|
.
13.05.2013, 20:27:05 | 0 comentarii | 737 vizualizari
Ambasadorul Macedoniei / S-a întâlnit cu oficiali hunedoreni
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Ieri, la Deva, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Macedonia la Bucureşti, Excelenţa Sa dr. Pande Lazarevski. La eveniment au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, primarul Devei, Petru Mărginean, şi directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara, Crinela Gafton.
„Am dezbătut posibilitatea de a încheia colaborări cu cetăţenii din Macedonia. De asemenea, s-a conturat un subiect care poate să fie abordat într-o etapă viitoare, e vorba de turismul istoric pe care-l avem, şi ei au fost interesaţi de modul în care am reuşit noi să evoluăm la Sarmizegetusa Regia. Şi ei au situri şi vor să facă o întâlnire între specialişti. De altfel, ambasadorul Macedoniei este profesor universitar. În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre posibilităţi de înfrăţire între localităţi din judeţul Hunedoara şi localităţi din Macedonia. Este un pas important, chiar dacă rezultate nu se văd imediat, dar, în timp, multe dintre ele au început să se materializeze”, a declarat prefectul de Hunedoara.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



