|
.
19.08.2013, 23:21:02 | 0 comentarii | 867 vizualizari
La munte / Ape tulburi
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Unde sunt apele limpezi de munte de altădată? Întrebarea aceasta şi-au pus-o şi turiştii care săptămâna trecută au ajuns la munte, spre cabana Rusu, la o drumeţie sau la un grătar.
Pârâul Maleia care mărgineşte drumul judeţean care urcă spre Parâng era atât de tulbure încât, dacă nu ar fi fost apă curgătoare, am fi crezut că vorbim de o baltă rămasă în şanţuri după ultimele ploi.
Nu-ţi mai venea nici să pui berea la rece în apă, nici să clăteşti legumele pentru o salată în apa rece de pârâu. Bineînţeles, turbiditatea apelor pârâului este crescută din cauza exploatărilor de lemn, şi acestea necesare.
În această zonă, dar şi în zona Groapa Seacă pădurea de foioase este extrem de deasă. A fost plantată aşa din motive de strategie industrială, pentru ca minele să aibă lemn pentru galerii, iar arborii să crească doar de o anumită dimensiune, iar la maturitate să fie tăiaţi exact la dimensiunile folosite la mină. Însă, în timp, pe fondul recesiunii mineritului, cererea de lemn a scăzut. Pădurile au rămas dese şi au început să putrezească. Cum la pădure nu merge ca pe câmp, să răreşti cultura, este nevoie de exploatarea în masă, de-a lungul unui versant, pentru ca ulterior să fie posibilă şi reîmpădurirea. Aşadar, pe lângă ploile torenţiale, şi exploatarea lemnului tulbură apele, dar din necesitate.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



