Fantasmagoriile estivale ale lui Miron Cozma

„În 1977, exact când m-au repartizat pe mine la Lupeni, a izbucnit revolta împotriva lui Ceauşescu. Trebuie să recunosc un lucru: am fost un laş, nu am vrut niciodată să recunosc ce responsabilitate am avut în evenimentele alea, că de la mine a plecat, că eu am adunat oamenii. Chiar dacă am luat bătaie de la Securitate, nu am recunoscut. În dosarul meu de la Securitate există o poză cu mine ducându-l pe Verdeţ să vorbească cu Ceauşescu la telefon. Ţin minte că nu i-a zis: Să trăiţi, tovarăşu’ preşedinte!, cum mă aşteptam. A început cu un cuvânt: Ambrozie! Era un cod, codul lor pe situaţii de urgenţă. Aşa a priceput Ceauşescu că e grav şi a venit imediat în Vale.

Nu am vrut să conduc acele evenimente, l-am lăsat pe Constantin Dobre, de la Paroşeni, care era tare în gură, care avea și discurs. El vorbea la microfon, el a ieşit în faţă. Eu aveam peste 200 de băieţi, oameni de ordine. Eram un fel de semizeu pe zonă acolo, puteam să fac ce vreau eu. Când a venit, Ceauşescu a trecut prin cordonul oamenilor mei, momârlani cu cuţite şi securi pe ei. Eu dacă voiam să îl fac pastă de mici, pastă de mici îl făceam pe Ceaușescu atunci. Aproape fără să ne dăm seama l-am arestat pe şeful statului. Cine ce să ne mai facă? Securitatea nici nu a intrat pe poartă. La un moment dat, trimit doi dintre oamenii mei, pe Fernando, numit așa de la ABBA, că eu am lansat melodia asta pe litoral, şi pe Laleaua Neagră. L-a luat ăsta, care avea 130 de kile, o namilă, pe Ceauşescu și i-a zis: Mă, îţi mai baţi mult joc de noi?! Dar înainte îl trimisesem pe Laleaua Neagră la Dobre să-i spună: Când vine Ceauşescu să îl aplaudăm pe tovarășu’ preşedinte. Dobre zice: Cum să-l aplaudăm când toată lumea îl înjură? Laleaua zice: Dacă Cozma zice să-l aplaudăm, îl aplaudăm, că altfel te bat! Şi cum credeţi că l-am aplaudat: ne-am bătut cu mâinile peste piept. Imaginaţi-vă: 60-70.000 de salopete îmbibate cu praf şi cărbune negru. Când Ceauşescu a intrat pe la mijlocul culoarului, şi am început să-l aplaudăm, s-a făcut un nor de nu s-a mai văzut Ceauşescu. Şi totuşi piticu’ a avut curaj, s-a dus în faţă la Dobre şi ce crezi că a spus, de ne-a lăsat interzişi pe toţi: Nu trebuia să faceţi ce aţi făcut, eu ştiu viaţa grea a minerilor. Nu eu am făcut programul de opt ore, ci stahanoviştii voştri! Şi aşa şi era, avea dreptate. 

S-au mai liniştit spiritele când au văzut minerii că tipul e curajos”. („Kamikaze”/11 iulie 2013)