|
.
16.01.2013, 21:57:15 | 0 comentarii | 1586 vizualizari
DSP Hunedoara / Luna sănătăţii pielii
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
► În ultimii 4 ani – 156 de cazuri de cancer de piele
La nivel internaţional, luna ianuarie are o semnificaţie aparte în ceea ce priveşte sănătatea omului, ea fiind dedicată şi campaniilor legate de bolile de piele. Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara susţine acest tip de campanii, informând populaţia referitor la bolile grave ale pielii, în special cancerul.
Specialiştii spun că sănătatea pielii poate fi afectată de mulţi factori, printre care ereditatea, vârsta, clima, poluarea, regimul alimentar, nivelul de stres şi fluctuaţiile hormonale. Peste 90 la sută din cazurile de cancer de piele apar pe pielea expusă la lumină: zonele expuse radiaţiilor ultraviolete cancerigene sunt faţa, gâtul, urechile, antebraţele şi mâinile. Cele mai comune trei tipuri de cancer de piele sunt carcinomul bazocelular, carcinomul scuamocelular şi melanomul.
Cancerul bazocelular şi scuamocelular sunt tipuri mai puţin grave şi reprezintă 95 la sută dintre toate cazurile de cancer de piele, cel mai grav fiind melanomul.
Cele mai frecvente cauze ale melanomului sunt: expunerea la radiaţii ultraviolete (UV) între orele 10 şi 15 şi expunerea la altitudini înalte; distrugerea ADN-ului din melanocite ca urmare a expunerii la soare şi UV, radiaţiile cu lungime de undă scurtă - cel mai important factor care cauzează melanomul; la solar corpul este expus de asemenea la UV care măresc riscul dezvoltării melanomului; depleţia stratului de ozon poate afecta semnificativ incidenţa melanomului. Se estimează că se produce o creştere cu 1 la sută a incidenţei melanomului cu fiecare procent de subţiere a stratului de ozon; agregare familială de melanom (mai multe cazuri de melanom în aceeaşi familie); aluniţele atipice; sistemul imun deficitar, în special în cazul persoanelor cu transplant de organ, leucemie sau limfom.
În ultimii patru ani, în judeţul Hunedoara, au fost depistate 156 de cazuri de cancer de piele, din care 76 reprezintă cazuri de melanom.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



