01.10.2008,  10:36:20 | 0 comentarii | 853 vizualizari
Piatra Iorgovanului: o zonã legendarã


de Sorin SANDA

La sud de Valea Lãpuşnicului, pe unde altã datã, cu mi­­lioane de ani în urmã, se scurgea cel mai lung gheţar din Carpaţii româneşti, de aproximativ 15 km lun­gime şi 300 de metri grosime, se aflã Retezatul Mic. Acesta este alcãtuit preponderent din calcare, unde peşterile s-au dezvoltat în timp, zona numin­­­­du-se în zilele noastre paradisul carstic.

Peşterile renumite care îşi au sãlaşul de foarte mult timp în acest paradis au fost botezate de cei care le-au descoperit, ca de exemplu Peştera Topliţa, Alunii Negri, Zeicului, Peştera cu cuie, Peştera nr. 4, nr. 5 din Scorota Seacã, Dâlma cu Brazi şi avenele stâna Tomii care este cel mai mare apic din România (135 m) şi Cheile Buţii, Scocului, Scorotei, dar şi ranch-ul unui personaj legendar, Iovan Iorgovan, care l-a târât pe balaur printre munţi, sãpând cu spinarea lui Valea Iarului.
De numele acestui erou ne aminteşte cel mai înalt vârf din zona numitã Piatra Iorgovanului (2.014 m). De altfel, dacã avem puţinã imaginaţie, se poate distinge silueta împietritã a viteazului cu buzduganul în mânã şi Peştera Iorgovanului, locul unde a murit bala­urul, dând naştere marilor muşte columbace, chinul vacilor de astãzi.
Totodatã, un interesant traseu turistic poate fi fãcut pornind de la fosta casã de vânãtoare a lui Ceauşescu de la Câmpuşel pe poteca marcatã cu triunghi roşu. Pentru a nu se rãtãci, turistul poate închiria un ghid din zonã, care îi va povesti despre legenda lui Iovan Iorgovan în timpul mersului. Se va depãşi pârâul Ursu, o stânã şi o pepinierã silvicã, apoi se va începe urcarea câtorva praguri, ţinându-se seama de marcajul turistic. Trecem printr-o cãldare glaciarã care are pereţi abrupţi impunãtori, în care se deschide gura unei grote mari, vizibilã de la mare distanţã, numitã de cei de prin partea locului Peştera Iorgovanului. 
Este o zonã legendarã, care de mai mulţi ani este strãbãtutã în lung şi în lat de cãtre turiştii români, dar şi strãini, care vãd peisaje de neuitat şi ascultã legen­de şi balade la focul din faţa cortului. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter