30.05.2013,  22:08:25 | 0 comentarii | 806 vizualizari
Ieri / Şova a dat liber pe autostradă
Booking.com
de Mihaela PETROŞAN
În prezenţa lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, ieri după-amiază a fost deschis oficial circulaţiei tronsonul de autostradă Simeria Veche - Orăştie, în lungime de 18 kilometri.
 
El completează întregul traseu de autostradă între Deva şi localitatea Gelmar din zona Orăştiei. Un prim segment de 15 kilometri, de la Deva la Simeria, a fost finalizat la sfârşitul anului trecut.
La eveniment au mai participat Mircea Pop, director în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, şeful poliţiei hunedorene, comisar şef Liviu Gabriel Dumitru, viceprimarul Devei, Marius Surgent, reprezentanţi ai constructorului şi alte oficialităţi şi invitaţi. Momentul de ieri marchează finalul reali­zării tronsonului de autostradă prevăzut în zona noastră şi finanţat prin Programul ISPA al Uniunii Europene, dar şi de statul român, cu 195 de milioane de euro. El face parte din Coridorul IV Pan European, Nădlac - Constanţa, şi are o lungime de 32,5 kilometri. 
Acest tronson de autostradă cuprinde 21 de poduri şi pasaje. O realizare de excepţie este prezenţa unui spectaculos pod rutier peste Mureş, lung de 720 de metri.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter