exact a cui copil este. cheltuie si astia banu public...
#2 jorgu13.01.2013,  18:52:07
CITI JURISTI TREBUIE SA AIBA O PRIMARIE ASA MARE?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter