09.05.2013, 22:28:12 | 3 comentarii | 1518 vizualizari
Dorin Gligor: / „Compania pe minele viabile, SNH, a intrat într-o horă a pierderilor de aproximativ o sută de miliarde de lei lunar”
![]() Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Ieri, la Deva, liderul hunedorean al PDL, Dorin Gligor, a prezentat un raport al formaţiunii realizat la nivel naţional şi care analizează primul an de guvernare USL, pe care democrat-liberalii îl numesc „anul declinului”.
Vorbe, doar vorbe…
Păcăleala CEH
Conform celor declarate de Dorin Gligor, Complexul Energetic Hunedoara (CEH), până acum, s-a dovedit a fi o păcăleală. „Acest complex trebuia să cuprindă şi activitatea de extracţie şi pe cea de producere a energiei electrice. Până acum s-au unit cele două termocentrale şi ele sunt complexul energetic. Această unire era doar un pas necesar, dar oprit aici complexul energetic nu are niciun rost. Ce câştig aduce unirea celor două termocentrale? În ianuarie trebuia finalizat acest complex. Astăzi avem două termocentrale care vând în pierdere, nemaiavând posibilitatea în viitorul apropiat de a plăti cărbunele. Mai avem două companii, una pe minele viabile, alta pe închidere, care nu mai au raporturi contractuale cu producătorul de energie şi funcţionează pe bază de comenzi”, a mai spus liderul PDL.
Dorin Gligor spune că şi „compania pe minele viabile, SNH, a intrat într-o horă a pierderilor de aproximativ o sută de miliarde de lei lunar. După formarea complexului energetic, primul pas făcut a fost import de cărbune: s-au importat aproximativ 200.000 de tone de cărbune, cu stocurile de huilă la refuz. Cui folosesc aceste lucruri? A fost un joc. La înfiinţarea CEH, se făceau adrese pentru anumite cantităţi de cărbune necesare. Minerii nu puteau extrage acele cantităţi şi astfel au făcut importuri. Acum, cei de la închideri de mină exploatează şi bagă cărbunele în silozuri, pentru că nu-l mai cumpără nimeni. În acest moment, Complexul Energetic Hunedoara nu există. Îmi asum toată responsabilitatea când spun acest lucru”.
Dorin Gligor: „Un alt aspect extrem de grav este ceea ce li se întâmplă hunedorenilor prin înfiinţarea unei societăţi cu sediul în Bucureşti, prin preluarea acţiunilor de la Minvest. În fapt, Minvest-ul a avut permise de exploatare la Roşia şi la Certej. În schimbul cedării acestor permise de exploatare au primit o cotă de acţiuni de aproape 20 la sută. Întotdeauna exploatarea s-a făcut aici, la Deva. Acum se iau acţiunile la Bucureşti, iar Minvest rămâne îngropat în datorii. În prag de regionalizare, iau controlul asupra resurselor la Bucureşti şi după aceea facem nişte regiuni formale, birocratice, la îndemâna unor baroni locali. Orice regiune se dezvoltă pe resurse. Este o lovitură dată intereselor economice ale hunedorenilor. S-a exploatat aur şi pe vremea romanilor şi pe vremea Imperiului Austro-Ungar, dar nu am auzit ca aceste societăţi să fie înfiinţate la Roma sau Viena”.
Comentarii articol (3 )
#1
![]()
Ii amintesc domnului Dorin Gligor ca ideea CEH apartine PDL! Sa va fie rusine! Ati rupt CNH...cea mai mare greseala si acu criticati ?
#2
![]()
snh a fost gindita ca o vaca de muls care va umfla conturile clientelei politice pina la capat si la care s a numit cea mai incompetenta conducere exact din aceleasi motive,sint slabi profesional dar au coloana vertebrala foarte elastica si ajung ff usor sa pupe dosurile celor care ii mentin in functii
#3
![]()
pai si ce ziceti domn Gligor , daca tot fac aia de la Bucuresti mismasurile punem de o greva? mergem la Bucuresti ? ca si asa aveti politicieni mascati in lideri de sindicat. dar sa fie organizarea buna ca doar nu a furat PDL-ul degeaba atatia ani , ceva mici si bere , pt. drum .
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|