03.09.2008, 12:36:41 | 0 comentarii | 654 vizualizari
La EM Paroşeni / Compania Naţionalã a Huilei SA Petroşani a pus în funcţiune, ieri, staţia de epurare a apelor uzate menajere
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
NECESITATE
Realizarea acestei investiţii este obligatorie pentru dezvoltarea pe viitor a unitãţii în conformitate cu prevederile Uniunii Europene. Staţia de epurare a fost impusã ca necesitate, de urmãtoarele imperative:
- PROGRAMUL DE ETAPIZARE - program încheiat între C.N.H. Petroşani şi Agenţia Naţionalã Apele Române Bucureşti, vizat şi de cãtre Agenţia Naţionalã Apele Române Craiova;
- PROGRAMUL DE CONFORMARE - parte integrantã a Autorizaţiei de Mediu, încheiat între unitate şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, nerealizarea mãsurilor impuse de acest Program de Conformare condiţionând menţinerea Autorizaţiei de Mediu.
Pentru activitatea desfãşuratã în cadrul EM PAROŞENI, conform reglementãrilor naţionale cu privire la mediu, Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului Hunedoara a emis AUTORIZAŢIA DE MEDIU nr. 331/06.07.2007, valabilã pânã la data de 16.06.2012. Aceastã autorizaţie a fost emisã cu impunerea unor condiţii, a unor mãsuri pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale activitãţilor desfãşurate de cãtre unitatea noastrã, mãsuri incluse în PROGRAMUL DE CONFORMARE. Programul de conformare cuprinde pe lângã celelalte lucrãri necesare pentru reducerea nivelului de poluare a mediului şi realizarea unei staţii de epurare a apelor menajere .
EM PAROŞENI - unitate consumatoare de apã potabilã şi care evacueazã ape uzate menajare, conform Legii apelor, 107/1996, nu poate funcţiona fãrã obţinerea AUTORIZAŢIEI DE GOSPODÃRIRE A APELOR, autorizaţie care se emite de cãtre Agenţia Naţionalã Apele Române. Pentru obţinerea acestei autorizaţii trebuie realizate o serie de mãsuri pentru protecţia calitãţii apelor şi cunoaşterea debitelor prelevate, mãsuri care sunt cuprinse în PROGRAMUL DE ETAPIZARE. Conform acestui program, EM PAROŞENI trebuie sã punã în funcţie în cursul anului 2008 o staţie de epurare a apelor menajere, dotatã cu un apometru care va contoriza debitele evacuate din staţie.
ETAPELE REALIZÃRII INVESTIŢIEI
În iulie 2007, SC HYDRO-EXPERT SRL TIMIŞOARA, în baza Contractului 26 ASL/25.05.2007, a predat proiectul STAŢIE DE EPURARE APE UZATE MENAJERE - EM PAROŞENI, proiect avizat favorabil de cãtre CTE-ul CNH-SA Petroşani în data de 01.08.2007. Având acest proiect, CNH - Petroşani a organizat în noiembrie 2007 licitaţie pentru atribuirea lucrãrilor de execuţie a lucrãrii.
Prin Contractul 193 ASL/05.12.2007, lucrãrile de execuţie a staţiei de epurare au fost preluate de cãtre SC CONSMIN SA PETROŞANI. Termenul de finalizare al lucrãrii este 01.09.2008.
DESCRIEREA ECHIPAMENTULUI ŞI FUNCŢIONAREA STAŢIEI
Apa uzatã din reţeaua de canalizare intrã liber
într-un canal rectangular de beton, amplasat subteran, lângã bazinul de omogenizare, stocare şi trece
printr-un grãtar care reţine materialul grosier.
Grãtarul se monteazã înclinat în canal, sprijinit de fundul canalului de intrare.
Apa ajunge în bazinul de omogenizare, de unde este pompatã cu o pompã submersibilã în bazinul biologic. Sunt prevãzute douã pompe: una activã şi una de rezervã.
În bazinul de omogenizare sunt 3 senzori de nivel:
nivel minim - opreşte pompa activã de apã uzatã;
nivel maxim - porneşte pompa activã de apã uzatã;
nivel maxim de avarie - avertizeazã acustic nivelul foarte ridicat al apei din bazin şi porneşte pompa de rezervã.
