04.02.2013, 22:46:38 | 1 comentariu | 698 vizualizari
La cel mai aşteptat eveniment al începutului de an / Dezinteres şi absenţe multe
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2012, cei mai buni antrenori şi cele mai performante cluburi au fost premiate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret în cadrul „Galei Sportului Hunedorean 2012”.
Gimnasta Raluca Haidu, de la CNS CSŞ „Cetate” Deva, sportiva numărul unu a judeţului în anul 2012, a primit ultimul trofeu al vieţii de sportivă, întrucât cu scurt timp înaintea acestei gale a anunţat că se retrage din activitatea competiţională. Cei mai mulţi dintre ceilalţi nouă sportivi din ierarhia la discipline neolimpice sunt la început de drum şi pot visa să ajungă mai sus pe drumul performanţei sportive, iar pasiunea şi valoarea lor îi îndreptăţesc să spere la noi succese.
Cel mai bun antrenor hunedorean al anului a fost desemnat Florin Cotuţiu, fostul tehnician al gimnastei Raluca Haidu.
În topul cluburilor publice lider a fost, la fel ca în ultimii ani, CNS CSŞ „Cetate” Deva, iar la cluburi private cel mai bun a fost CS Comexim Lupeni, câştigător şi la multe alte precedente ediţii.
Din păcate, Gala Sportului Hunedorean a fost diluată de absenteismul unora dintre performeri şi de dezinteresul autorităţilor. Unii dintre laureaţi au lipsit din motive obiective (cantonamente, dificultăţii de transport etc.), alţii din cauze subiective, iar autorităţile nu s-au obosit să facă act de prezenţă, nefiind an electoral.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
Pai cine sa mai vina sa vada si sa asculte vrajeala celor din Comisie?... pierdere de vreme, suparari, clasamente ale sportivilor intocmite la comanda, nu se cunosc rezultatele omologate sau cele neomologate, vrajeala multa la disciplinele ...neolimpice! Pai au ajuns ungurii sa conduca Agentia Judeteana pentru Sport?... si asta la intelegere cu PSD-ul?... nesimtire mare!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|