► Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu” (episodul nr. 14)

 

Născut în acelaşi sat cu Ştefan Hruşcă

- Părinte Dimitrie, sunteţi preotul care slujiţi la un sfânt lăcaş ortodox situat la cea mai mare altitudine din judeţ, la peste 1.400 de metri. Pentru cei care n-au vizitat Schitul şi nu au stat de vorbă cu dumneavoastră, vă rugăm să vă prezentaţi.

- Slujesc la Schitul Straja din Lupeni de puţin timp, de trei ani de zile, şi sunt al doilea stareţ al lăcaşului ortodox ctitorit de domnul Emil Părău şi familia sa, vorbesc aici de părintele Daniel Andrei, care a slujit timp de zece ani, încă de la începuturile Schitului Sfânt. Am ajuns la Straja în iulie 2010. Începuturile mele se trag însă de pe plaiurile Maramureşului, de pe Valea Izei, din localitatea Ieud, un sat unde a văzut lumina zilei şi cântăreţul de folk Ştefan Hruşcă. De altfel, tatăl meu a şi fost coleg de şcoală generală cu tatăl lui. Părinţii mei, Gheorghe şi Anuţa, get-beget maramureşeni, au fost doi buni creştini, aşa cum sunt marea majoritate a maramureşenilor. Din nefericire, tata a murit, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, mi-a mai rămas doar mama. Suntem patru fraţi, trei băieţi şi o soră, eu fiind al doilea la părinţi. Prin anii ’80 împreună cu tata şi mama ne-am mutat în judeţul Arad, în localitatea Sintea Mică.

 

Din Maramureş în Banat

- Care a fost motivul plecării din Maramureş tocmai în Banat?

- Motivul a fost unul care a ţinut de traiul familiei, la Sintea părinţii găsind un loc mai prielnic de a-şi întreţine familia din munca câmpului, ei găsindu-şi de lucru la colectiv. Cu patru copii era de înţeles ca ei să caute ce e mai bine pentru familie, pentru traiul de zi cu zi. 

- Deci, în judeţul Arad aţi făcut şi clasele primare?

- Da. La Arad, în localitatea unde ne-am mutat am urmat şi clasele primare şi tot acolo m-am simţit atras pentru prima dată de Biserica ortodoxă şi învăţăturile ei. Mergeam cu mama la Biserică, duminică de duminică, şi îmi plăcea să ascult cântările bisericeşti şi ce spunea preotul la slujbă. Am învăţat repede rugăciunile începătoare şi ştiu că mă rugam de fiecare dată cu evlavie şi speranţă, mulţumindu-I Domnului Dumnezeu pentru tot şi pentru faptul că ne ajută să răzbim în viaţă.

 

De la Mănăstirea Bodrog la Schitul Colţ

Eram prin clasa a VI-a, aveam 12 ani când am ajuns pentru prima oară la o Mănăstire. Era vorba de Sfânta Mănăstire Bodrog. Aşa de tare m-a cuprins plăcerea de a sta la Mănăstire, încât încă de-atunci am vrut să rămân acolo definitiv! Din păcate, eram prea mic şi nu m-au primit. Mi s-a spus de către părintele Nestor, stareţul de la Bodrog, numit după ce murise bătrânul stareţ Timotei, că dacă după ce-mi voi termina clasa a VIII-a şi o să-mi mai stăruie gândul de a intra să slujesc la Mănăstire, atunci mă vor da să continui studiile la Seminar, după care mă vor primi la Mănăstire.

- Până la urmă aşa a fost?

- Normal că aşa a şi fost… Dumnezeu le rânduieşte pe toate, iar mie îmi plăcea enorm viaţa de mănăstire. În 1994 m-au pus să merg la Seminarul Teologic de la Arad, în primul an, după care am continuat alţi patru ani la Bucureşti, la Mănăstirea Cernica. După absolvirea Seminarului, la Bucureşti, m-au Hirotonit la Bodrog pentru Schitul Colţ din judeţul Hunedoara. La Colţ am stat şase ani, perioadă în care am căpătat o mare experienţă în ceea ce priveşte viaţa monahală de la un Schit. 

 

Amintiri de la Cernica

- Povestiţi-ne câte ceva despre amintirile care v-au rămas de la Mănăstirea Cernica.

- La Cernica l-am prins pe părintele Ilarion Argatu. Un om minunat, căutat de multă lume din toată ţara. Am primit şi eu binecuvântare de la acest părinte cu har, i-am ascultat mereu impresionat cuvintele pline de înţelepciune şi învăţătură. Un mare om, un impresionant părinte! Nu pot să uit de viaţa Sfântului Calinic de la Cernica, de lumea din Bucureşti şi din ţară care venea la racla Sfântului… De multe ori, duminica sau în sărbători, seara la slujbă, se simţeau valuri de mireasmă care proveneau de la racla Sfântului Calinic. Şi pentru neîncrezători, să meargă să vadă cu ochii lor şi să simtă acea mireasmă, care nu provine de la tămâieri, cum am mai auzit anumite versiuni. Nu, acea mireasmă minunată provenea de la acea raclă, iar când atingeai racla cu buzele simţeai şi mai tare acea mireasmă plăcută, liniştitoare. Este minunat ce se întâmplă la Cernica şi nu numai acest fapt, ci şi multe altele. Este o Sfântă Mănăstire, impresionantă din toate punctele de vedere.

 

Amintirile de la Colţ

- Dar la Colţ cum a fost? Ce amintiri v-au rămas? 

- La Colţ am fost atras de învăţăturile părintelui pustnic Daniel, un părinte foarte bătrân care trăieşte şi acum într-o peşteră. Sincer să fiu, eu m-am cerut să ajung la Mănăstirea Colţ. Lucrul care s-a potrivit cu cererea mea a fost că părintele Andrei tocmai ce fusese trimis de la Colţ stareţ la Mănăstirea Cucuiş de lângă Orăştie, tot în cadrul Episcopiei noastre. Pe părintele Daniel, care trăieşte în peşteră, îl prinsesem şase luni la Bodrog şi ştiam că e un părinte cu mult har şi credinţă, de care numai în Pateric poţi citi. E de o blândeţe şi de o bunătate de nemaivăzut şi de nemaiîntâlnit! Acum se apropie de 80 de ani. Când m-am dus eu avea vreo 70 şi pot spune că peste mine şi-a pus cu adevărat amprenta duhovnicească. După şase ani am plecat din Colţ deoarece a fost nevoie de preot duhovnic la Băiţa, lângă Brad, unde am stat alţi trei ani, din 2007 până în 2010.

 

De la Băiţa în Straja

- Şi aţi ajuns la Straja, la puţină vreme după plecarea primului stareţ al Schitului. Cum a fost primul contact cu Schitul, cu staţiunea, cu muntele şi cu turiştii?

- Schitul a fost vacant vreo zece luni până la sosirea mea. După plecarea stareţului Daniel Andrei s-au încercat mai multe variante care să acopere plecarea părintelui. Până la urmă s-a ajuns la varianta cu mine. Probabil aşa a fost să fie, căci nimic nu e întâmplător şi voia Domnului Dumnezeu e mare. Într-un final s-a reuşit cu mine, de trei ani de zile Straja are din nou părinte-stareţ prin persoana mea. Cu Schitul din Straja luasem contact încă din 2000, când am participat la procesiunea Drumul Crucii şi încă nu eram preot. Deci nu eram chiar străin de locuri când am ajuns. Ţin minte că în 2000 am bătut pentru prima oară toaca la prima ediţie a Drumului Crucii, lucru care mi-a rămas pregnant în minte. Apoi am mai venit de câteva ori la Straja până să ajung stareţ, ultima oară undeva prin 2003. Vedeţi cum le aranjează Dumnezeu pe toate?! Acea bătaie în toacă n-a fost nici ea întâmplătoare şi nici faptul că părintele Daniel mi-a fost naş de călugărie, amândoi fiind o perioadă călugări la Mănăstirea Bodrog, o mănăstire „furnizoare” de monahi care, pe vremea aceea, aparţinea de Episcopia Aradului şi Hunedoarei. Am găsit Schitul aşa cum îl ştiam din 2003, cu multe lucruri unice în Biserica Ortodoxă Română. Şi nu o spun numai eu, a spus-o chiar Episcopul Aradului, Preasfinţitul Timotei, care a şi sfinţit Schitul, dar şi Tunelul Vieţii. Despre tunel, Preasfinţia Sa a spus că este unic în lumea ortodoxă, cu picturile sale care arată tot calendarul ortodox în imagini, cu Sfânta Scriptură în imagini. Practic, el simbolizează cele două izvoare ale creştinismului: tradiţia şi Sfânta Scriptură. Vor întreba unii: cum tradiţia? Păi, sfinţii pictaţi acolo fac parte din tradiţie. Există de altfel trei motive pentru care există acest tunel: motivul catehetic, motivul simbolic şi motivul practic. (Va urma)