29.10.2011,  12:19:20 | 0 comentarii | 863 vizualizari
O neiertată omisiune


de Ziarul Vaii Jiului

Regretăm că trebuie să subliniem, cu întârziere, faptul că la cartea Momârlanii. Tradiţii, credinţe, obiceiuri  a fost omisă, deşi ar fi trebuit să fie prioritară, o notă  de mulţumire, pentru scriitorii locali (sau nu) care, prin faptul că şi-au scris cărţile şi le-au pus la dispoziţie, au făcut posibil un tablou cât mai cuprinzător al tradiţiilor, credinţelor şi obiceiurilor la momârlani. Este vorba de scriitorii Dumitru Gălăţan-Jieţ, în primul rând, şi de Ioan Lascu, Petru Birău, care au oferit date preţioase pentru conturarea tradiţiilor şi obiceiurilor de pe Valea Jiului de Est. Cuvintele lor au fost considerate adevărate mărturii, ei fiind momârlani de naştere, şi au fost citate cu tot respectul şi cu menţiuni exacte, pentru ca cititorul, mergând la sursă, să poată afla şi alte informaţii despre problema respectivă. Pentru Valea Jiului de Vest cartea lui Petre Gh. Făgaş a fost o sursă preţioasă de informaţii, el fiind un momârlan „mai vechi”, precum şi Ion Haţegan şi Olivia Tephenhart, pentru zona Vulcan. Importante sunt, de asemenea, paginile scrise de Alin Rus, referitoare atât la Jiul de Est, cât şi la cel de Vest,  precum şi cele ale lui Virgil Butaş, referitoare la fraţii de peste munte. Åži mai sunt, desigur, şi alte nume, dintre cei din zonă, care au oferit surse scrise, dintre care putem menţiona pe Boantă Gheorghe, Botgros Didina, Barna Dumitru, Ioachim Lazăr, Ion Pilu Tămaş, Sebastian Stanca şi alţii, faţă de care ne exprimăm recunoştinţa. Toţi au fost, de altfel, citaţi cu respect la locul cuvenit. Ei sunt adevăraţi colaboratori ai revistei şi ar fi fost necesară o notă care să precizeze aceasta.

Luni, de Sf. Maria, într-o discuţie cu dl. Gălăţan, acesta şi-a exprimat părerea că ar fi fost, poate, mai potrivit să se considere constituirea acestor surse într-un colectiv de colaboratori, coordonaţi de Ioan Dan Bălan şi Elisabeta Bogăţan. Dar aceasta nu a fost posibil din mai multe motive. În primul rând, nu toţi mai sunt în viaţă, şi nu poate fi colaborator cineva care nu mai trăieşte. Apoi, pentru formula menţionată mai sus, ar fi fost necesară o vedere unitară asupra problemelor. Dar această vedere unitară nu există, de exemplu dl. Dumitru Gălăţan-Jieţ consideră superstiţii ceea ce considerăm că sunt credinţe ca oricare altele. De aceea am citat numai acele rânduri care se potrivesc cu vederile noastre. În plus, pentru această formulă ar fi fost necesar ca fiecare membru al colectivului de colaboratori să elaboreze integral o parte a lucrării. Or aceasta nu există, fiind date numai citate folosite în special pentru compararea între  Jiul de Est şi cel de Vest.

Autorii au folosit aceste surse drept mărturii şi bază de adevăr, de aceea nu şi-a propus să le reformuleze, considerând că astfel sunt mai autentice. Åži au mai considerat că, citând cu respect aceste surse au ajutat la conturarea unui tablou clar al importanţei pe care aceşti autori menţionaţi mai sus l-au avut şi îl au în salvarea de la uitare a ceea ce este specific moldovenesc. 

Åži, subliniem din nou, mărturiile scrise ale celor menţionaţi aici sau nu, dar menţionaţi cu respect în carte, alături de mărturiile orale, subliniate în lucrare, fac din aceştia adevăraţi colaboratori. Fapt care, cu regret şi cu întârziere recunoaştem, ar fi trebuit menţionat şi pe carte.

Ioan Dan Bălan şi Elisabeta Bogăţan

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter