24.03.2013,  21:12:05 | 16 comentarii | 1899 vizualizari
Primarul Cornel Resmeriţă / A îngropat bugetul local în datorii şi-i transformă pe lupeneni în giranţii managementului său defectuos
de Alina PIPAN

Primarul Cornel Resmeriţă este pus la zid chiar de guvernanţii alianţei pe care o reprezintă. Pentru unii primari plata arieratelor în proporţie de 85 la sută şi finalizarea proiectelor vechi înainte de a finanţa altele noi înseamnă a strânge cureaua, dar în jurul taliei, nu în jurul gâtului. Consecinţele managementului defectuos îl ajunge acum din urmă şi pe primarul lupenean. Din păcate, dumnealui dictează, iar lupenenii plătesc pentru toate proiectele populiste demarate fără acoperire. În momentul de faţă Lupeniul are o datorie de 8.151.649 lei, are taxe şi impozite mărite şi o infrastructură defectuoasă, dar şi surse de venit importante. 

Vineri, consilierii lupeneni au fost chemaţi la o şedinţă de îndată pentru a aproba un împrumut  destinat acoperirii datoriilor pe care Lupeniul le are. Achitarea arieratelor înregistrare în contabilitate faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, cum explică proiectul de hotărâre.  Trei consilieri s-au opus, pentru că împrumutul ar însemna un bir pentru lupeneni. De fapt, împrumutul îl plătesc lupenenii. Şi asta nu ar fi un lucru de neînchipuit, dacă fiecare dintre lupeneni ar şti pentru ce plăteşte aceşti bani, dacă ar merge pe străzi asfaltate, dacă elevii ar învăţa în şcoli reabilitate, modernizate, dacă reţeaua de gaz ar fi introdusă peste tot în oraş. Dar ei plătesc pentru proiectele populiste demarate de primar, chiar dacă acesta nu avea un buget care să acopere aceste cheltuieli. 
Consiliul Local Lupeni a votat proiecte sociale peste proiecte sociale. Nu ştim dacă, în timp ce li se prezenta câte un proiect de hotărâre, aceştia erau şi informaţi despre situaţia bugetului local. Primarul a iniţiat aceste proiecte pentru a se face iubit şi susţinut de cetăţeni. Plase de Crăciun sau de Paşti pentru cei nevoiaşi, cadouri pentru copiii care veneau la colindat, căldură gratuită pentru pensionari, de altfel cei mai fideli votanţi ai săi. De ce toate aceste proiecte sociale, dacă bugetul nu suporta aceste cheltuieli, ba din contră, era scufundat în datorii? Este corect şi social-democrat să ajuţi o mică parte din populaţie, pe o perioadă scurtă, fără efect de lungă durată, pentru ca mai apoi să îndatorezi  toată populaţia, pe termen lung? Oare cine a mai avut de câştigat în afară de imaginea de samaritean a primarului?
Cum de o localitate ca Lupeniul, cu o mină care funcţionează, cu o staţiune montană în ascensiune, cu o piaţă a forţei de muncă stabilă, are o datorie de 8.151.649 de lei?
Ţinând cont de datoria Primăriei Lupeni, Nicolae Dunca, primarul din Aninoasa, localitate confruntată cu mari necazuri financiare, nu se va mai simţi cel mai îndatorat primar din Vale. Datoriile lui Cornel Resmeriţă sunt mai mari, însă şi Lupeniul e mai mare, cu mai multe oportunităţi. 
Zilele de milostenie ale primarului lupenean s-au terminat pentru că de acum va trebui să menţină cheltuielile în funcţie de buget. Datoriile au fost explicate de cheltuielile pentru produse, servicii şi lucrări, cele mai multe fiind înghiţite de şcoli şi spital.  Asta este o foarte mare minciună. De fapt, datoriile s-au acumulat în timp, şi nu pentru că primăria a achiziţionat aparatură pentru spital, a renovat şcoli sau le-a dotat, investiţii de care ar fi beneficiat un segment mai mare al populaţiei, pe termen mai lung. Inclusiv Curtea de Conturi a demonstrat că în cursul anilor 2010, 2011 şi în perioada ianuarie - iunie 2012 au fost plătite ajutoare de urgenţă către 4.375 de persoane, pentru situaţii medicale privind tratamente şi investigaţii în clinici de specialitate, fără a exista documente care să justifice cheltuirea sumelor respective. 
Continuăm cu următoarele informaţii. Pentru executarea unor lucrări de investiţii, au fost decontate, fără bază legală, câte un spor de 22 la sută la cheltuielile directe stabilite conform devizului de lucrări pentru materiale şi utilaje, precum şi o cotă de aprovizionare pentru materiale de 18-20 la sută. În acest caz e vorba de mai mult de 43.000 de lei abatere. Să-i amintim primarului şi decontul unor facturi pentru care nu există anexate documente justificative cu privire la serviciile prestate: facili­tare publică şi sondarea opiniei publice, servicii de publicitate şi pentru informarea cetăţenilor, susţinerea pe postul de radio a campaniei publici­tare, producţia spoturilor şi achiziţiilor publicitare, servicii privind securitatea şi sănătatea în muncă. Aici ar fi vorba de mai bine de 105.000 de lei abatere.
Trei consilieri locali din opoziţie au votat împotriva proiectului de împrumut al Primăriei Lupeni, deşi, practic, în momentul de faţă nu există alte soluţii. Dacă până la 31 martie nu sunt plătite arieratele primăriei, aceasta nu va mai primi cote defalcate din impozitul pe venit şi nici sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Aşadar, Lupeniul se împrumută.
„Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în valoare de 8.151.649 lei”. După cum scrie în hotărârea de consiliu local, pe pagina de internet a primăriei vor fi afişate toate detaliile referitoare la împrumutul contractat, de la dobânzi la ratele achitate lunar. Dobânda, conform politicii monetare a BNR, va fi de 5,25 la sută pe an. Împrumutul este contractat pe o perioadă de 5 ani. 
Avem încredere în opoziţia din Consiliul Local Lupeni care, de acum înainte se va interesa şi de starea bugetului, înainte să voteze propuneri de hotărâri care nu au legătură cu realitatea financiară. De fapt, opoziţia PDL şi PP-DD începe să reacţioneze destul de bine la Lupeni, astfel încât să deschidă ochii şi consilierilor pesedişti care au o datorie mai întâi faţă de populaţie şi mai apoi faţă de şeful de partid.

Comentarii articol (16 )

#1 suca24.03.2013,  21:22:22
Primarul face ce face cu avizul si aprobarea consilierilor locali. Niste papagali.
#2 tsunami25.03.2013,  08:06:45
Orasul maidanezilor de toate natiile si culorile...Consilieri in pozitia ghiocelului obisnuiti de la mina...Pe cand o telegondola Petrosani -Uricani ??? poate e mai rentabila decat acest palat muncitoresc cica ...Langa primarie au rasarit ca ciupercile o gramada de banci ...totusi cam multe la atata spatiu sigur au fost luate ca celelalte la preturi piperate...platesc cetatenii nu va faceti probleme...Cum merge minerul la lucru sch 1 cand toata noaptea avem concerte live intre blocuri de la jogodiile pe care nu le vedeti prin oras?? sau nu va pasa ca mergeti numai cu masina sa nu calcati cumva in cacat de maidanez...ca santeti sensibili tare...Spitalul l-ati lasat fara bonuri tot prin bunavointa dumneavoastra ...paida cum trebuie recuperati banii de undeva ...aveti obrazul gros rusineee sa fa fie...
#3 lovin25.03.2013,  08:25:22
Corb la corb nu-si scot ochi dar va venii cred si ziua aceia in care cineva va trebui sa dea socoteala ptr.toate matrapazlacurile facute de clanul Resmerita in frunte cu consiliul care nu misca nimica in front de parca ar locui pe alta planeta,da doamne sa fie bine ptr.locuitorii orasului si datoriile agatale de gat celor care le-au facut!!!
#4 suciu25.03.2013,  08:51:13
ce puteti sa-i cereti la inconstientu si incompetentu asta1
#5 lupeni25.03.2013,  09:31:32
cel mai murdar oras din vale ca si primaru
#6 feisbuc25.03.2013,  14:02:05
Ar fi fost mai eficient sa intre orasul in colaps, sa nu-si mai primeasca banii din impozite si taxe, sa nu mai poata plati utilitatile la spital si scoli si poate asa s-ar fi revoltat multimea si am fi scapat de turnator! Astfel s-ar fi prabusit odata pentru totdeauna acest clan si ar fi intrat si Lupeniul pe fagasul normal si firesc! Şapte reprezentanţi ai administraţiei locale din Lupeni vor pleca în Londra, pe bani publici. Consiliul Local Lupeni a aprobat joi cu vot majoritar, inclusiv cei din P.D.L. alocarea a 6000 de euro şi 14000 de lei pentru ca angajaţii Primăriei Lupeni să facă deplasarea la Londra. SI MAI SPUN CA NU SUNT BANI?
#7 un oarecare25.03.2013,  14:23:27
Pai sa trimitem niste comentarii pe la antene prin capitala, pe la pro tv, sa vina sa arate ei ce ilegalitati fac consilierii sindicalisti, primarul ajutat de maseriasul de fisu,cum se zbat ei sasi faca actele pentru ANGLIA sa se destepte si cum ai doare in cot de minerit ca se duce dracului,de fapt suntem un oras de cacao.
#8 mititelu mic25.03.2013,  17:51:54
Multumesc primarului Razmerita ca face angajari la EH Lupeni,restul nu mai conteaza, iar datoriile le plateste ponta, moloz si avram [care ne taie apa]
#9 nela25.03.2013,  18:32:16
La spital nu au dat nici un ban daca achitau doar factura de gaz a spitalui pe o luna de iarna angajati spitalului luau bonurile de masa, dar primaria nu face nimic pentru spital, e singura primarie care nu a dat un ban la spital, din contra , daca ar avea acces la conturile spitalului ar lua si de acolo bani
#10 florin25.03.2013,  19:45:26
Omu acesta nu este in stare sa asfalteze drumul gropi peste gropi cel putin pe drumul catre Valahia e jale. Desteapta-te primare din somnul cel de moarte!
#11 Lupenean pur sange din 6527.03.2013,  16:08:31
Mai votati-l si pe el si pe fiu-su si pe tot neamul lor de comunisti si securiste...si atunci o sa fie Lupeni frumos ca-n basme...cu asfalt si fara maidanezi ,gunoieri si ...sper de Craciun cu un brad care are stelutza dreapta nu ofilita ca-n acest an...si poate se schimba si Lungu Gabi(care e slab manager de oras, dar e bun de gura si altele mai greu de spus public), si Mogos si asa mai departe si apoi poate putem spune ca avem si noi un Municipiu frumos,linistit si fara fosti conducatori ai frumosului si istoricului nostru minerit,pe care l-au furat si ingropat!!!!!
#12 dorel27.03.2013,  16:32:59
cel mai slab si mai CORUPT primar din VALEA JIULUI ,inconjurat de cei mai mari pupatori de dos-consilierii USL !!!
#13 dorel27.03.2013,  16:41:58
minciuni cu banii dati la scoli,s-au cumparat perdele,becuri,draperii si altele din banii parintilor ;burse nu,dar s-au alocat bani pt.concursuri in Straja si pt.echipa de tenis a lui parau ! bravo HAHALERO = PRIMARUL ! bravo PARAZITILOR =CONSILIERII USL !
#14 ghici05.04.2013,  17:26:40
il mai votati o data?
#15 jean06.04.2013,  10:17:18
Ati vrut Rezmerita primar aveti rezmerita ... Nu va mai plingeti ca are destui fanii care pt o conserva si un cofrag de oua il spala in cur cu limba .. jeje ..


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

La conferinţa de presă susţinută în urmă cu trei săptămâni de deputatul Cristian Resmeriţă, acesta a făcut cu[..]

04.08.2015, 14:54   |    5 comentarii
Ca urmare a implicării personale a deputatului Cristian Resmeriţă, Primăria municipiului Lupeni a întocmit documentaţia pentru orga[..]
13.07.2015, 21:49   |    1 comentarii
Parcă nu trece o zi, fără să aflăm de o nouă realizare edilitară din municipiul Lupeni. 
[..]
05.07.2015, 21:50   |    1 comentarii
Deşi pagina de ziar suportă multe, nu cred că cele strigate ieri şi alaltăieri de mineri şi de energeticieni la adresa profe[..]
01.07.2015, 21:50   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter