26.06.2013,  23:51:20 | 0 comentarii | 815 vizualizari
Elevii-actori de la Vulcan, / Prezenţi în faza finală a festivalului de specialitate


de Gheorghe OLTEANU
Nu ştiu dacă la ore joacă teatru, dar, fiindcă au ajuns să fie remarcaţi la toate concursurile şcolare la care au participat, sunt sigur că pe scenă o fac cu mult talent.
 
Remarca de mai
sus îi vizează pe membrii trupei de teatru de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan, care, peste o lună şi un pic, se vor prezenta la Festivalul Naţional al Trupelor de Teatru ale Elevilor. Vestea mi-a fost dată de către doamna prof. Malvine Socaci, directoarea colegiului. Care, apoi, foarte mândră de realizarea elevilor de la instituţia şcolară condusă de ea, le-a spus-o, la sfârşitul şedinţei de consiliu local, şi colegilor ei din legislativul local vulcănean. (Nu la fel de mândră ar trebui să fie d-na Socaci atunci când asociază imaginea colegiului cu cea a unui plagiator notoriu vulcănean - n.r.)
 
Piesa cu care
elevii-actori vulcăneni s-au calificat pentru faza finală se numeşte "Paparazzi". Ceea ce-i de reţinut este faptul că, din toată ţara, doar nouă trupe de teatru au fost selectate pentru a fi prezente la Alexandria, între 6-8 august, pentru a-şi disputa trofeul festivalului. Pentru prezentarea elevilor la acest eveniment de excepţie, doamna directoare a solicitat, pe lângă sprijinul financiar pe care-l dau, evident, părinţii copiilor, şi pe cel al consiliului local.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Impresii (serioase) la 200 de pagini (de umor) 
 
Nu ştiu câte ziare [..]
20.11.2014, 21:09   |    0 comentarii
S-a redeschis Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani. Aşa cum anunţam acum câteva zile, când v-am prezentat mai pe [..]
01.10.2014, 19:56   |    0 comentarii
La 1 octombrie, Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani, de pe strada Timişoarei, îşi va deschide porţile, la ora 13:00 a[..]
29.09.2014, 20:07   |    1 comentarii
Câteva zeci de copii care frecventează şcolile gimnaziale din localitate s-au strâns, sâmbătă dimineaţa, &i[..]
28.09.2014, 21:59   |    1 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter