18.08.2013,  23:12:09 | 0 comentarii | 699 vizualizari
În Geoparcul Dinozaurilor / Cercetare studenţească


de Mihaela PETROŞAN
Între 8 şi 18 august, în zona Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului, o echipă formată din studenţi şi profesori de la Universitatea din Bucureşti au realizat un studiu interdisciplinar necesar elaborării unor proiecte şi lucrări ştiinţifice. 
Acţiunea din Ţara Haţegului a fost derulată în baza unui parteneriat încheiat între Universitatea din Bucureşti şi Academia Română. De fapt, administrarea geoparcului este asigurată de către Universitatea din Bucureşti, fiind singura arie protejată din România administrată de către o universitate.
„Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este şi o prelungire în lumea reală a spaţiului universitar, permiţând atât realizarea unor cercetări şi studii pe teritoriul său, cât şi aplicarea rezultatelor cercetărilor. Cu sprijinul studenţilor ne-am propus să atingem trei arii importante: identificarea unor noi teme de proiecte pentru comunităţile locale, identificarea de noi obiective şi trasee de interpretare turistică, dar şi definitivarea planului de management al geoparcului”, a declarat dr. Alexandru Andrăşanu, coordonatorul proiectului, directorul Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului. 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter