|
.
17.04.2013, 21:18:37 | 0 comentarii | 1823 vizualizari
ÎNTREBARE
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Către: Domnului RADU STROE
Subiectul întrebării: normele de aplicare a legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice cu mopedele
Stimate domnule ministru,
Din necesitatea firească de a reglementa circulaţia pe drumurile publice a unor categorii de vehicule rutiere pentru care Codul Rutier nu avea stabilit un regulament în acest sens, Guvernul a modificat, anul trecut, legislaţia necesară, prin adoptarea Legii nr. 203/2012. Printre altele, noua lege introduce obligativitatea conducerii mopedelor (în mod special) dar şi altor categorii de vehicule, pe drumurile publice din România numai de către posesorii de carnet de conducere.
Legea, de altfel una nu doar utilă, ci şi necesară, nu poate fi însă decât parţial implementată, deoarece până în prezent Ministerul Afacerilor Interne nu a emis şi normele metodologice pentru aplicarea acesteia. Aşa se face că, potrivit sesizărilor pe care le-am primit la Biroul parlamentar din partea unor cetăţeni posesori de mopede, deţinătorii unor astfel de mijloace de transport nu pot circula deloc pe drumurile publice, pentru că organele de poliţie nu pot, în lipsa acestor norme metodologice, să organizeze examene pentru eliberarea permisului de conducere pentru acest gen de vehicule.
Pe bună dreptate, cetăţenii proprietari de mopede ne semnalează faptul că, din cauza acestui vid de legislaţie, sunt puşi în situaţia de a nu putea utiliza acest mijloc de transport care, pentru unii, reprezintă singurul mijloc de transport pe care şi-l permit pentru deplasările în interes de serviciu sau în interes personal.
Considerând că o lege bună este una care poate fi aplicată nu doar parţial, ci în integralitate, vă întreb, domnule ministru, când aveţi în vedere elaborarea şi publicarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii 203/2012 privind circulaţia pe drumurile publice, prin care deţinătorii de mopede să poată obţine permisul de circulaţie pe drumurile publice.
Solicit răspuns scris.
Cu deosebită consideraţie,
MONICA IACOB-RIDZI
Grup Parlamentar PP-DD
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



