09.09.2013,  21:25:35 | 0 comentarii | 1130 vizualizari
Sunt necesare / Bănci şi pentru enoriaşii care merg pe Valea Ungurului


de Gheorghe OLTEANU
Duminică de duminică, în zilele de sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox, sau chiar seara, la slujbele de vecernie, zeci şi zeci de vulcăneni se îndreaptă spre schitul Sf. Nicolae de pe Valea Ungurului.
 
Unii se duc cu
maşinile, dar cei mai mulţi bat drumul pe jos. Şi, cum din oraş până la schit, sunt pe puţin trei, dacă nu chiar patru kilometri, e clar că e de mers. Or, cum cea mai mare parte dintre enoriaşi este formată din femei şi bărbaţi trecuţi de vârsta la care dădeau kilometrajul peste cap mergând pe jos, o bancă sau altceva pe care să stea jos şi să-şi tragă sufletul pentru câteva clipe nu le-ar strica defel. 
 
Exact despre asta
este vorba. Pe ce să se aşeze? În timp ce Vulcanul a fost împânzit de bănci, puse una lângă alta, de la un capăt la celălalt al bulevardului, nimănui din administraţia publică locală nu i-a trecut prin minte că ar prinde bine câteva şi pe drumul acesta. Puse, din loc în loc, în faţa câtorva case de gospodari din Coroeşti şi una-două în apropierea clădirii în care, acum câţiva ani, era des­chis un bar. Apoi, dacă e posibil, câteva şi pe drumul care se face din şosea şi duce la schit.
 
În afara uneia
rustice, aflată în faţa unei case şi străjuită de o troiţă, pe strada Valea Ungurului nu există nimic pe care să te pui jos, ca să-ţi mai tragi sufletul. Ar fi binevenite câteva şi în apropierea intrării în curtea sfântului lăcaş. La varianta aceasta s-a gândit şi părintele Vasile Mocan, stareţul mănăstirii. Numai că, având în vedere că tot banul care vine la mănăstire se duce pe cheltuielile cu construcţia noii biserici, demersul sfinţiei sale a rămas doar la stadiul de intenţie.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
V-aţi prins că nu este vorba despre bănci comerciale, mai ales că, în Vulcan, numărul băncilor de acest gen este, [..]
24.02.2014, 21:01   |    4 comentarii
După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins recursul, pilotul Valentin Banciu, fost inginer la Registrul Aut[..]
01.08.2013, 21:06   |    1 comentarii
Cunoscutul pilot de raliu Valentin Banciu, inginer la Registrul Auto Român (RAR) Deva, a fost arestat preventiv pentru 29 de[..]
28.07.2013, 21:44   |    2 comentarii

Echipa feminină de tir cu arcul a României, formată sută la sută din sportive de la SCM Deva / Minerul Aninoasa şi pregă[..]

06.03.2013, 20:46   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter