19.06.2013, 22:55:45 | 2 comentarii | 1702 vizualizari
Drumul Câmpu lui Neag-Herculane mai are vreo 10 ani de stat pe tuşă / Zona Câmpului este asul primarului, dar care se află în mâneca guvernanţilor
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Unul dintre cele mai nefericite aspecte, când vine vorba despre investiţiile din Uricani, rămâne… amânarea soluţiilor pe care administraţia locală le prezintă guvernului, oricare ar fi el. Din păcate, primarul Dănuţ Buhăescu nu are rezultatele aşteptate când vine vorba despre demersurile pe care le face pe lângă miniştri.
Din fostul guvern, Elena Udrea parcă mai întorsese ochii spre cerinţele primarului, dar Udrea a ajuns în opoziţie până să ajungă să facă mai multe pentru Uricani. Din actualul guvern, Vosganian înţelege şi acceptă propunerile primarului, dar nu se poate impune în faţa altor factori decidenţi din minister.
Dintre toţi primarii din Valea Jiului, se pare că cel mai ascultat este Ilie Păducel, care obţine promisiuni de finanţare, una după alta. Doar că propunerile primarului de la Petrila sunt de ordin local, implică efort financiar mic, nu au impact major asupra finanţelor guvernamentale. Însă demersurile lui Dănuţ Buhăescu, care face parte din alianţa potrivită acestor vremuri, rămân pe lista aşteptărilor.
Unul dintre lucrurile care-l rod pe primarul de la Uricani este deschiderea către celelalte zone ale ţării şi apoi atragerea investitorilor. După cum arătam şi în numărul de ieri al ziarului, Uricaniul are cele mai multe terenuri pretabile pentru investiţii mari. Dar investitorii nu vin în fundul lumii, dacă nu au drum.
Despre drumul Câmpu lui Neag-Herculane am vorbit de ni s-a răcit gura. Acesta nu va fi finalizat mai repede de 10 ani, asta dacă în momentul de faţă ar exista studiile de fezabilitate, aprobările şi hotărârile de guvern date. Dar nu există.
Singura porţiune pentru care fuseseră elaborate şi aprobate dispoziţiile legale, adică fuseseră în prealabil avizaţi şi aprobaţi indicatorii tehnico-economici, este drumul de legătură DN 66A 47+600- km 66+204 Câmpu lui Neag - Cerna. În 2012 exista un proiect de hotărâre care permitea începerea investiţiilor aici, dar acesta a fost anulat de actualul guvern. Sectorul II „Drum de legătură DN 66A 47+600- km 66+204 Câmpu lui Neag - Cerna” trecuse de etapa de promovare a proiectului de hotărâre de guvern privind indicatorii tehnico-economici, privind amplasamentul lucrării şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor aferente. Dar conform OUG 26/ 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, proiectul de hotărâre a fost revizuit, nu se poate realiza în limitele cheltuielilor stabilite pentru perioada 2012-2015. Deci, până în 2015, oricât ar vrea primarul din Uricani, această porţiune de drum nu se face. Iar pentru DN 66 km 66+204- km 109+308 nu există nici măcar studiu de fezabilitate. Deci, ar însemna realizarea studiului, avizarea şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici, emiterea unui proiect de hotărâre de guvern, aprobarea lui. Ar trebui realizate licitaţii, apoi s-ar putea începe lucrările. Aşadar, cel puţin 10 ani de acum înainte nu vom vedea asfalt nou de la Câmp spre Herculane.
Singura oportunitate de a mai mişca ceva este aceea de a primi în administrare zona Câmpu lui Neag, declarată ca fiind teren cu potenţial investiţional la Uricani, dar care, din motive pur birocratice, stă captivă în mâinile statului incapabil. Majoritatea terenurilor pretabile pentru investitori sunt la Câmpu lui Neag. Iată cum această zonă este de fapt cheia succesului pentru primarul din vestul Văii.
Comentarii articol (2 )
#1 Lovin20.06.2013, 07:26:12
Bani,bani si iarasi bani dar de fonduri Europene nu vorbeste primarul nimic!!!echipa de incompeteti din primarie nu stiu sa atraga banii europeni ptr.simplu fapt ca acesti bani nu pot fi bagati in buzunar,in 10 ani acest drum care este facut cu mari cheltuieli si neintretinut o sa arate ca drumul Oaselor!!!
#2 Calin22.06.2013, 22:27:43
Acest drum reprezinta un dezastru ecologic, o crima impotriva patrimoniului natural. Sa speram ca sta pe tusa pe vecie!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|