|
.
20.05.2013, 00:35:26 | 1 comentariu | 1978 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Măsurat la stâna nouă din Muncelul Dobrăii
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
După ploaia zdravănă din timpul nopţii, ziua măsuratului, 18 mai 2013, a început cu cer înseninat. Dar, cum drumul era lung şi încă îmbibat de apă, a fost binevenit ajutorul lui Miuţă Jurj (pe nume de botez Eremia), care m-a luat în maşină de la troiţa din Taia. Am aflat că el poartă numele de Eremia după bunicul său, care a fost primar în Petrila.
Mai era în maşină Doina Jurj, soţia, iar pe drum s-a alăturat naşa Dorina, din familia Jurca, a actualului viceprimar. Drumul era întins în bună parte pe Valea Preoteasa. Şi totuşi, maşina nu a putut urca până la stână, din cauza apei încă nescurse după ploaia din timpul nopţii, am fost duşi pe rând cu ATV-ul de băiatul lor.
Cum la drum vorba se leagă, am aflat că tot în 18 mai are loc măsuratul la Muncelul Cimpii, Preluca şi Dealul Popii (aflat vizavi de Muncelul Dobrăii). Am mai aflat că Muncelul Dobrăii este considerat „muntele Tăianilor”. Astfel, între bălcaşi, cinci erau din Taia: Aurel Marhan, Ion Dănilă, Nicolae Matei, Alexandru Stoiculescu şi Andrei Bunea. La aceştia s-au alăturat doi bălcaşi din Dobreşti, Miuţă Jurj şi Mitucă Preda. Toţi sunt membri în composesoratul care admi-nistrează păşunile. Căci măsuratul se ţine în loc cât mai apropiat de „terenul de fân”, ca, după perioada măsuratului, oile fiecăruia să mai poată poposi o vreme pe „terenul de fân”.
Stâna nouă, situată în apropiere de cea anterioară, „după culme”, a fost făcută, după afirmaţia lui Miuţă Jurj, prin composesorat. Începută în iulie 2012 şi terminată pentru măsuratul din 18 mai 2013, este o frumuseţe de stână, după toate normele europene, putem zice, construită din lemn bine pregătit şi lucrat, fasonat în ornamente tradiţionale. Stâna, foarte încăpătoare, are, în afară de şelarul unde se face caşul şi urda, sală de mese, plus o sală mare de mese pentru oaspeţi, hol, două camere pentru dormit, două garaje. Toate noi sunt: strunga pentru mulsul laptelui, saivanul pentru adăpostul oilor şi troiţa.
Spre mirarea şi supărarea tuturor, ploaia nu s-a astâmpărat, au mai venit două rafale zdravene de ploaie, dar, cam pe când a trebuit să înceapă în fapt măsuratul, totul s-a potolit ca prin farmec şi slujba măsuratului, oficiată de părintele Velican Emil Gheorghe, s-a putut desfăşura în cele mai bune condiţii, sub ocrotirea blândă a soarelui. Rugăciunile pentru bunul mers al lucrurilor şi sănătatea oilor şi a bălcaşilor s-au încheiat cu miruirea cu agheasmă a bălcaşilor şi sfinţirea cu agheasmă a stânei cu toate încăperile ei, a strungii, a saivanului.
Apoi, oile au fost aduse în ţarcul strungii pentru mulsul măsuratului. Punctul culminant a fost constituit, desigur, din măsuratul propriu-zis, la harac şi ciubăr, după sistemul străvechi de măsurare „în şase”, socotindu-se numărul de cupe, veadre, cioiuri.
Baci mare a fost şi în acest an Ion Dănilă, cu 97 de oi cu lapte, urmat de Aurel Marhan, cu 58 de oi şi de Miuţă Jurj, cu 31 de oi. Şef de strungă a fost şi a rămas „pe viaţă”, cum a spus, mai în glumă, mai în serios, Miuţă Jurj.
Împăcaţi, după încheierea măsuratului, bălcaşii şi-au refăcut puterile cu bucatele pregătite de acasă, din care nu a lipsit, desigur, carnea de miel, apoi, maşinile care au răzbit până sus i-au încărcat pe toţi pentru drumul de întoarcere, sub aceeaşi privire ocrotitoare a soarelui, ca o promisiune de vară frumoasă şi cu spor la toate ale oieritului.
Elisabeta BOGĂŢAN
Comentarii articol (1 )
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



