25.09.2013,  20:59:35 | 0 comentarii | 798 vizualizari
Iată care sunt / Noile condiţii pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei


de Alina PIPAN
La sfârşitul lunii august a fost publicată în Monitorul Oficial OG 27/ 2013 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Sunt reglementate câteva din normele fostului OUG. Iată care sunt condiţiile în care guvernul acordă ajutoarele de încălzire iarna aceasta.
 
Pentru încălzirea cu energie termică
Se acordă în continuare ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat. De anul acesta se introduce indicatorul social de referinţă (ISR) ca element de raportare a cuantumurilor ajutoarelor şi nivelurilor de venituri. Valoarea actuală a ISR este de 500 de lei. Se ajustează cuantumurile pentru încălzirea cu gaze naturale pentru a echilibra cuantumurile ajutorului acordat pentru primele etape de venituri. Astfel, ajutoarele variază între 262 lei/ lună pentru familiile/ persoanele cu venituri lunare de până la 155 lei şi 20 lei pentru cele cu venituri de până la 615 lei/ lună. Pentru beneficiarii ajutorului social, plata ajutorului va fi efectuată din bugetele locale, ca până acum. 
 
Se introduc ajutoarele pentru încălzirea cu energie electrică
Persoanele cu venituri mici care folo-sesc energia electrică pentru încălzirea locuinţei pe timp de iarnă vor primi ajutoare pentru căldură. Ajutoarele vor varia între 240 lei/ lună pentru familiile/ persoanele cu venituri lunare până la 155 lei/ persoană şi 48 lei pentru persoanele cu venituri de până la 615 lei/persoană. Aceste sume acoperă între 100% şi 20% dintr-un consum maxim de aproximativ 16 kWh/ zi. Decizia Ministerului Muncii de a acorda ajutor şi pentru încălzirea din această sursă a venit după ce s-a constatat că sunt zone în care familiile nu au acces deloc la energia termică. Şi în Valea Jiului, Uricaniul şi Petrila nu au un sistem centralizat de termoficare. Ancheta socială va fi obligatorie pentru acordarea ajutorului de încălzire cu energie electrică. 
 
Documente necesare
Este obligatorie prezentarea documentelor justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei. Se modifică modelul de cerere şi declaraţia pe proprie răspundere pentru a fi introduse elementele necesare stabilirii condiţiilor de eligibilitate, dar şi pentru a fi armonizate cu formularele utilizate în cazul ajutorului social şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter