08.07.2013,  09:42:46 | 1 comentariu | 1376 vizualizari
Încă un aurar a fost arestat preventiv


de Mihaela PETROŞAN
Se pare că aurarii din Munţii Orăştiei, infractori care au reuşit, fără să fie ştiuţi, să exploreze şi să adune valori arheologice deosebite din zonă, sunt mai mulţi decât se ştia. Dovadă este o ultimă arestare făcută ieri de procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. 
 
Astfel, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în urma cererii procurorilor, magistraţii Tribunalului Alba au dispus arestarea preventivă a inculpatului Stoicoi Adrian zis Adi Bocşeru pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice şi spălare de bani.
În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada iunie 2007 – mai 2013, după o prealabilă asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu alţi braconieri, inculpatul a efectuat detecţii şi săpături neautorizate în arealul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, comuna Orăştioara de Sus, satul Grădiştea de Munte, de unde a sustras mai multe depozite monetare, conţinând monede Koson, pseudo-Lysimach şi unelte dacice din fier, a tranzacţionat ilegal artefactele prin încălcarea regimului de ocrotire a acestor bunuri, utilizând o schemă de spălare a artefactelor în vederea ascunderii originii infracţionale a acestora”.
Potrivit procurorilor, „cu ocazia percheziţiei din 3 iulie 2013 organele poliţiei judiciare au ridicat de la domiciliul persoanei cercetate în cauză un lot de 22 de piese din fier, reprezentând unelte dacice, precum şi corpuri delicte folosite la săvârşirea infracţiunilor, constând în staţii de emisie-recepţie, cagule pentru mascare, hărţi militare, căşti şi acumulatori pentru detectoare de metale”.
Conform evaluării efectuate de specialiştii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, „piesele, în valoare totală de 13.030 euro, reprezintă un lot unitar provenind dintr-un depozit arheologic (depozit sau atelier de fierărie), iar artefactele sunt realizate de acelaşi meşter. Piesele aparţin celei de a doua epoci a fierului, aparţin patrimoniului cultural naţional, categoria Tezaur şi fac parte din tezaurele sustrase de la Sarmizegetusa Regia, parţial recuperate”.
În cursul urmăririi penale efectuate până în prezent în cauzele având ca obiect sustragerea tezaurelor dacice au fost recuperate următoarele loturi de artefacte aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, clasa Tezaur: 2 depozite de unelte şi arme în valoare de 39.000 euro, un lot de 31 monede de tip pseudo-Lysimach, un tezaur alcătuit din colier cu pandantive şi cercei din aur în valoare de 100.000 euro, 13 brăţări spiralice din aur, în valoare de 5.300.000 euro, 700 monede din aur, de tip Koson, în valoare de 350.000 euro, 253 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice.  
Urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul IGPR, Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Hunedoara şi Alba.

 


Comentarii articol (1 )

#1 xxx12.11.2013,  19:48:05
formidabil, domne, noi abia am gasit drumul catre Sarmisegetusa iar astia gasesc si ce e ingropat


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Conform surselor oficiale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au obţinut din Regatul [..]
26.03.2015, 20:23   |    0 comentarii
La sfârşitul lunii mai, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au obţinut, prin cerere de com[..]
02.06.2014, 20:36   |    0 comentarii
Cu ajutorul autorităţilor din Germania, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea[..]
28.07.2013, 22:03   |    0 comentarii
Un infractor specializat în înstrăinarea obiectelor de patrimoniu din zona Sarmizegetusa Regia a fost arestat de proc[..]
28.07.2013, 22:01   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter