05.08.2013,  23:16:10 | 0 comentarii | 770 vizualizari
42 de instituţii ale prefectului / Faţă-n faţă cu centralizarea apostilelor
de Mihaela PETROŞAN

Încă de acum o lună, şi la nivelul prefecturii hunedorene se implementează proiectul „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”. În principiu, este vorba de un serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni şi mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului din România.

Potrivit datelor oficiale, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului, derulează proiectul „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Societăţii Informaţionale.

Proiectul are o valoare totală de 2.039.818,611ei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.645.015,01 lei, Şi va fi implementat în 16 luni.

Noul serviciu va oferi posibilitatea consultării în timp real prin mijloace electronice a bazei de date centralizate şi verificării autenticităţii actelor oficiale administrative pentru care cele 42 instituţii ale prefectului eliberează apostila în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de România.

De rezultatele proiectului vor beneficia, în primul rând, persoanele interesate să verifice autenticitatea unei apostile emise de statul român (angajatori, mediu de afaceri, autorităţi şi instituţii publice, instituţii de învăţământ din statele semnatare ale Convenţiei de la Haga), în contextul globalizării pieţei forţei de muncă şi a liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor. Totodată, beneficiari ai implementării proiectului vor fi şi cele 42 de instituţii ale prefectului care vor efectua înregistrările în baza de date centralizată sau care vor dori să obţină informaţii despre alte apostile eliberate în România, prin 88 de angajaţi ai acestora şi ai MAI care vor fi instruiţi pentru a opera sistemul.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Cu mai puţin de o lună înaintea debutului în campionatul Ligii a III-a, antrenorul  echipei de fotbal  FC Hunedoara se d[..]

05.08.2015, 17:22   |    0 comentarii
Fostul jucător al echipei Minerul Lupeni, în prezent la FC Hunedoara, Bogdan Bozian, a debutat cu gol la noua sa echipă.
[..]
02.08.2015, 22:24   |    0 comentarii

În data de 6 august, de la ora 13, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, va organiza, în Sala de Festivităţi, [..]

30.07.2015, 16:30   |    0 comentarii
Conducătorii echipei FC Hunedoara, echipă sub culorile căreia se află mai nou și atacantul Darius Ursachi al lui Hercules Lupeni, au deci[..]
07.07.2015, 22:16   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter