10.03.2013,  19:30:03 | 1 comentariu | 865 vizualizari
După înfrângerea ruşinoasă de acasă, / CS Vulcan s-a revanşat cu scorul 0-4 la Orăştie
de Gheorghe OLTEANU

Mai întotdeauna prinde bine o călfăneală, fie ea şi verbală, aplicată fotbaliştilor vulcăneni care au căzut în greşeală şi au muşcat-o cu trei la zero, la ei acasă, în etapa de dinaintea celei din sâmbăta asta.

După ce, cu şefi
cu tot, au fost luaţi la prelucrare, băieţii s-au prins că nu e de făcut ghiduşii şi că trebuie să pună bulanul la joc. Portarul Cristian Toth a fost pus definitiv pe liber. Fiindcă, aşa cum zicea Neluţu Pantilimon, preşedintele CS Vulcan, pe unul ca ăsta nu-l mai poţi ţine, pentru că, s-a văzut în etapa trecută de acasă, nu ştii cum reacţionează şi-ţi face un pocinog, de te vorbeşte tot judeţul.
 
Aşa că, la meciul de
sâmbătă pe care CS Vulcan l-a disputat cu Dacia Orăştie, în poarta echipei vulcănene a reapărut mult încercatul veteran Doru Mârşava. Care nu a primit niciun gol, în timp ce coechipierii lui au marcat patru bucăţi în plasa dacilor gazdă.
 
Cel care a dat
primul gol a fost Maier (în poză), în prima parte a jocului. Căruia, în repriza secundă, i-au urmat exemplu "Piticu'" Miculescu, Palade şi "Puchin" Băcăran. Nu a fost deloc un meci uşor cel de la Orăştie, după cum v-ar veni să credeţi. Dar oamenii lui Ocsi Iszak au prestat bine, iar scorul final de 0-4 demonstrează pe deplin asta. 
 
Sâmbăta care vine
CS Vulcan joacă acasă, în compania echipei din Călan. Care - cine ştie? s-o fi întărit, astă iarnă, cu ceva jucători buni – l-a bătut la ea acasă, cu 4-1, pe Minerul Uricani.

Comentarii articol (1 )

#1 chivu12.03.2013,  10:56:16
nu vam zis data trecuta vulcanul echipa mare . ai ales ca inca mai joaca colegi deai miei ..miculescu...marsava....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
La ceas aniversar, sâmbătă, 5 septembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvâ[..]
06.09.2015, 22:42   |    0 comentarii
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
Hercules - noul lider
Pentru că Cetatea Deva a stat în etapa disputată sâmbătă, Hercules Lupen[..]
29.03.2015, 19:53   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter