Şi, totuşi, la ce „foloseşte” şi asociaţia lui Zmău ăsta…?

În peisajul grotesc de o.n.g-uri (na, că am căzut şi eu în capcana noi limbi de lemn „oenghistă”, masculinizând la plural un substantiv feminin, de altfel, la singular…) care căpuşează şi Valea Jiului, sifonând „platforme” de bani publici pentru invizibile şi fără de penetrare proiecte, Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” din Petrila, înfiinţată şi condusă cu tenacitate de Ionel Zmău, constituie o prezenţă insolită. Singularitatea organizaţiei non-guvernamentale petrilene derivă chiar din activitatea laborioasă a prietenilor petrileni ai culturii franceze. De aceea, cunoscând problemele cu care s-a confruntat şi, din păcate, încă se mai confruntă asociaţia petrileană, urmare a inerţiei instituţiilor statului şi a meschinăriilor unor contemporani rău voitori, Ziarul Văii Jiului a luat atitudine, constant şi tranşant, în paginile sale. E drept că bine ar fi fost ca poziţia noastră să fie susţinută şi de alţi intelectuali din Valea Jiului (nu neapărat cei care au beneficiat de „serviciile” asociaţiei…), dar laşitatea intelectualului român este proverbială mai ales atunci când vine vorba de a fi vertical într-o Agoră din ce în ce mai cocârjată de griji.

Rămânând fidel principiului nostru de a încuraja valorile şi eforturile societăţii reale din Valea Jiului (căci cu societatea civilă văzurăm cum fu…), cotidianul nostru dedică (din nou) 4 pagini celor mai recente activităţi ale Asociaţiei Culturale „Les Amis de la France” din Petrila. Dacă vreţi să vedeţi la ce „foloseşte” asociaţia condusă de Ionel Zmău (de fapt, transcrierea corectă a apelativului lui Zmău scoasă pe gură de un politruc în prezenţa mea este: Zmău ăsta…) vă recomandăm să citiţi impresiile de călătorie scrise cu multă naturaleţe şi maturitate de elevi, membri ai asociaţiei, după o vizită în regiunea Cognac (Franţa). (Marian BOBOC) 

 

Forumul European pentru Diversitate şi Interculturalitate (FEDI)

În cadrul Programului european „Tineret în Acţiune”, în Cognac, Franţa, în perioada 26-31 martie 2013, întrucât Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” este membru fondator FEDI, am fost invitat să particip la reuniunea de constituire a Forumului European pentru Diversitate şi Interculturalitate. La această reuniune au mai participat reprezentanţi ai unor asociaţii/ fundaţii culturale sau de tineret din ţările membre ale Uniunii Europene: Anglia, Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia, România, Spania, Ungaria. Dar şi din alte ţări: Albania, Armenia, Georgia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Rusia, Ucraina, Turcia.

Pentru promovarea asociaţiei şi a oraşului Petrila, au fost concepute şi oferite DVD-uri de prezentare. Au fost stabilite noi posibilităţi de colaborare internaţională în cadrul programelor europene. A fost şi un prilej pentru a relua propunerea de înfrăţire dintre oraşele Petrila şi Cognac. Au continuat, în scurt timp, activităţi premergătoare acestei înfrăţiri, organizate de societatea civilă.

 

„Face à la crise, les jeunes s’organisent”/ „În faţa crizei, tinerii se organizează”

Urmare a unor colaborări anterioare, în cadrul Programului european „Tineret în Acţiune”, Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - Petrila, în parteneriat cu Asociaţia ADIF - Cognac, Franţa, a organizat un schimb de tineri, cu tematica „Face à la crise, les jeunes s’organisent”/ „În faţa crizei, tinerii se organizează”. Acest eveniment internaţional, la care a participat şi un grup de tineri din partea unei asociaţii din Spania, a avut loc în localitatea Cognac, Franţa, în perioada 20-27 mai 2013.

Pentru această activitate europeană, au avut loc câteva întâlniri cu direcţiunea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” - Petroşani pentru stabilirea grupului de elevi şi a profesorilor însoţitori. Au mai avut loc, de asemenea, întâlniri cu familiile elevilor pentru schimb de informaţii referitoare la tematică şi program, la actele necesare, cât şi pentru stabilirea călătoriei.    

Asociaţia a fost reprezentată de Radu Dacian Chinţa şi Manuela Luminiţa Mihoc, profesori şi membri ai asociaţiei, cetăţeni ai oraşului Petrila. Apoi, de voluntari ai asociaţiei, dar şi de elevi cu merite deosebite de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” - Petroşani: Vlad-Theodor Ciontescu, Anamaria Iulia Dioane, Florinela-Sidonia Doica, Flavius Alexandru Hagiu, Erika-Jahel Istvan, Iulia-Maria Moldovan, Vlad-Ilie Teodosiu, Dragoş Terteci-Popescu.

 

„Couleurs de Petrila” - în Cognac

În cadrul acestui eveniment european, pentru a face mai bine cunoscut oraşul Petrila, reprezentanţii noştri au amenajat şi o expoziţie de fotografii reprezentând imagini din oraşul Petrila, dar şi unele aspecte ale tradiţiilor populare.

Fotografiile au fost realizate de „seniorii” Radu Dacian Chinţa şi Ionel Zmău, dar şi de „juniorii” Claudiu Marius Acsinte, Vlad-Theodor Ciontescu, Denisa-Aura Creţescu, Cosmin Stanciu şi Ştefan Bogdan Totoran.

 

„Couleurs de Cognac” - la Petrila & „Lumea privită prin obiectiv”

La 20 iunie, la Mediateca Francofonă „Jean Monnet” - Petrila a avut loc un dublu vernisaj de artă fotografică.

● „Couleurs de Cognac” - la Petrila. Tematica acestei expoziţii este, în viziunea asociaţiei, un alt „pas” al societăţii civile în vederea înfrăţirii Petrila-Cognac. Fotografiile expuse au fost realizate în Cognac de Anamaria Iulia Dioane, Radu Dacian Chinţa, Vlad-Theodor Ciontescu, Iulia-Maria Moldovan şi Dragoş Terteci-Popescu. 

● „Lumea privită prin obiectiv”. Asociaţia, aşa cum publicul s-a obişnuit, organizează şi expoziţii „personale” pentru promovarea unor artişti amatori. De data aceasta, a fost prilejul profesorului petrilean Alin Roşca de a-şi prezenta o parte dintre propriile fotografii, realizate cu multă răbdare şi migală, încântând publicul participant la vernisaj, dar şi pe cei care trec mereu pragul asociaţiei.

În pliantul editat cu acest prilej, Alin Roşca a lămurit metaforic pasiunea lui: „Trăim într-o lume grăbită, nesigură, cu nenumărate feţe ascunse, pline de semnificaţii. Ce ar fi dacă ne-am opri, pentru o clipă, şi am privi mai atenţi lumea din jurul nostru? Ce se ascunde dincolo de lumea noastră pusă sub semnul rutinei? Cum arată lumea privită altfel, lumea privită printr-un obiectiv foto?

Este o lume colorată, FRUMOASĂ - în sensul cel mai pur şi curat al cuvântului, fără pretenţia unor simboluri ascunse. Este lumea de lângă noi, ignorată de cele mai multe ori, pe lângă care trecem în grabă.

Este o lume ce merită privită cu atenţie, răbdare şi teamă. Nu o strivi. Poate este o parte a creaţiei divine. Priveşte-o, fotografiază-o şi spune povestea ei şi altora”.

Pentru organizatori, a fost o surpriză plăcută numărul mare de participanţi la acest vernisaj.

Pe lângă faptul că au admirat fotografiile expuse, au avut şi posibilitatea de a asculta impresiile tuturor tinerilor şi ale profesorilor participanţi la recentul proiect derulat în Cognac.

Pe lângă elevi, tineri, părinţi, bunici, la acest eveniment au mai participat consilierii locali petrileni Doina Bălănescu, Cornel Preda şi Ilie Matei. Apoi, din Petrila, cadrele didactice Petru Ilie Birău, Radu Dacian Chinţa, Silvia Matei, Manuela Luminiţa Mihoc, Marius Nechita, Paula Nechita, Aida Roşca, Alin Roşca şi Catinca Turcu. Din Petroşani, ne-au fost oaspeţi profesorii Emil Ciolan, Daniela Ciontescu, Alina Codrea, Constantin Fotău şi Ana-Maria Palade. Nu-i omitem pe Ilie Pintea (RRA), Cornel Pintea şi Petre Braiţ.

Tuturor, le adresăm mulţumiri şi pe această cale.

Ionel ZMĂU,

Preşedinte fondator,

Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - Petrila

 

 

Detaliile fac diferenţa!

Franţa?! Hmm... Franţa!!! Da, o experienţă minunată avea să se întâmple şi, pentru o săptămână, să fim undeva departe, departe de tot ce am fost obişnuiţi până acum. Însă, odată cu plecarea noastră, aveau să se ridice multe întrebări: „Cum?”, „Ce?”. O şansă impresionantă care trebuia însă analizată din toate punctele de vedere, nu doar că vom petrece o săptămână acolo, ci şi aceea de a lăsa şi ceva în urma noastră.

Ştiam că România va fi reprezentată prin noi, prin acţiunile noastre. Având o ţară atât de frumoasă, cu o cultură atât de vastă, trebuia să ne mobilizăm şi să arătăm lumii o „altă” Românie, lucrurile care ne fac mândri de ţara şi de cultura noastră.

Nu am fi crezut că nu vom întâlni atâtea mici obstacole şi că va fi atât de dificil de decis. Însă un lucru îl ştiam cu toţii, ţara noastră trebuie prezentată cum se cuvine şi, de obicei, detaliile fac diferenţa. Astfel, printre altele, ne-am propus să redăm frumuseţea costumelor tradiţionale, a dansului popular, a muzicii populare şi, nu în ultimul rând, bunătatea mâncărurilor româneşti.

Cooperând, fiecare cu idei noi şi cu mult entuziasm, am realizat o mică schiţă a ceea ce aveam să prezentăm şi cum o vom face. Bine organizaţi, am început prin a stabili cele mai reprezentative mâncăruri româneşti, apoi am căzut de acord şi asupra faptului că prezentarea costumelor doar prin intermediul unor fotografii ar fi, poate, prea puţin. Costumele tradiţionale sunt o parte foarte importantă din cultura noastră şi, cum ştim cu toţii, frumuseţea acestora constă în detalii. Într-un final, am constatat că nu există o idee mai bună decât să le luăm cu noi, să îmbrăcăm cu mândrie veşminte româneşti în faţa altor culturi, altor tradiţii.

Nici că se putea mai bine, aveam să arătăm gazdelor noastre câtă atenţie li se acordă în ţara noastră costumelor populare, detaliile săvârşite cu multă răbdare de către bunici sau străbunici cu decenii în urmă, în casele bătrâneşti cu ajutorul războaielor de ţesut, acestea aveau să iasă în evidenţă, fiind puse în mişcare de dansul popular.

Probabil că în acest fel am reuşit să redescoperim şi noi înşine ceea ce a fost oarecum într-un colţ de umbră, în special pentru generaţia tânără, şi anume faptul că România deţine o vastă cultură, care este bine delimitată în regiuni, graniţele lor fiind conturate atât de ţesăturile şi modelele de pe costume, cât şi de alte aspecte precum muzica, mâncarea şi aşa mai departe.

Costumele tradiţionale sunt, în principiu, simple, dar, totuşi, atât de complicate... Frumuseţea şi unicitatea lor provin, de exemplu, şi din pliurile regăsite atât pe poale (în cazul veşmintelor femeieşti) cât şi pe ie, într-adevăr spectaculoase. În acest timp, cât am avut ocazia să purtăm aceste veşminte, o întrebare ni s-a cuibărit în minte, dacă eram atât de mândri, pentru o zi, în aceste haine, atunci oare cum se simţeau strămoşii noştri care le purtau mereu? O perioadă de mult apusă, însă care ne-a adus la tot ce avem, la tot ce suntem şi reprezentăm acum, un popor care, deşi a evoluat, îşi păstrează trecutul viu şi prin „lucruri de mână”.

România era prezentată în faţa altor popoare prin intermediul unor suflete tinere, dornice să cunoască cât mai mult. Precum ne aşteptam, mâncărurile şi băuturile tradiţionale româneşti au fost foarte apreciate, iar dansul nostru, care a fost executat cu multă voie bună, a reuşit să descrie o Românie frumoasă, veselă, cu locuitori ospitalieri, simpli şi care se bucură de viaţă. Costumele româneşti au făcut, într-adevăr, diferenţa! Simplitatea nuanţelor de alb şi negru s-au remarcat în mulţime, iar noi am fost bucuroşi să vedem că detaliile contează...

Anamaria Iulia DIOANE

 

„Ai atins norii?”

Cum am ajuns acasă din Franţa, am fost foarte repede întrebată de sora mea mai mică dacă atunci când am zburat cu avionul am pus sau nu mâna pe nori, dacă le-am simţit durerea şi singurătatea cu care stau acolo sus, dacă i-am îmbrăţişat puternic să ştie că noi îi vedem mereu... Ei bine, a trebuit să-i răspund că nu. N-am atins norii în timpul călătoriei spre Franţa. „Degeaba ai fost, atunci”, mi s-a spus. 

Eu însă am încercat din răsputeri să-i explic în continuare că am citit „Le Figaro”, în timp ce pista cerului se aşternea deasupra Alpilor, că am băut Cola în timp ce avionul chiar făcea ca o doză de Cola agitată, dar degeaba. 

Dar, de fapt, de ce am fost eu acolo dacă nu pentru a atinge norii? Proiectul care a făcut ca pământul României să-mi alunece de sub picioare a avut ca temă atitudinea tinerilor în faţă şomajului. Pentru o săptămână, am simţit că fac parte dintr-un Comitet Regal, adunat special pentru a discuta cele mai fierbinţi probleme ale societăţii umane. Şi, noi chiar am făcut asta. Fiecare dimineaţă a privit cum tineri din România, Spania şi Franţa, coordonaţi de un patron senegalez, decid soarta... ei bine, nu chiar a omenirii, dar cu siguranţă a zilei… a zilei de mâine. După câteva zile de antrenament, în care ne-am căutat calităţile şi punctele pozitive cu torţa în nucleul soarelui, a venit şi clipa… nu a adevărului, ştiţi voi, clipa din ceasul de pe peretele gol. Astfel, înrămaţi cu emoţii, am fost puşi în faţa unei camere de filmat, nu una de jucărie, ci chiar una adevărată, care parcă voia să ne pătrundă cele mai ascunse palpitaţii. A trebuit să demonstrăm în cadrul unui interviu video că nu doar putem, ci suntem deja candidaţii perfecţi în cadrul oricărei firme, în orice domeniu.  

Teoretic era foarte simplu, însă atunci când ochii noştri au întâlnit ochii reci ai camerei de filmat, lucrurile s-au schimbat puţin. Fiecare dintre noi a încercat, cum a ştiut mai bine, să se redreseze, să se concentreze şi astfel să reuşească interviului. Cum? Ori în mişcări de dans, ori cu zâmbete calde, ori încercând să disimuleze sau căutându-şi ideile în compoziţia aerului. Şi după două zile, am fost cu toţii puşi în linie pentru a ne vedea, lucru care la început părea puţin înfricoşător. De fapt, tot Comitetul Regal a văzut şi a analizat prestaţia fiecărui membru. Concluzia? Peste câţiva ani, vom putea conduce… o maşină, poate, propriii paşi în viaţă şi cel mai important, vom avea puterea de a îndruma ziua de mâine. Şi totuşi, cred că din Franţa priveliştea spre ziua de mâine este cea mai frumoasă. Ar trebui să încercaţi şi voi.

Da, aşa am reuşit să văd tot ce n-a văzut Parisul, aceasta pentru că Parisul nu poate să-şi ia frumos pantofii cu toc şi să se plimbe pe malul râului Charante, în inima Cognacului. Dar degeaba. N-am atins norii. 

Erika-Jahel ISTVAN

 

Noii mei prieteni din Spania

În timpul proiectului european de tineret din Cognac, Franţa, unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult a fost faptul că am reuşit să dobândesc o strânsă legătură de prietenie cu grupul de studenţi din Spania. Practic, această prietenie s-a format chiar când am ajuns la destinaţie, lucru care, pentru mine, a fost destul de surprinzător. Parcă eram prieteni de-o viaţă. Primele semne de prietenie au apărut atunci când am luat cina din prima zi, fiecare întrebându-mă cum mă cheamă, ce vârstă am şi ce lucruri îmi plac. Discuţia a fost una deschisă, amuzantă şi foarte interesantă deoarece fiecare încerca să comunice în franceză sau în engleză cât se putea de bine, astfel aflând lucruri noi unii despre ceilalţi. Pe parcursul următoarelor zile, am început să ne cunoaştem din ce în ce mai bine, deoarece - prin intermediul diferitelor activităţi din cadrul proiectului, prin ajutor reciproc şi muncă în echipă - au ieşit la iveală calităţile participanţilor şi lucrurile care erau pe placul acestora. Timpul trecea încetul cu încetul, iar prietenia dintre noi devenea din ce în ce mai puternică. În ultimele zile petrecute la Cognac, am reuşit chiar să-i învăţ şi dansuri tradiţionale din România, dar nici ei nu s-au lăsat mai prejos, învăţându-mă, la rândul lor, renumitul stil de dans „Flamenco”.

În cele din urmă, cum toate lucrurile au şi un sfârşit, a venit timpul să ne luăm rămas bun de la prietenii noştri spanioli. Dar şi de la cei francezi. A fost o despărţire foarte emoţionantă, deoarece eu, unul, am plecat de acolo cu lacrimi în ochi. Nu aveam decât o singură explicaţie: cu siguranţă ştiam că îmi vor lipsi. De asemenea, nu doar eu aveam lacrimi în ochi... Toţi, cred, se ataşaseră de noi, simţindu-se oarecum bine în preajma grupului nostru.

Şi cum Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” intenţionează organizarea unui asemenea proiect european în Valea Jiului, sper că ne vom revedea!

Vlad-Ilie TEODOSIU

 

Am ales Franţa...

În momentul când am primit vestea că am fost selectat să particip din partea Asociaţiei Culturale „Les Amis de la France”, la care sunt voluntar de peste trei ani, la simpozionul internaţional cu tema „Face à la crise, les jeunes s’organisent …”, în Cognac, Franţa, mă pregăteam să susţin simularea examenului de admitere la facultatea de medicină din Cluj-Napoca.

Mă aflam în situaţia de a alege rapid între un examen, pentru care mă pregătisem şi pentru care plătisem deja, şi călătoria în Franţa, unde aveam să cunosc oameni noi şi să trăiesc experienţe poate unice.

Decizia nu a fost deloc una uşoară. În urma unor discuţii cu părinţii mei, am ales deplasarea în Franţa. O uşoară emoţie îmi domina sentimentele. Urma să plec în ţara vinului de Bordeaux, a brânze­turilor şi a şansonetelor nemuritoare.

Pentru început, am aterizat în oraşul îndrăgos­tiţilor, Paris. Eram un grup mic, reprezentanţi ai unei asociaţii dintr-un obscur orăşel de provincie, dar aveam o mare sete de cunoaştere şi o puternică dorinţă de a ne reprezenta cu onoare oraşul şi ţara.

Din Paris ne-am de­pla­sat în Cognac, un oră­şel din sud-vestul Franţei, apro­piat ca dimensiune de oraşul nostru, dar care purta pe umeri istoria unei invenţii care l-a făcut celebru în toată lumea.

Aici am trăit expe­rienţe minunate. Am cunoscut şi am lucrat alături de tineri de rase şi religii diferite, am învăţat despre cultura lor, am gustat preparate tradiţionale africane, franţuzeşti şi spaniole şi ne-am făcut prieteni pe viaţă. Dar timpul a trecut foarte repede şi a sosit momentul întoarcerii acasă. Nu credeam că nişte oameni despre care în urmă cu o săptămână nu ştiam nimic vor avea un aşa impact sentimental asupra noastă.

Am schimbat adrese de e-mail şi conturi de facebook şi am plâns îmbrăţişaţi minute în şir. Am înţeles atunci că lacrimile nu sunt albe sau negre, dulci sau sărate, sunt doar amare. Ne-am despărţit cu greu de nişte oameni minunaţi pe care, cine ştie, poate nu-i vom mai întâlni vreodată, dar pe care cu siguranţă nu-i vom uita niciodată.

Dragoş TERTECI-POPESCU

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•