16.06.2013,  21:16:43 | 0 comentarii | 881 vizualizari
Conform ANI / Consilierul devean Borca a fost în conflict de interese
de Mihaela PETROŞAN
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unui conflict de interese de natură administrativă în cazul consilierului local de la Deva, Tiberiu Mircea Borca.
 
Astfel, ANI spune că Borca a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, 24 aprilie 2009 - 25 iunie 2012, a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a consiliului local privind aprobarea unui contract între consiliu şi SC Electrocentrale Deva SA, societate în cadrul căreia acesta deţinea, la acea dată, funcţia de director reparaţii.
Consilierul devean a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Dupã numeroase  rãzboaie purtate cu taximetriştii din Petroşani, funcţionarul Mircea Borca, din cadrul Prim&at[..]

13.11.2008, 19:05   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter