02.10.2013, 21:41:10 | 0 comentarii | 1035 vizualizari
În nordul Petroşaniului / Ploaia a scufundat lucrările de canalizare
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Vizavi de Gerom, pe străzile 1 Mai, Poienilor, Mărăşeşti, Uzinei abia dacă mai ai unde să pui piciorul din cauza lucrărilor de canalizare, dar mai ales a ploii care a inundat tot.
Lucrările de canalizare au fost începute pe toate străzile din această zonă în aceeaşi perioadă. Au fost săpate şanţurile pentru introducerea canalizării la câţiva metri adâncime. Cu toate că se circula şi aşa greu, era suportabil, atâta timp cât a fost uscat afară. Însă, de când a început să plouă, nu se mai poate circula. Şanţurile de canalizare sunt inundate de apă până la jumătate, iar malurile şanţurilor se surpă când te apropii de ele. Situaţia este critică, iar lumea este speriată. Dacă mai continuă aşa ploaia, nu se va mai putea ieşi din case. Bineînţeles, din cauza ploii nici nu se lucrează. Muncitorii au eliberat zona de câteva zile. O familie care are copilul la grădiniţă a renunţat de luni să-l mai scoată din casă. Este destul de măricel pentru a fi purtat pe braţe şi totuşi destul de mic pentru a merge singur prin acel nămol. În plus, dacă staţionezi mai mult de câteva secunde, simţi cum îţi fuge pământul de sub picioare. Copilul a rămas acasă, până se va mai usca pământul.
Cei care coboară în oraş sau merg zilnic la muncă (cum este şi colega noastră Dana Filimon – n.r.) sunt nevoiţi să iasă din curţi cu cizmele de cauciuc şi pelerine de ploaie, pentru că se nămolesc până la şolduri. Păşesc cu atenţie, încordaţi din toţi muşchii, să nu cumva să alunece în şanţurile de canalizare. Locuitorii se întreabă, totuşi, dacă va ploua aşa încă vreo câteva zile, cum vor putea să mai iasă din curţi, pe unde vor putea coborî la stradă dar, mai ales, cum va putea ajunge cineva la ei dacă vreunuia i se face rău. Situaţia este aproape la fel de dezastruoasă ca şi în zonele inundate, doar că aici apa nu a ajuns chiar până la case, însă drumurile sunt blocate. Din păcate, singura soluţie pe care se bazează toată lumea, inclusiv constructorii care lucrează în teren, este aşteptarea soarelui care să iasă de sub nori. Acum e drept, că obrazul subţire cu canalizare se ţine…
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|