25.09.2013,  21:31:21 | 0 comentarii | 798 vizualizari
Valabil şi pentru studenţii de la Petroşani / Burse şi cooperare interinstituţională în domeniul învăţământului superior


de Alina PIPAN
Ieri, s-a lansat oficial în România programul „Burse şi cooperare interinstituţională în domeniul învăţământului superior".
 
Scopul programului îl reprezintă sprijinirea studenţilor din orice ciclu de studiu şi a personalului din universităţile româneşti pentru a realiza mobilităţi transnaţionale în Norvegia, Liechtenstein şi Islanda. Principalii beneficiari instituţionali ai vizitelor pregătitoare, proiectelor de mobilitate pentru studenţi şi personal din universităţi, respectiv proiectelor de cooperare interinstituţională sunt universităţile din România care dispun de o Cartă Erasmus aprobată de Comisia Europeană. La Universitatea din Petroşani funcţionează un Centrul de programe LLP- Erasmus. 
Programul de „Burse şi cooperare interinstituţională în domeniul învăţământului superior" se află la a doua rundă de implementare în România. Prima rundă s-a derulat pe parcursul anului universitar 2009-2010 şi în primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totală de 1.100.000 euro. Pentru cea de a doua rundă a programului au fost alocate 4.444.444 euro, din care 4.000.000 euro provin din partea ţărilor donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein), restul fiind cofinanţare din partea statului român.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Anul acesta, 45 de studenţi de la Universitatea Petroşani vor fi beneficiarii unor tabere studenţeşti gratuite pe Litoral.23.06.2014, 20:01   |    0 comentarii
Acţiunile cultural-educaţionale reunite ale Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani şi Colegiului Naţional „Miha[..]
14.10.2013, 21:22   |    0 comentarii
Toţi artiştii vor să-şi vadă lucrările expuse şi mai apoi achiziţionate. Fiecare luptă pentru recunoaşterea publicului, [..]
05.06.2013, 21:54   |    0 comentarii

După cum am relatat şi în materialele precedente, Ion Barbu, cel care îşi doreşte cu ardoare să schimbe atât [..]

13.05.2013, 20:52   |    4 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter