|
.
07.11.2011, 20:55:49 | 0 comentarii | 1108 vizualizari
Åžcoala ne vrea (şi) jurnalişti
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Prelegerea anunţată în numărul de vineri al „Ziarului...” a avut loc. Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Petroşani l-a avut ca invitat luni, 16 martie 2009, pe Ionuţ Codreanu, coordonator de proiecte al Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP) şi absolvent al acestui liceu în 2001. Acesta a răspuns invitaţiei lansate de domnul profesor Dorin Răduţi pentru a pune în practică a doua parte a cursului de Competenţe Mass Media, anume discuţiile interactive între elevi şi oameni ai mass media. Cursul este predat de domnul profesor ca materie opţională pentru clasele a XI-a de la profilul uman. Începută la ora 11:00 şi cu un entuziasm venit din ambele părţi participante, discuţia a plecat de la o propunere prietenoasă a invitatului de a vorbi dezgheţat şi fără frică. Prezentat de domnul profesor Răduţi, care i-a fost şi diriginte tânărului nostru absolvent, acesta a continuat să capteze atenţia prin explicitarea rolului său în cadrul organizaţiei precum şi prin prezentarea organizaţiei, organizaţie cu care luaserăm deja un oarecare contact prin completarea unui chestionar privind aşteptările noastre de la media - chestionar pe care agenţia l-a trimis săptămâna trecută elevilor de clasa a XI-a de la liceul nostru. Dialogul a mers uşor şi în cele două ore am dezbătut presa din ambele părţi ale sticlei: am analizat o presă a consumatorului şi o presă a jurnalistului. Ca reprezentant al agenţiei sale, coordonatorul ne-a propus o analiză raţională a informaţiei pe care o primim şi ca acea informaţie să fie “preluată de la cât mai multe surse”. Ni s-a atras atenţia că avem o multitudine de izvoare pentru informare şi că graniţa spre o informaţia eronată este reprezentată de propriul nostru discernământ. Ni s-a dat ca exemplu aşezarea informaţiilor într-un buletin de ştiri “se face întotdeauna după o atentă selecţie la care conlucrează o întreagă echipă specializată - această echipă ştie când să strecoare o ştire uşoară şi când să pipereze jurnalul cu o ştire de interes mai mare pentru public”. Noi, ca şi receptori, trebuie să verificăm informaţiile primite “pentru că fiecare ştire ne este prezentată cu un anume scop; şi nu doar acela de a ne păstra informaţi”, evitând totuşi paranoia, deoarece şi jurnalistul are anumite reguli cărora trebuie să se supună. Regulile nu îngrădesc jurnalistului libertatea de exprimare, dar îl obligă la „respectarea demnităţii persoanei şi la evitarea instigării la violenţă” - după cum ne-a mai informat Ionuţ. Toate aceste studii pe care AMP le face sunt pentru păstrarea eticii în jurnalism, dar şi pentru a urmări îndeaproape decalajele de gândire între generaţii. “Încercăm să analizăm nevoile oamenilor de-a lungul timpului, ca să nu se adâncească prăpastia între modul de gândire actual şi cel de acum 20 de ani”. Noi, elevii, încurajaţi de afluxul de noutăţi primit în prima oră a conversaţiei, am fost mai dezinvolţi atunci când a venit vorba de părerea noastră - fiind “monitorizaţi” cu privire la emisiunile şi canale de ştiri pe care le urmărim. Åži desigur că am continuat prelegerea cu polemici şi cu tratarea unor subiecte cotidiene de rang naţional şi internaţional - ca nişte adevăraţi viitori jurnalişti ce ne vrem. Ionuţ Codreanu este cel de-al doilea om din mass media care ne-a călcat pragul în acest semestru de curs. Domnul profesor l-a avut ca invitat mai întâi pe Răzvan Necreală, şi el absolvent al liceului nostru şi care, în decursul a două ore, ne-a tălmăcit lumea propriu-zisă a jurnalisticii şi a facultăţii de acest tip. Răzvan ne-a împărtăşit astfel experienţele acumulate în cadrul canalului de televiziune TVT83 din Timişoara şi ne-a explicat atât beneficiile, cât şi dezavantajele muncii în acest domeniu. Sfârşitul acestei manifestări ne-a lăsat entuziaşti şi interesaţi de mai mult. Åži se pare că nu doar pe noi. Cursul predat de domnul profesor Dorin Răduţi a devenit repede favorit pe lista materiilor opţionale, deoarece clasele a X-a din liceu se grăbesc să-l adauge în lista cursurilor pentru anul viitor. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |




