07.08.2013,  22:33:29 | 0 comentarii | 647 vizualizari
Deşi a participat pentru prima dată la Campionatul Naţional ,,Ştafeta Munţilor”, membrii Asociaţiei „Pro-Parâng” au urcat pe podium
de Ziarul Vaii Jiului

Festivalul Sporturilor Montane „Parângul Mare”, organizat de Asociaţia ,,Drumeţii Montane” din Târgu Jiu, este un concurs outdoor între echipe şi reprezintă ceea de a IV-a etapă a Campionatului Naţional „Ştafeta Munţilor”. Concursul a avut ca punct de plecare şi finiş Cabana Groapa Seacă. Traseul de raid montan a avut ca puncte de atins Lacul Roşiile, Lacul Mândra şi pentru cei mai îndrăzneţi participanţi înscrişi la categoria Elite, chiar Parângul Mare.

Pe lângă proba de raid (drumeţie montană), echipele au mai susţinut şi câte probă teoretică, de orientare turistică şi de căţărare, punctajul final obţinându-se prin cumulul celor patru probe.

Pentru prima data şi Asociaţia schi turism montan „Pro-Parâng” din Petroşani a participat la această competiţie cu două echipe: una de copii şi cealaltă de adulţi la categoria open.

Să fie vorba de norocul începătorilor, de seriozitatea cu care am abordat competiţia, sau poate de amândouă la un loc, deoarece teamurile „Pro-Parâng” au făcut nu doar o frumoasă impresie, ci au obţinut rezultate notabile. Iată rezultatele obţinute: la categoria copii echipa (Bogdan Lungu, Daniel Prună şi Denis Răducan) de la cercul Prietenii Munţilor a ocupat locul I în clasamentul general, la start fiind înscrise 6 echipe. La categoria open, echipa - formată din Elisabeta Ţopescu, Mihai Ţopescu, Cristian Ţopescu şi Roland Mihuţ - a ocupat locul al III-lea la proba de raid montan şi locul al XII-lea în clasamentul general (la start au fost înscrise 24 de echipe)). Denis Prună, mezinul echipei noastre, a obţinut un meritat loc V la proba artistică, care a avut loc sâmbătă seara în faţa focului de tabără.

Satisfacţia mea, ca însoţitor şi îndrumător la grupa de copii, a fost bucuria şi emoţia de pe feţele lor, când au urcat pe podium şi în mod foarte sportiv au fost aplaudaţi de toţi cei prezenţi la festivitatea de premiere.

Cuvinte de laudă şi apreciere asociaţiei organizatoare, un grup de tineri inimoşi care s-au străduit şi au reuşit să ducă la bun sfârşit această etapă din cadrul Campionatului Naţional ,,Ştafeta Munţilor”.

Îi informez pe cei interesaţi că următoarea etapă a campionatului se va desfăşura în perioada 16-18 august în masivul Făgăraş.

Cazimir RADVANSKI 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter