|
.
12.02.2013, 20:21:49 | 0 comentarii | 724 vizualizari
Ulpia Traiana Sarmizegetusa, / Pe Ruta Împăraţilor Romani
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost inclus în „Ruta culturală turistică a împăraţilor romani”. În acest proiect mai sunt cuprinse încă patru obiective istorice din România, respectiv Adamclisi, Histria, Apulum şi Roşia Montană.
Proiectul „Ruta culturală turistică a împăraţilor romani”, la care vor participa şi Bulgaria, Croaţia şi Serbia, este finanţat de Uniunea Europeană şi durează până în 31 octombrie 2013.
„Vineri am primit răspunsul oficial din partea Ministerului Economiei, Autoritatea Naţională pentru Turism, prin care am fost informaţi că situl de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care se află în administrarea noastră, a fost selectat ca făcând parte dintr-un circuit turistic european „Ruta Împăraţilor Romani”. Trebuie să ne pregătim foarte serios să primim în condiţiile cele mai bune cât mai mulţi turişti, dar mai ales trebuie să profităm ca instituţie de această selecţie extraordinar de importantă pentru a accesa fonduri europene”, a declarat Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Proiectul vizează dezvoltarea turismului arheologic prin creşterea fluxului de turişti, realizarea de programe turistice comune, prezenţa la târgurile de turism, dar şi la alte evenimente turistice internaţionale.
De asemenea, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va participa, în luna mai, la Târgul de Turism de la Berlin, unde va prezenta situl de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



