Urcare la vii. Îţi dau îe de ştire că încă mai exist - Poeme de seară. Cuvinte esenţiale pentru cel cu bagajele făcute, dar care nu ştie unde şi-a rătăcit biletul de călătorie, şi de căutarea acestuia mai încearcă să se agaţe o clipă. Este pregătit să plece cu „ultimul tren” spre „crudul adevăr”, dar încă mai ia seama la cele din jur.

S-a decis păşirea peste prag, dar încă pasul mai întârzie. Derulând înapoi cele şase săptămâni înaintea trecerii-petrecerii făpturii şi fiinţei sale, cu „tăietura” din 26 noiembrie (fără o precizare exactă, întrucât viaţa, începând din zorii zilei de 19, i-a fost „prelungită” cu o săptămână mai mult, cum ar fi zis el, graţie aparatelor), se poate observa că, înaintea acestei perioade de luptă şi desfacere a sufletului de trup, Mircea Andraş îşi aduce sub privire viaţa cu cariera profesională, în care a rupt şi pus din sine la P.T.T.R. în relaţiile cu colegii şi colegele, şi le închină lor şi profesiunii de poştaş elogiosul text Mesagerii depărtărilor, în 13 octombrie. Ziua Mondială a Poştei (9 octombrie) trecuse, dar niciun ziarist din zonă nu o consemnase. A rememorat-o emoţionant, cu presimţiri duioase, vizibile chiar din metafora obişnuită a titlului. 

În prima săptămână Mircea Andraş vrea să infirme ceea ce presimte. Åžtie că de mult timp merge învăluit în umbrele morţii, dar acum simte cu adevărat că picioarele i-au intrat, pâş-pâş, prin ţinutul acesteia. Åži aduce mărturia lirică. De obicei, rar publica poezii proprii în pagina 9, şi acum, exact la mijlocul acestei săptămâni, în 19 octombrie, dă de ştire că încă mai există; ca şi cum s-ar fi decis absorbirea sa în ţinutul umbrelor, el se ridică şi spune: „Îţi dau îe de ştire că încă mai exist” şi publică douăsprezece „Poeme de seară” (Ziua nepereche, Păcatul unui rug, Înmugurind noaptea, Marea iertare, Un fruct nevinovat, Pios te iert, Naşterea fiecărui mugur, Pentru cei plecaţi, Cerul cere vamă, Fântână arsă de sete, Pe din două, Condamnată după datină şi Serile sunt iubitele mele). Douăsprezece, câte ceasuri are noaptea! „File desprinse dintr-o carte de versuri – notează el – cărora le-am dat viaţă în neştiute seri de toamnă, ale unor vremuri apuse, pierdute până la urmă în uitare, acea uitare care îţi ţine calea când nu te aştepţi, pierzându-ţi urma sub extraordinar de tristul: A fost odată ca niciodată!, a fost!” Cartea de versuri la care se referă este Noapte cu mesteceni albi. Versuri de acolo trec în noile poeme, se alătură altor versuri şi se aşază sub titluri „explicite”. (De pildă în Pentru cei plecaţi sunt versuri din Ora – 21:00 şi Ora – 21:09; în Naşterea fiecărui mugur, din Ora – 20:52; Cerul cere vamă, din Ora – 21:55 şi Ora 22:20; Fântână arsă de sete, din Ora 22:42, sau Serile sunt iubitele mele, din Ora – 21:44). Îi slăbise forţa de creaţie? Îi năvălea în prezent acel „fost”? Căuta o „formă” cu mai multă claritate, cum se şi petrece de fapt? Sau pur şi simplu da de ştire cu el ca „fost”? O mărturie lirică la ora de răscruce? Toate acestea strânse ca mărturie lirică la pragul de la care se presimte şi începe desfacerea sufletului de trup. Mircea se vede ajuns cu visele nopţii sufletului în faţa „instanţei”, fără speranţă, dar în desfacere păstrându-se identitatea. Este ceea ce Dumnezeu a pus în om şi omul a făcut din sine. „O zi nepereche ne îngroapă pe rând / Pe poteci ocolite fântâni neadormite / Mai săraci cu o zi mai sfinţi cu o / Rugăciune / Năvălind pe porţile uitării / Răzleţite de haită risipitoarele nopţi / Îşi aduc visele toate-n instanţă / Noi rămânem tot noi / Doar prădaţi de speranţă.” (Ziua nepereche, s.n.). Fiecare stare de veghe este ca o înecare. Apar viziuni: „Coloane de frunţi sprijină / Amfora depărtării” (Păcatul unui rug), timpul evenimenţial îşi dezvăluie inconsistenţa: „Clepsidra în care minciunile curg” şi încearcă să se elibereze de iubita iluzorie: „Fuga ta o izgonesc din mine” (Înmugurind noaptea). Totuşi, acestei prezenţe iluzorii îi dă de ştire, căci, prin iubirea ei, el crede că se poate deschide poarta („Sărutând poţi rupe zăvorul”). Se vorbeşte despre „Marea iertare”, despre „veşminte de răcoare” (Un fruct nevinovat), încheindu-se cu imaginea trecerii, a suferinţei şi arderii întru înviere, a nemuririi sufletului: „Peste jarul nopţii – învierea zilei” (Condamnată după datină).

După această mărturie lirică, urmează două elogii: unui spirit de dincolo, Mircea Munteanu (despre care nu

l-am auzit vorbind!), în 20 oct., şi unui creator de dincoace, Adrian Szuszer, în 22 oct., iar între ele, o plimbare cu prietenul său din anii copilăriei, Romulus Venţel – ultima – pentru „a ne delecta” cu micile incongruenţe dintre imagine şi anunţ. Profesorului Mircea Munteanu, celui care a fost spirit formator pentru mulţi, îi publică umor (Epigrame şi Panseuri) sub sugestivul titlu de pagină, Fire de nisip. Îi dedică un poem, In memoriam, celui ce-i „tot mai mult o-nchipuire”, deschizând pagina (parcă pentru amândoi Mircea) cu fraza: „Să nu-i uităm pe cei care au plecat”. Lui Szuszer îi lasă cuvinte de îndemn şi binecuvântare: „Menţionez (cu deosebită plăcere) că (deşi sub formă de hobby) Adrian Szuszer acordă atât sculpturii cât şi picturii seriozitatea şi pasiunea necesare şi, de ce nu, dăruirea absolută dimpreună cu talentul care (uneori) răbufneşte ca magma unui vulcan şi (sunt sigur de asta) conştient de impactul artei sale” (Arta abstractă). Este săptămâna de răscruce, în care se luptă sufletul cu trupul. După mărturia lirică, el invocă un martor de dincolo şi binecuvântă pe altul de dincoace. Păşeşte, în dreapta cu o umbră, în stânga cu o prezenţă. Ce uşor se inversează!

În săptămâna a doua, privirea sa cuprinde un orizont mai larg. Publică, între 25-28 oct., Epigrame pentru starea naţiunii, după titluri din ziare, de la lumea politică la cea a sportului; apoi, Pictând cu vorbe (amintindu-şi, oarecum, că el a mânuit şi pensula); un portret-pastel, Toamnă cu Robert Hummel; şi o clipire de ochi asupra „ştafetei” în artă, fiul şi tatăl, La 7 ani Alexandru Andrei Szuszer faţă în faţă cu arta plastică. „Mugurele de talent îl acompaniază spre împlinirea celor mai ascunse doleanţe aflate în sfera imediatului absolut.” Ceea ce a scris despre Hummel, am şi comentat cu Mircea, la un frugal prânz în piaţă, este mai mult un „autoportret”. Plasticianul este născut iarna, portretul îşi are ca timp, toamna. Åži se încheie ca pentru eterna toamnă a lui Mircea: „totul e numai toamnă. Åži frunzele plutind peste noi”.  O toamnă dând în iarnă!

Săptămâna a treia este dramatică, de ascunsă sfâşiere, pe de o parte, de despărţire, pe de alta, de retragere în sine. Este săptămâna în care îi priveşte pe ceilalţi. Exceptând acele Bancuri făcute de râs, din 1 nov., pagina 9 este ocupată de Dana Graţiela Hileagă cu proza Se aprind focuri pe dealuri şi Petronela-Vali Savu, care prezintă cartea Submarin pe patru roţi a epigramistului Ioan Toderaşcu. 

În săptămâna a patra, cu ceva efort, Mircea Andraş încearcă să dea semne că mai există, deşi umbra se întinde din ce în ce mai ameninţător. După acele Åžarje amicale ale umoriştilor din ţară la volumul de epigrame Submarin pe patru roţi de Ioan Toderaşcu, inventariate de Vali Slavu, mai găseşte putere pentru câteva surâsuri: Turmentaţi în bancuri adaptate; Proze cu vagi urme de bancuri; Dialoguri de tot râsu’; şi câteva întrebări pentru interviul cu Petronela-Vali Slavu, în urma adjudecării Marelui Premiu la Festivalul de umor „Povestea vorbei” de la Râmnicu Vâlcea.

A cincea săptămână este a destrămării. Îi lasă pe ceilalţi să vorbească în locul său: Dana Graţiela Hileagă cu proza Pe jos spre rai (scrisă poate sub suflarea sa); Umor colectiv! Dana Graţiela Hileagă şi Romulus Burdan; Epigrame cu Ion Teodoraşcu şi al său submarin; Să mă ierte Eminescu! Parodii de Alexandra Opriţescu; şi, în 18 nov., o fluturare de mână, ca bunătate şi binecuvântare: Premii peste premii pentru epigramista noastră, Petronela-Vali Slavu.

(va urma)

 

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.