17.09.2013, 21:19:16 | 0 comentarii | 732 vizualizari
Petroşani. Pe strada Mărăşeşti / Mai întâi se sapă după conductele vechi, apoi se introduce canalizare
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Conform programului de extindere a sistemului de canalizare în Valea Jiului, în colonia de case situată mai sus de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, spre Petrila, pe strada 1 Mai şi străzile adiacente se introduce canalizarea.
Lucrările au început deja de mai bine de o săptămână, o veste bună pentru toţi petroşenenii care locuiesc în această zonă. Dar necazul unora de pe strada Mărăşeşti ar fi că firma care lucrează a săpat mai întâi şanţuri adânci ca să scoată conducta veche, şi au lăsat drumul făcut praf. „Nu se mai poate circula, spune revoltat pe bună dreptate un localnic. Ca să ieşi de pe stradă trebuie să ocoleşti pe la poligon, altfel nu ai nicio şansă. Umblă să sape după conductă, că aia înseamnă bani, dar de astupat nu mai astupă şi acum, cu ploile astea, abia dacă se mai poate circula”. Reamintim, cu aceeaşi problemă s-au confruntat şi oamenii din zona Dâlja din Colonie, când firma constructoare a săpat şanţuri pe mijlocul străzii, de nu se mai putea circula sub nicio formă dintr-o parte în alta, tocmai pentru a scoate conductele vechi, care înseamnă bani frumoşi la centru de fier vechi.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|