04.11.2011,  00:09:42 | 0 comentarii | 716 vizualizari
Un aninosean, mangă de beat, a sărit cu toporul la personalul de pe ambulanţă


de Ziarul Vaii Jiului

Vineri după-amiaza, în jurul orei 17:00, Poliţia Comunitară Aninoasa a fost îndrumată de ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Aninoasa să se deplaseze pe strada Libertăţii, blocul J, apartamentul 8, deoarece există o altercaţie între un cetăţean băut şi personalul de pe ambulanţa sosită de la Petroşani în urma unei sesizări prin serviciul de urgenţă 112.

„S-a ajuns la faţa locului în mai puţin de 10 minute. Oamenii din subordinea mea l-au întâlnit pe N.P. de 45 de ani, aflat în stare de ebrietate, pe nepoata lui, o tânără de 14 ani şi echipajul de la salvare, compus dintr-o doamnă asistent şi un şofer. Poliţiştii comunitari au constatat că proprietarul era revoltat pe cei de la salvare că au intrat în domiciliul său, „fără acordul” lui, deşi echipajul a fost chemat chiar de nepoata sa, care - în urma unei operaţii de apendicită - se simţea foarte rău. Scandalul era, la momentul sosirii echipajului de poliţişti comunitari, doar acustic, iar subordonaţii mei, după ce au bătut la uşă şi li s-a deschis, au purtat discuţii cu respectivul cetăţean, încercând să calmeze spiritele. În cele din urmă, cetăţeanul a fost de acord să coopereze, lăsând astfel pe cei de la ambulanţă să îşi facă treaba”, ne-a declarat comandantul Poliţiei Comunitare Aninoasa, Sorin Enache.

Până la sosirea poliţiştilor comunitari, N.P., aflat sub aburii alcoolului, a sărit cu un topor la asistentă, producându-i acesteia o sperietură groaznică. „Cei de pe salvare susţin că au fost ameninţaţi cu toporul, noi nu am văzut, dar am constatat că doamna asistent era speriată. Din cauza şocului, se simţea foarte rău. I-am îndrumat pe cei de pe salvare să depună o plângere la Poliţia oraşului Aninoasa. Nu este prima oară când se întâmplă astfel de lucruri. Instituţia noastră din Aninoasa

i-a sprijinit şi îi va sprijini mereu pe cei de la Ambulanţă sau de la SMURD. De aceea, ca să evităm astfel de incidente nedorite, îi rog pe cei de pe salvări, dacă consideră că pe raza oraşului Aninoasa au de ajuns în zone mai periculoase, să ia legătura şi cu organele care stabilesc ordinea şi liniştea publi­că pe raza localităţii noastre, deci să anunţe fie Poliţia Comunitară, fie Poliţia oraşului Aninoasa. Åži acest lucru este, cred, valabil, pentru toate localităţile din Valea Jiului”, a mai declarat şeful serviciului Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei Aninoasa, Sorin Enache.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter