11.03.2013,  19:51:55 | 0 comentarii | 1355 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Nu a fost blat, a fost pe bune: / PSD Pui – PSD Petroşani: 3-3
de Corneliu BRAN

Dacă pe teren scorul a fost egal, la acţiunea de după scorul l-au câştigat puienii, pe simplul motiv că au fost mai mulţi. Prin urmare, au mâncat mai mulţi vişlii şi mici şi au băut mai multă bere.

Vişli, mici, ţuică, bere, sucuri şi apă minerală, cu acestea au fost aşteptaţi cei 23 de membri ai organizaţiei municipale PSD Petroşani de către colegii de partid din comuna Pui, duminică, 10 martie 2013. Şi asta nu pentru că s-a sărbătorit cine ştie ce eveniment, ci doar pentru că la Pui s-a încins un „aprig” meci de fotbal între team-urile cele două organizaţii. În fond, a contat mai mult mişcarea în aer liber şi cunoaşterea reciprocă a celor două tabere aliate decât meciul în sine, la final toată lumea fiind mulţumită. Rezultatul dintre cele două echipe nici n-ar mai conta, dar vi-l spunem, s-a terminat egal, 3-3, asta ca să nu fie cu supărare în nicio tabără.
Pentru cei din Pui acţiunea de duminică a avut rezonanţă chiar şi mai mare. De ce? Pentru că sâmbătă, 9 martie, spre seară, Petru Bălteanu a fost reales, nu la al XIV-lea congres ca în alte vremuri, ci la cârma organizaţiei PSD Pui. Prilej de făcut oarece cinste, nu?! 
Una peste alta, vremea a ţinut cu fotbaliştii. Deşi dimineaţă a plouat, după prânz, când a început meciul, un soare călduţ de primăvară şi-a făcut apariţia, iar cei peste 100 de oameni care au participat la meci, vorbim aici şi de galeriile celor două echipe, s-au simţit şi mai bine, chiar dacă pe teren nu jucau Rusescu, Bourceanu, Chipciu sau Tătăruşanu.
„În urma şedinţei organizaţiei comunale PSD Pui, am fost invitaţi la o competiţie sportivă, organizată de dl. Bălteanu, fost şi actual preşedinte al organizaţiei de-acolo. Jocul de fotbal la care am participat cu echipa noastră a fost unul spectaculos, cu şase goluri foarte frumoase, la final meciul terminându-se egal. Au fost prezenţi la Pui, în afară de jucători, mai mulţi reprezentanţi din cadrul PSD Petroşani, care au fost duşi cu un microbuz. Şi pe această cale vreau să-i mulţumesc d-lui preşedinte al organizaţiei municipale PSD Petroşani, Ioan Rus, care ne-a asigurat acest mijloc de transport. De asemenea, vreau să le mulţumesc celor care fac parte din echipa de consilieri locali, care au fost alături de noi şi au sprijinit iniţiativa. Dl. consilier local Doru Şipeţan a venit chiar să ne încurajeze. Acţiunea a fost una reuşită. Pe lângă meciul de fotbal, a contat mult socializarea dintre membrii celor două organizaţii, dar şi descoperirea de noi talente pe linie sportivă. Este primul pas, ne-am format un plan de acţiune pe linie sportivă, astfel că vor mai urm< astfel de meciuri şi întâlniri sportive la Sălaşu de Sus, la Aninoasa, la Petroşani, după care sperăm să ne întâlnim şi cu cei din vestul Văii Jiului, cu cei din Vulcan, Lupeni şi Uricani. După cum ştiţi, de ani de zile mă ocup personal de acest gen de acţiuni, dar de-acum sper ca aceste acţiuni sportive să le organizăm lunar, sau chiar bilunar”, ne-a declarat Tibi Jitea, organizatorul de competiţii sportive din cadrul PSD Petroşani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter