07.11.2011,  21:27:48 | 0 comentarii | 745 vizualizari
Ieri, la Uricani / A fost descoperit cadavrul unei femei


de Ziarul Vaii Jiului

Ieri dimineaţă, sesizaţi, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Uricani au descoperit cadavrul unei femei de 55 de ani, aflat în locuinţa acesteia.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că femeia decedată avea pe faţă urme de sânge şi un şnur înnodat în jurul gâtului.
Locul faptei a fost asigurat de către poliţişti, luându-se legătura cu ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Hunedoara şi cu procurorul din cadrul Tribunalului Hunedoara – Deva, care
s-au deplasat la faţa locului în vederea efectuării cercetărilor.
Cadavrul a fost ridicat de reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Hunedoara-Deva pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.
Poliţiştii au întocmit deja un cerc de suspecţi, în cauză fiind suspiciuni privind săvârşirea infracţiunii de omor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter