09.10.2013,  22:06:47 | 1 comentariu | 4696 vizualizari
Părintele Dimitrie Jura, parohia Jieţ-Petrila: / „Generaţia de după război a fost o generaţie care a avut multe lipsuri materiale, dar care pe plan spiritual a avut multe împliniri şi bucurii” (III)


de Corneliu BRAN
Cu tata la Episcopul Visarion
- Am ajuns la anul 1978. Ce a urmat după absolvirea Teologiei de la Sibiu?
- Datorită colegului Ioan Guţă, am fost repartizat în altă parte, în Muntenia. Acest coleg, cu care m-am împrietenit şi pentru care am fost un fel de salvator în anumite situaţii, a vrut să fim aproape unul de altul şi după facultate. „Deoarece doresc să te răsplătesc, vreau să te iau lângă mine şi tatăl meu în Muntenia!”, mi-a spus el. Tatăl lui era Protopop de Buzău şi putea atunci să ne ajute pe amândoi. Eu am venit însă acasă pentru scurt timp şi, sincer, nu prea aveam de gând să mă preoţesc imediat. Dar tatăl meu a insistat, dumnealui fiind preot aici în sat şi abia sosit din puşcărie. „Haide, rămâi aici, fă-te preot, că uite ai păstrăvărie, ai gospodărie, ai Jieţul şi munţii, ai tot ce-ţi place ţie. De ce să pleci în altă parte?”, mi-a spus tata, cu o mină obosită de om trist şi cu multe probleme, fapt ce m-a convins definitiv să rămân lângă el şi să mă preoţesc. Deci, n-am mai plecat la Buzău. La scurt timp, am mers împreună cu tata la Episcopia Aradului, la Preasfinţia Sa Episcopul Visarion, care era de aceeaşi vârstă cu tata, între ei fiind doar o diferenţă de o lună de zile. El i-a spus lui tata: „Nu pleci din preoţie decât odată cu mine!”. Eu i-am spus atunci că nu-i nicio problemă, că pot sluji o vreme şi în altă parte. Totuşi, tata nu l-a ascultat, pentru că dorea ca eu să ajung preot la Jieţ. Aşa că mi-am depus dosarul de hirotonie, iar tata de pensionare.
 
Soţia şi pruncii
- O dată depus dosarul de hirotonie trebuia să fiţi căsătorit. Înseamnă că aţi făcut şi nunta…
- Da. În 1978 m-am căsătorit cu o fată de ţărani ardeleni autentici din Şeica Mare, o localitate de lângă Copşa Mică, din inima Ardealului. O chema Rodica-Valeria Frăţilă şi Dumnezeu a vrut să ne iubim şi să fim împreună. După nuntă, la doi ani s-a născut Valeria-Maria, o frumuseţe de fată, care a absolvit Facultatea de Litere–Franceză pentru străini din Bruxelles. După alţi doi ani a venit pe lume şi primul fecior, Dimitrie-Marcu, absolvent al Facultăţii de Etno-Sociologie din Sibiu, în prezent aflat acasă la Jieţ, el moştenind dragostea pentru Jieţ şi animale de la mine şi de la tatăl meu. În anul 1983 s-a născut şi al doilea băiat, Călin-Petru, absolvent al Facultăţii de Agro-montanologie tot la Sibiu, actualmente plecat cu familia în Spania, la Valencia. 
 
Hirotonit în Duminica Tomii 1979 
- Şi aţi fost hirotonit preot. Când se întâmpla asta?
- În aprilie 1979, mai exact cu data de 1 aprilie, am fost numit preot la Jieţ şi hirotonit tot aici în ziua de Duminica Tomii. De atunci au trecut peste 34 de ani, ne apropiem de 35 de ani! Parcă ieri a fost! Cred că din punct de vedere al anilor, neîntrerupţi, de păstorire a unei parohii, la ora aceasta eu sunt cel mai vechi din Valea Jiului, iar ca preot este părintele Negoi.
 
O parohie 98% momârlănească
- Am dori să ne vorbiţi puţin şi de parohie. Cum aţi găsit-o, eventual să ne faceţi şi un scurt istoric al celor trei Biserici, plus cea de-a patra, de pe Maleia, pe care o administraţi tot dumneavoastră încă de la începuturile ei. 
- Parohia Jieţ este o parohie destul de grea. Este o parohie eminamente momârlănească. Cred că dintre toate parohiile din Valea Jiului, aceasta este singura care are în proporţie de 98% momârlani printre enoriaşi.
 
Patru biserici
Cea mai veche dintre cele trei Biserici este Biserica veche de pe Maleia, din secolul al XVIII-lea, ridicată în jurul anului 1770, cam în aceeaşi perioadă cu Biserica Sânionilor din Petroşani. Biserica aceasta are o istorie frumoasă. Străbunicul meu era prieten cu un căpitan de-a lui Iancu Jianu; acel căpitan îşi ţinea caii ascunşi de poteră în Biserica de la Maleia. Acesta este un lucru cert şi o mică pagină de istorie a neamului românesc.
Ca vechime a doua Biserică este Biserica de la Jieţ, construită în anul 1886, când a început zidirea, şi finalizată în anul 1889.
Biserica de la Popi e mai nouă, din 1937 începută construcţia şi în 1938 sfinţită.
Cea de-a patra Biserică, cea nouă de pe Maleia, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, pe care o administrez, a fost construită de către Fundaţia „Sfânta Maria” în 2003 şi finalizată în 2005.
 
Lucrări la biserici. Generaţia de aur 
- Cum aţi găsit Bisericile când aţi preluat parohia?
- Starea lor era bună, pentru că tata s-a preocupat de ele, atât cât se putea în acele vremuri. Numai că, ca şi la o casă, în cei 35 de ani a trebuit să tot reparăm la ele, prin rotaţie, că timpul trece şi lasă mereu amprente. Fără reparaţii şi iar reparaţii la o Sfântă Biserică nu se poate, mereu este ceva de făcut, de reparat, de cumpărat. Ţin minte că atunci când am venit paroh, la puţină vreme am constatat că la Biserica veche de pe Maleia intrase o ciupercă în podea, care o distrugea foarte rapid. Înainte cu foarte puţin timp de Crăciun a trebuit să iau scândură de-acasă şi m-am dus şi am podit, că altfel nu puteam face slujba de Crăciun. M-au ajutat crâsnicul şi nişte oameni din parohie, astfel că în Ajunul Crăciunului, exact când se înserase, Dumnezeu ne-a ajutat să terminăm lucrarea. În decursul celor aproape 35 de ani am avut numeroase lucrări mari la toate cele trei Biserici. Nu pot spune că eu am făcut lucrările, oamenii le-au făcut, ei fiind cei care de fiecare dată au pus mână de la mână ca să facem ceva frumos. Cum a fost, de exemplu, cazul pictării Bisericii de la Jieţ, oamenii au făcut această lucrare. Ştiţi, eu doar am recomandat de fiecare dată şi nimic mai mult, i-am lăsat apoi pe jieţeni să decidă cum cred mai bine. Şi întotdeauna a ieşit bine. Poate şi asta e una dintre cheile succesului, să-i laşi pe oameni să decidă, să se organizeze, eventual tu, ca paroh, să faci recomandarea, să deschizi problema şi să-i faci atenţi pe cei de lângă tine, care o dată sensibilizaţi se implică, pentru că Sfânta Biserică e Casa Domnului şi nu poate să arate oricum. E adevărat, nu toţi enoriaşii se implică la fel, unii se implică mai mult, alţii mai puţin, există şi mulţi care nu se implică deloc. În orice parohie e la fel, există nuclee de oameni clădiţi din aluat bun, care se implică financiar şi prin muncă voluntară cât cuprinde, dar şi oameni care nu sunt ataşaţi de parohie. La noi nici nu i-aş condamna prea mult pe oamenii care nu participă la diferite acţiuni, deoarece în sat existând îndeletnicirea asta, creşterea vitelor şi a animalelor, în general, oamenii au ocupat timpul până peste cap, numai cine n-a crescut animale nu ştie asta. Mulţi nu pot veni duminica, tot din cauza asta, nici la slujbe, dar să mai vină şi ca voluntari… Nu poţi lăsa vitele în munte singure nici măcar câteva ore. Nu uitaţi că, pe lângă vite, oi, capre, porci, păsări, mai există şi gospodărie, munca pământului şi poate şi câţiva copii mici… Or, nu e uşor pentru nimeni. Totuşi, acum mai nou aş putea să spun că în Jieţ vite sunt foarte puţine, nu mai este rânduiala care a fost, oamenii nu mai au ce avea generaţia de aur cum îi spun eu. Mai sunt în sat foarte puţini oameni din generaţia de aur, oameni care au participat la război, care au lucrat şi în mină, dar care şi-au ţinut şi gospodăria şi au crescut şi copii, care, mulţi au ajuns oameni de nădejde ai societăţii. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Vedem cu toţii vaci şi cai lăsaţi pe drum, oameni care nu mai muncesc pământul şi care nu au nici ocupaţie, trăind din ajutoare sociale… Pe undeva, în mare parte la toate acestea contribuie şi Statul, tot mai slăbit în ultimii 23 de ani de faptele politicienilor.
 
Amintirea luminoasă a tatălui
- Aţi făcut referire de multe ori la tatăl dumneavoastră, de la care aţi învăţat multe şi de la care aţi moştenit multe calităţi. Vorbiţi-ne puţin şi de dumnealui. În primul rând, vă rugăm să ne spuneţi de ce a fost închis de două ori...
- Tatăl meu a fost un diplomat extraordinar. Poate că şi de aceea a rămas în viaţă în acele vremuri tulburi, mulţi dintre colegii lui pierzându-şi viaţa în temniţă, sau pe la lucrările de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Am impresia că, după diplomaţia care o avea, a avut noroc şi cu păstrăvăria pe care o deţinea aici în Jieţ. Ea a fost necesară pentru partid şi securitate, din această cauză fiind lăsat de multe ori în pace. A fost un om valoros şi un preot foarte bun. A fost valoros pentru comunitate, dar mai ales pentru familie, care a ştiut să-l preţuiască la adevărata valoare. Ceilalţi oameni n-au ştiut să-l preţuiască foarte mult, treaba asta se vede foarte clar acum, puţini mai amintind de el. Iar cei care o fac, puţini, nu o fac la nivelul la care era tata, unul foarte ridicat. M-aţi întrebat de întemniţare… Pot să spun acum că tatăl meu a făcut puşcărie deoarece i-a ajutat pe ruşi, pe evrei, pe unguri (iar de ţigani nu mai vorbim) i-a ajutat în permanenţă, mai ales că ştia perfect şi limba lor. Treaba asta n-a plăcut şi unii s-au răzbunat. Mai pot spune că tata a deranjat şi prin faptul că putea să strângă foarte uşor oameni pe lângă el. Faptul că era preot şi strângea mulţi oameni la Biserică la slujbe sau de sărbători, faptul că a încurajat tradiţiile locale, nedeile de Paşti şi piţărăii de Crăciun, unde se adunau mulţimi iar n-a plăcut, conducerile vremurilor temându-se de revolte. Totuşi, ei nu cunoşteau bine un lucru: tata avea rolul de împăciuitor, aşa îi era firea! Nu era o persoană blândă. Din contră era aprig, dar totodată era un om drept şi calculat. Încerca să nu fie rău şi să-i împace pe toţi. Lua apărarea celor care v-am zis, făcea tot posibilul să calmeze lucrurile. Încerca mereu să nu fie rău, dar când devenea, din cauza presiunilor de tot felul, atunci să nu-i fi stat în cale. Ca profesor niciodată n-a lăsat corigenţi, dar le spunea elevilor aflaţi în această situaţie aşa: „Dacă nu te pui la punct îţi dau o palmă ofiţerească de nu te vezi!”. La sărbători, de zilele anumitor sfinţi, le dădea câte un zece la toţi care purtau numele sfântului respectiv… Era un pedagog excelent, dădea sfaturi copiilor întotdeauna când vedea că nu e bună treaba, mulţi schimbându-se radical ca şi comportament sau gândire slabă după o discuţie cu tata. Îi întărea pe copii, pe lângă cunoştinţe de şcoală le dădea şi cunoştinţe ce ţineau de cultura generală sau de educaţie. A fost un intelectual prin vocaţie… rarităţi. Da, „rarităţi” este cuvântul! Şcoala făcută la Bucureşti cu marii profesori şi faptul că o perioadă a fost asistent universitar la Bucureşti şi-au pus amprenta pe acest om. Ţara a pierdut foarte mult când au plecat dintre noi oameni de valoarea lui. Pentru tatăl meu nimic nu era greu de învăţat… Ştia şi chinezeşte, o „rupea” şi pe japoneză, vorbea şi rusă, franceză, ţigănească, ungureşte… Era cu adevărat „omul cu cartea”. Cu munca fizică nu se prea ocupa el, poate doar atunci când se ocupa de reproducerea peştilor, dar cartea era permanent cu el… până în ceasul morţii, în 1997, 12 octombrie, cartea i-a fost prietena cea mai dragă. Anul viitor tata ar fi împlinit 100 de ani! Cred că vom sărbători puţin acest lucru la anul, chiar dacă tata nu mai există fizic, el există în inimile noastre, e permanent lângă noi. Dacă om mai trăi şi noi şi om fi bine, ne vom aduna o zi cu toţii, aici, acasă, în memoria dumnealui.
 
Bunicul - maistrul de vânătoare al unui prinţ 
Din familia tatălui amintesc aici şi pe bunicul meu, un om bogat atât material, cât şi spiritual. Avea ceva origini franţuzeşti, a fost maistrul de vânătoare al unui prinţ austriac şi a sădit în copiii lui dragostea de toate lucrurile şi dragostea de Dumnezeu. A devenit bogat ştiind să facă lucruri pe care alţii de-atunci nu le ştiau face. Deci, a devenit bogat prin muncă, şi nu a devenit bogat ca unii bogaţi de carton de azi, care nici nu ştiu ce înseamnă munca. Era un om bogat adevărat, cu angajaţi, primul lucru pe care-l făcea dimineaţa era să-i adune pe toţi angajaţii şi să le dea mâncare. Apoi se uita la ei să vadă dacă sunt sănătoşi, dacă sunt nedormiţi, îi întreba dacă au probleme familiale şi cu ce să-i ajute. Abia apoi îi trimitea la lucru. Tata l-a moştenit în multe calităţi în mare parte.
 
Degringolada identitară
- O penultimă întrebare: care ar fi cea mai mare problemă a comunităţii locale de azi? Şi vă întrebăm asta în calitate de preot, de paroh, de duhovnic, adică un om apropiat cetăţenilor din Jieţ. 
- Cea mai mare problemă este universală, nu doar a comunităţii… Faptul că oamenii nu mai vor să vadă ce au fost, ce sunt şi unde trebuie să meargă, asta-i cea mai mare problemă. Este o brambureală şi în comunitate ca peste tot. Nu mai există ascultare, nimeni nu mai ascultă de nimeni, iar teama de Dumnezeu e din ce în ce mai puţin prezentă la tot mai mulţi oameni. Se vede clar acest lucru şi la cei care ne conduc. Se spune că poporul îşi are conducătorii pe care-i merită… Deci, înseamnă că ne merităm soarta. Dacă conducătorii ne spun că sunt slabi, pentru că poporul e foarte slab, atunci e trist şi ce să mai vorbim… Atunci când conducătorul spune: „Domnilor, eu sunt puternic, vreau să am un popor sănătos, învăţat şi puternic”, atunci da, înseamnă că e bun. Dar atâta vreme cât conducătorul e slab şi poporul se ia după el. Trebuie să ne reevaluăm fiecare, trebuie ca toate instituţiile să se reevalueze şi apoi să se stabilească priorităţile. Abia atunci vom fi o ţară sănătoasă din toate punctele de vedere. Nu se poate ca toate instituţiile să se calce în picioare unele cu altele şi nimeni, de fapt, să nu facă nimic sau să nu facă treaba bine. Îi învăţăm pe oameni să stea cu mâna întinsă, în loc să le dezvoltăm cultul muncii. Este exact ca în povestea cu undiţa dată unui sărac. Din păcate, azi se dă doar peştele, nu şi undiţa. Dacă oamenilor statul le-ar da undiţa, adică locuri de muncă, oamenii şi-ar câştiga cinstit peştele, adică salariul pentru un trai decent şi toată lumea ar avea mai mult de câştigat. Asta este problema românilor în general! 
 
O pildă adâncă
- Un ultim sfat sau o povaţă pentru cei care citesc aceste rânduri?
- Da, dar mai degrabă aş începe cu o pildă. Când poporul israelian rămăsese fără conducător,  sfatul bătrânilor s-a dus la un tânăr care era foarte bine pregătit şi înzestrat cu toate calităţile unui bun conducător. Ajunşi la tânăr, bătrânii, după ce i-au lăudat calităţile, i-au spus: „Uite, noi, bătrânii, am venit la tine, ca să te rugăm să accepţi să fi conducător”. La care tânărul a răspuns: „Da, am toate calităţile de care spuneţi, dar n-am condus niciodată…”. De aici se trage şi concluzia generală din România de azi: noi toţi suntem buni la toate, dar de fapt la nimic… De aceea, ca un sfat dat oamenilor este să ne alegem întotdeauna lucrurile la care ştim că suntem buni cu adevărat şi să nu facem zece lucruri, toate proaste sau de mântuială. Dacă nu ne îndreptăm mentalitatea, suntem pierduţi ca ţară, ca şi popor. Dumnezeu să-l ierte pe Octavian Paler, dar avea dreptate când spunea că ne prăpădim încet-încet ca neam. Şi vă dau în acest sens un exemplu, cum sunt azi multe altele: am auzit cu mai mulţi ani în urmă că un decantor de la întreprinderea de separare a minereurilor de la Baia-Mare a poluat serios zona şi mai apoi au fost probleme cu mulţi copii şi bătrâni bolnavi în zona respectivă. Când i s-a pus problema directorului, acesta, senin, a zis că „nu este o problemă, ci un accident”. Vă daţi seama ce nesimţit?! Dacă îţi pui la mezat viaţa şi te bagi pentru două pulpe de pui în nişte lucrări necurate, după care mai şi declari ce declari, fără pic de conştiinţă, înseamnă că viaţa noastră a ajuns un dezastru! Dumnezeu să ne ierte şi să ne ajute să ne schimbăm! (sfârşit)

Comentarii articol (1 )

#1 Daniel12.03.2014,  01:33:24
Si acum Domnule parinte avem niste salari ca dupa razboi.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter