27.01.2013, 22:23:06 | 0 comentarii | 835 vizualizari
Din cauza datoriilor către arbitri şi jucători, / Jiul a spus pa Ligii a III-a!
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Echipa de fotbal Jiul Petroşani este la un pas de a fi eliminată, oficial, din Liga a III-a dacă până la finele lunii nu va plăti datoriile de zeci de mii de euro pe care le are către arbitri şi către jucători.
Simota cedează echipa primăriei
În aceste condiţii doar o minune mai poate salva formaţia din Vale spre a-şi continua parcursul în cel de-al treilea eşalon valoric. „Dacă se găseşte cineva să ne ajute, cine ştie, poate mai avem o şansă. În caz contrar, nu mai este nimic de făcut în acest sens”, a declarat George Boboc.
Finanţatorul Alin Simota a avut nenumărate întâlniri cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi în vederea unui sprijin financiar al administraţiei locale, pe ultima sută de metri. Deocamdată, cele două părţi nu au ajuns la vreun numitor comun.
Patronul Simota a pus punctul pe „i”: „Din cauza perioadei de criză economică şi financiară, am decis să-mi retrag sprijinul financiar, pentru că nu îmi mai permit să finanţez echipa Jiul Petroşani. Voi ceda cu titlu gratuit echipa primăriei şi aceasta, dacă doreşte, poate să o preia şi să o menţină în Divizia C, acolo unde se află în prezent. Dacă doreşte să o preia, noi le punem la dispoziţie terenul principal, terenurile de antrenament, instalaţiile de apă şi curent. Dacă primăria refuză să o preia, echipa se va retrage din Liga a III-a, ceea ce va reprezenta sfârşitul acesteia. Nu aş fi dorit să ajungem aici, dar eu, singur, nu mai pot ţine echipa”.
Primăria Petroşani refuză oferta
Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani, a declarat fără echivoc că echipa de fotbal Jiul Petroşani nu poate fi preluată de către Primăria Petroşani: „Legal, primăria nu poate prelua echipa şi nici nu ne dorim să facem acest pas. Îmi pare foarte rău că o echipă care a reprezentat, timp de ani buni, ceva în fotbalul românesc se va desfiinţa, dar primăria nu o poate ajuta din punct de vedere financiar”.
„În privinţa jucătorilor şi antrenorilor, aceştia au primit dezlegări şi sunt liberi să plece unde doresc. Dacă vor, pot rămâne la echipa a II-a, care activează în Liga a IV-a, bineînţeles, cu salariile diminuate. Asta, în cazul în care echipa a II-a nu va avea de suferit şi ea, în urma desfiinţării primei echipe”, a declarat Alin Simota.
Un miliard de lei vechi este suma de care Jiul avea lunar nevoie pentru salariile către jucători şi angajaţii clubului, onorariile la arbitri şi, nu în ultimul rând, pentru deplasări. Suma pare uriaşă pentru clubul din Vale, care, de ani buni, se chinuieşte din punct de vedere financiar.
Şi totuşi, Jiul îşi face academie de fotbal…
După modelul Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” şi Academia de Fotbal „Gică Popescu”, Jiul va avea de la 1 iulie propria academie, unde vor veni jucători de elită.
Alin Simota - finanţator, George Boboc - preşedinte, Marin Tudorache - director tehnic şi Damian Militaru – membru fondator, acesta va fi staff-ul noii academii de fotbal, pe care Jiul o va avea din vara acestui an. Anunţul a fost făcut oficial, în cadrul unei conferinţe de presă, unde oficialii Jiului au anunţat şi o colaborare cu Şcoala PRO FOTBAL condusă de Marin Tudorache şi Viorel Stancu.
„Noi nu ne dorim decât să asigurăm continuitatea în ceea ce priveşte performanţa în fotbal. Cei mai buni jucători de la PRO FOTBAL vor face un pas superior spre această academie. Aria de selecţie va fi pentru început din Valea Jiului, apoi din tot judeţul şi pe urmă din toată ţara. Vom angaja antrenori din Valea Jiului şi sunt convins că va ieşi ceva folositor. Toate primăriile din Vale care dispun de fonduri pot veni în sprijinul acestei academii”, a declarat Marin Tudorache.
George Boboc, preşedintele Jiului, spune că academia este binevenită, deoarece astfel Jiul nu va muri: „Academia este cea mai bună idee în acest moment. Este greu de crezut că vom putea plăti la timp atâtea datorii. În aceste condiţii, academia este cel mai bun lucru care se putea întâmpla. Continuitatea echipei Jiul va fi această academie, care îşi va începe activitatea la data de 1 iulie. Vor veni jucători din toate colţurile ţării, care vor avea cele mai bune condiţii la baza Jiul. Pe această cale, vreau să reamintesc că baza Jiul este încă sub tutela noastră, contractul de cesiune cu Primăria Petroşani va expira în anul 2015, cu drept de prelungire”, a declarat George Boboc.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|