20.03.2013,  23:03:48 | 0 comentarii | 1090 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Două sindicate de la mina Livezeni au pus umărul pentru a ţine în viaţă o tradiţie / Asociaţia Pro Parâng are cele mai complexe activităţi de promovare a staţiunii montane
de Alina PIPAN

Sindicatul Minier Libertatea 2008 şi Sindicatul Solidaritatea 2009, alături de SC Infostar SRL, sunt sponsorii celei de-a X-a ediţii a Serbărilor Zăpezii, care s-a desfăşurat în weekendul trecut, în Parâng, pe pârtia Slima.

După cum se observă, tot minerii susţin şi muntele. Sindicatele, finanţând această competiţie de câţiva ani, dovedesc că au încredere că tinerii şi copiii vor cunoaşte muntele şi se vor îndrăgosti de el.  Din banii sponsorilor, câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome, insigne, medalii, cupe pentru cele mai bune evoluţii, dulciuri şi un cadou surpriză: o jucărie de pluş.
„Mulţumim, de asemenea, şi celorlalţi parteneri care au fost alături de noi la organizarea acestor manifestări: Jandarmeria Montană, Clubul Sportiv Şcolar Petroşani, Crucea Roşie –Subfiliala Petroşani”, aminteşte Cazimir Radvanski, preşedin­tele Asociaţiei Pro Parâng. Asociaţia Schi-Turism Montan Pro Parâng, sub denumirea completă, nu este cunoscută doar pentru că organizează de 10 ani concursuri de sanie, schi şi snowboard pe Slima. Membrii organizaţiei sunt oameni obişnuiţi, cu vise tangibile, dar cu o responsabilitate mare faţă de munte. Asociaţia este singura din câte există care are un site de promovare a staţiunii, atât de bine închegat şi de complet, încât poate fi folosit şi ca material didactic la orele de dirigenţie, geografie sau biologie. 
După cum am promis în ediţia de luni, vă prezentăm câştigătorii concursurilor de sanie, de schi şi de snowboard. În total, în competiţii au fost angrenaţi peste 50 de participaţi!
Cei care nu au ajuns pe locul I, să nu renunţe, să se ambiţioneze, şi în 2014 să ocupe un loc mai bun. Printre participanţi, ba chiar unul dintre cei mai buni, a fost şi şeful Salvamontului Petroşani, Dumitru Bârlida, la categoria „veterani”.
După competiţii, Cabana La Mario a oferit câte un ceai cald pentru copii şi un vin fiert pentru adulţi. 
 
Proba de sanie 
Categoria 8-12 ani: fete - locul I – Alexandra 
Kovacs; băieţi - locul I – Sebastian Badea. 
Categoria 12-18 ani: fete - locul I – Adelina 
Cercel; băieţi - locul I –  Daniel Prună. 
Categoria peste 18 ani: fete – locul I - Maria 
Nyitrai; băieţi – locul I – Dan Filip. 
 
Proba de schi
Categoria sub 8 ani: fete - locul I – Ştefania  Ivan; băieţi - locul I – Mihnea Marica.
Categoria 8-12 ani: băieţi – locul I - Cristian Huidu. 
Categoria 12–18 ani: fete – locul I – Cătălina Popa. 
Categoria 18–24 ani: băieţi – locul I – Alexandru Mitroi. 
Categoria 24–40 ani: băieţi – locul I – Cristian Hohoi. 
Categoria peste 40 ani: fete – locul I - Alina Creţu, băieţi – locul I – Cristian Zoltan.
Categoria „veterani”: băieţi – locul I – Dumitru Bârlida. 
 
Proba de snowboar
Categoria 12–18 ani: fete – locul I - Lavinia 
Bocancea; băieţi - locul I – Mihai Ţopescu. 
Categoria 18–24 ani: băieţi – locul I - Răzvan Lăbuşcă. 
Categoria 24–40 ani: băieţi - locul I – Florin Badea.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Campionatele Naţionale ale Cluburilor Sportive Şcolare la Sanie pentru junior II, cadeţi şi copii, organizate de CSŞ Petroşa[..]
04.03.2015, 21:22   |    0 comentarii
În perioada 2-4 martie în Staţiunea Parâng va avea loc Campionatul Naţional de Sanie pentru copii şi cadeţi.[..]
23.02.2015, 21:00   |    0 comentarii
Deoarece la noi nu există piste performante pentru concursurile de anvergură, sportivii de la secţia de sanie a CSŞ Petroşani[..]
05.01.2015, 22:23   |    0 comentarii
La sfârşit de an, acum când este perioada evaluării realizărilor, putem afirma că, deşi am participat pentru prim[..]
02.12.2014, 21:14   |    0 comentarii

_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter