20.01.2013, 21:40:41 | 0 comentarii | 702 vizualizari
La Concursul Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade” / Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan reprezentat cu cinste
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
La Călimăneşti-Căciulata s-a desfăşurat Concursul Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade”, ediţia a IV-a.
Deşi are doar 9 ani, Andrei Secrieru, elev al Şcolii Generale Nr. 5 din cadrul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan, a participat la categoria de vârstă băieţi 11 ani, având ocazia să se confrunte cu unii dintre viitorii lui adversari de la Campionatele Naţionale de Copii şi Juniori din aprilie, anul acesta. Andrei nu a suferit decât o înfrângere, dar faptul că a făcut prea multe remize l-a situat la şah clasic doar pe poziţia 7. La blitz a fost la un pas de a urca pe podium, clasându-se pe locul 4. Andrei nu a avut o vacanţă tocmai uşoară, dar este mândru că a întrecut copii de la şcoli de renume din Bucureşti, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea, Craiova.
Concursul Naţional Şcolar a devenit o competiţie tradiţională în calendarul Federaţiei Române de Şah, fiind organizat anual sub patronajul marii maestre internaţionale, în parteneriat cu M.E.C.T.S., şi îşi propune în special susţinerea promovării şahului în şcoli. De asemenea, organizatorii asigură învingătorilor de la fiecare categorie de vârstă participarea la Campionatul Mondial Şcolar de Şah. Un eventual succes în această competiţie i-ar fi adus lui Andrei calificarea la mondialele şcolare, care se vor desfăşura în luna mai la Halkidiki (Grecia).
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|