Pompa de apã uzatã activã funcţioneazã în funcţie de nivelul apei din bazinul de omogenizare: porneşte la nivel maxim şi se opreşte la nivel minim. În cazul în care pompa activã este defectã sau în bazin a intrat într-o perioadã scurtã de timp o cantitate mãritã de apã uzatã, creşte nivelul apei în bazinul de omogenizare pânã la cota de avarie, porneşte pompa de rezervã şi evacueazã apa uzatã pe by-pass.
Bazinul de omogenizare şi stocare apã uzatã asigurã acumularea şi stocarea apei uzate pe o perioadã de 2-8 h, în funcţie de debitul de intrare al apei în staţie.
Din bazinul de omogenizare, apa este pompatã în bazinul biologic unde are loc un ciclu SBR: aerare, mixare, sedimentare şi evacuare apã uzatã.
Bazinul biologic cu nãmol activat asigurã:
- omogenizarea amestecului dintre apa uzatã şi nãmolul activ;
- defosforizarea apei uzate, anaerob, cu nãmol activ;
- descompunerea compuşilor de carbon;
- nitrificare, denitrificare;
- sedimentare nãmol;
- evacuare periodicã nãmol;
- extragere apã epuratã.
Procesul de epurare cuprinde faze succesive de nitrificare şi denitrificare.
În zona aeratã, bacteriile aerobe realizeazã nitrificarea. În zona anoxicã, folosind substanţa organicã din apa uzatã, are loc procesul de denitrificare. În procesul acesta, bacteriile denitrificante descompun azotaţii şi azotiţii consumând O2 şi eliminând azotul în atmosferã.
Procesul de defosforizare se realizeazã anaerob, în bazinul biologic, unde apa uzatã se amestecã cu nãmolul activ.
Procesele de nitrificare şi denitrificare au loc simultan, în perioade de timp stabilite de tehnologia SBR.
Aerarea în zona de nitrificare se realizeazã cu panouri de aerare, cu tuburi flexibile generatoare de bule fine. Aerul este furnizat de o staţie de suflante care funcţioneazã pe perioada de aerare, în funcţie de senzorul de oxigen montat în bazinul biologic. Sunt prevãzute douã suflante: una activã şi una de rezervã.
Apa epuratã este evacuatã spre emisar printr-o vanã electricã care se deschide la sfârşitul ciclului SBR un timp prestabilit.
În perioada de mixare, nãmolul recirculat este pompat cu o pompã submersibilã din bazinul biologic în bazinul de omogenizare. Nãmolul în exces este extras periodic, în perioada de extragere, din bazinul de tratare biologic prin intermediul unei pompe submersibile şi este pompat în bazinul de îngroşare cu nãmol.
Din bazinul de îngroşare cu nãmol, nãmolul îngroşat este extras cu o pompã şi pompat în instalaţia de filtrare cu saci pentru deshidratare. Pe traseul cu nãmol în exces, în conductã, se injecteazã polielectrolit pentru flocularea nãmolului şi îmbunãtãţirea deshidratãrii. Polielectrolitul este omogenizat cu ajutorul unui mixer şi apoi pompat cu o pompã cu membranã în conducta cu nãmol în exces.
Pompa de nãmol îngroşat şi instalaţia de polielectrolit funcţioneazã numai în regim manual, o datã pe zi, un timp prestabilit, în funcţie de cantitatea de nãmol din îngroşãtor.
CONCLUZII.
Aceastã investiţie, STAŢIE DE EPURARE APE UZATE MENAJERE, va permite ca în viitor apele uzate menajere sã fie colectate şi epurate înainte de a fi deversate în râul Jiu, astfel încât sã nu fie afectatã negativ sãnãtatea publicã şi a mediului. Staţia de epurare va asigura tratarea zilnicã a unei cantitãţi de 140 mc, debitul maxim admisibil fiind de 190 mc. Tehnologia de epurare prevãzutã prin acest proiect este de tip SBR şi va asigura eficienţa epurãrii apelor uzate, un randament ridicat al utilajelor şi o economie de energie electricã. Aceastã tehnologie este de ultimã generaţie, cu treaptã terţiarã care asigurã randamente ridicate de reducere a poluanţilor. Procedeele tehnologice şi automatizarea aplicatã la aceastã staţie de epurare asigurã încadrarea efluentului în limitele NTPA-001/2002. Produsele secundare rezultate din procesul de epurare a apelor uzate menajere, cum ar fi reţinerile de pe grãtar, nisipul şi mai ales nãmolul rezultat sunt neutralizate într-o mãsurã în care sã permitã integrarea lor în mediul înconjurãtor, transformându-le în produse utile, valorificabile pe plan local.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|