03.09.2013,  00:36:53 | 0 comentarii | 1808 vizualizari
Ieri, la Odobeşti, George Boboc a fost înmormântat


de Loredana JUGLEA
Cel mai inimos şi dedicat preşedinte al echipei de fotbal Jiul Petroşani, George Boboc (52 de ani), s-a stins din viaţă, vineri, la Spitalul de Urgenţă Petroşani, după cinci zile în care a supravieţuit cu ajutorul aparatelor.
 
George Boboc a intrat în fotbal după anul 1989 şi a ales să slujească cu credinţă o singură echipă: Jiul Petroşani. De mai bine de două decenii la clubul fanion al Văii Jiului, George Boboc a fost mereu mâna dreaptă a finanţatorilor (patronilor) care au trecut pe la club. A fost omul din umbra echipei care întotdeauna rezolva orice misiune. La Jiul, s-au perindat peste 100 de fotbalişti, s-au schimbat zeci de preşedinţi, dar el a rămas acolo indiferent de ploaie, vânt sau furtună. A vrut ca Jiul să respire şi s-a zbătut până în ultima secundă să-l readucă în circuitul fotbalistic. Şi a reuşit, dar, din păcate, fără el. Trup şi suflet, rămas mereu pe baricade, George Boboc a ales, fără voia lui, un alt drum: drumul eternităţii. Dispariţia sa este o pierdere grea pentru echipa Jiul, pentru prieteni, cunoştinţe şi oameni de fotbal.
Trupul neînsufleţit al lui George Boboc a fost depus o zi la o capelă din Petroşani, după care a fost transportat în oraşul natal, Odobeşti, acolo unde ieri a şi fost înmormântat.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter