|
.
26.08.2013, 00:26:24 | 0 comentarii | 1033 vizualizari
Mai multe despre pompierul cu arcul „de aur”
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Călin Daniel este proaspătul campion mondial al pompierilor la tir cu arcul. Sportivul de 32 de ani practică din plăcere acest sport care i-a adus numeroase satisfacţii.
Apreciat şi… invidiat
La 32 de ani, Călin Daniel se poate considera un sportiv împlinit. Face tir cu arcul de la vârsta de 12 ani la Minerul Aninoasa, unde a obţinut performanţe de răsunet. Multiplu campion naţional, legitimat la SCM Deva – Minerul Aninoasa, în întrecerile juniorilor şi ale seniorilor, Daniel se descurcă de minune şi la locul de muncă unde, fiind de meserie pompier, îmbină utilul cu plăcutul. Recent, Daniel Călin a câştigat titlul de campion mondial la Campionatele Mondiale ale poliţiştilor şi pompierilor. „Unii mă apreciază pentru ceea ce fac. Alţii mă invidiază, pentru că reuşesc să fiu constant şi în plan sportiv şi pe plan profesional”, spune sportivul din Valea Jiului.
Între antrenamente şi intervenţii
Deşi petrece zilnic patru ore la baza de la Anena nu i se pare deloc greu, Călin Daniel făcându-şi datoria cu brio şi la locul de muncă.
„Disciplina sportivă se aseamănă foarte mut cu disciplina militară şi de aceea am ales această meserie. Având o pregătire fizică şi psihică foarte bună datorită sportului, este foarte uşor să fac această meserie”, spune campionul mondial. Care de şase ani stinge incendii, salvează vieţi şi bunuri materiale fără a aştepta vreo recompensă.
Un sport recompensat slab financiar
Pentru titlul de campion mondial, obţinut în premieră de un pompier din judeţul nostru, răsplata financiară nu va fi una pe măsura rezultatului. Din păcate, anii de muncă rămân răsplătiţi doar cu satisfacţiile personale şi mai puţin cele financiare sau materiale. „Ar fi bine ca sportivii din această ramură să fie la fel de apreciaţi ca fotbaliştii, de exemplu. Şi nu ar strica dacă factorii locali ne-ar acorda o mai mare atenţie şi să ne sprijine atât cât pot din punct de vedere financiar, că diplome şi cupe am tot primit”, mai spune sportivul.
Nu se lasă până la 50 de ani
Călin Daniel este dăruit total atât meseriei sale, cât şi sportului pe care îl practică din plăcere. „Dacă fizicul mă ajută, cu siguranţă nu mă voi lăsa de acest sport până la vârsta de 50 de ani. Şi nu glumesc când spun lucrul acesta. Iubesc ceea ce fac şi cred că mai am un cuvânt de spus”, a explicat arcaşul cu o activitate de 20 de ani în acest sport. „Performanţele obţinute în întrecerile destinate pompierilor se datorează d-lui inspector şef, locotenent colonel Viorel Demian. M-a ajutat financiar să îmi văd visul cu ochii. De asemenea, vreau să-i mai mulţumesc şi d-lui maior Adrian Avram pentru susţinere şi înţelegere şi, nu în ultimul rând, antrenorului Viorel Hăbian, care m-a pregătit”, a mai precizat sportivul nostru.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



