13.10.2013,  20:21:12 | 0 comentarii | 6315 vizualizari
Furtună politică pe Cerna / Directorul spitalului din Hunedoara îşi dă demisia
de Mihaela PETROŞAN
Vineri, Bende Barna a anunţat demisia sa de la conducerea Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu” din Hunedoara, la Deva, după o întâlnire cu conducerea judeţeană a PNL. În solidar cu acesta, preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului, Constantin Rusu, şi-a anunţat şi el demisia.
 
„Încetăm orice colaborare”
Vestea surpriză a fost dată în timpul unei conferinţe de presă a Organizaţiei Judeţene PNL Hunedoara, la care au participat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele organizaţiei, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi parlamentarii liberali Carmen Hărău şi Bogdan Ţîmpău.
Demisionarii au acuzat conducerea Primăriei Hunedoara de presiuni şi şicane care au pus în pericol activitatea instituţiei medicale. Opinia lor este susţinută şi de liderul PNL Hunedoara, Mircea Artean: „Odată cu câştigarea alegerilor de către actualul primar, am avut o serie de probleme directe, care au fost ca urmare a campaniei electorale. Am încercat o apropiere de primarul municipiului, în scopul dezvoltării oraşului şi în scopul bunăstării cetăţenilor. Am primit o primă lovitură în luna martie, când, printr-o decizie abuzivă, l-a demis pe domnul director. Am reuşit, prin efortul consilierilor noştri şi a majorităţii consilierilor din municipiul Hunedoara, să contracarăm această decizie, şi din nou am încercat o apropiere şi o colaborare. Din păcate, presiunile permanente atât pe faţă, cât mai ales de culise, ne-au făcut să ajungem la concluzia că, practic, această colaborare nu are sorţi de izbândă. (...) Oamenii noştri cei mai valoroşi sunt ţinta ata­curilor. Aşa că în biroul politic local am luat decizia cu toţi colegii mei în unanimitate să încetăm orice colaborare şi să solicităm demisia domnului director şi reprezentantului nostru în consiliul de administraţie. Am adus acest lucru în atenţia biroului judeţean, care a avut aceeaşi opinie”. Artean spune că, totuşi, liberalii din Hunedoara vor colabora cu consiliul local, dar nu şi cu primarul.
 
„Spitalul nu a primit niciun leu de la primărie”
Directorul spitalului din Hunedoara spune că demisia era singura soluţie în situaţia creată. „A fost o hotărâre politică, după conflictul meu din luna martie cu domnul Arion. A fost o înţelegere politică, era postul PNL-ului şi PNL-ul a decis ca eu să rămân în această funcţie. Ca să poţi fi un mana­ger bun, consider că îţi trebuie două lucruri esenţiale: să ai o echipă mana­gerială cu tine, care, printr-o delegare foarte clară a responsabilităţilor, să-ţi permită să conduci instituţia, şi deasupra ta să ai o piramidă de un sistem relaţional, indiferent că este politic sau instituţional. Această colaborare, nici în jos, echipa managerială fiind schimbată de domnul Viorel Arion odată cu repunerea în funcţie, deci cu data de 9 aprilie, şi nici piramida de sus nu a funcţionat. În această perioadă spitalul municipal nu a primit niciun leu de la Primăria Hunedoara. Motiv pentru care, şi decizia politică, pe de o parte, şi o decizie personală, pe de altă parte, din motive medicale (probabil voi fi nevoit ca în perioada următoare să mă supun unei intervenţii chirurgicale care va necesita un concediu medical mai îndelungat), am considerat că e mai bine să-mi dau demisia, în aşa fel încât spitalul din Hunedoara să poată să meargă înainte cu echipa domnului Viorel Arion”, a declarat Bende Barna.
 
Este firesc, este democratic
La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie, Constantin Rusu, a declarat că era firesc să se dea la o parte: „Am considerat că şi din punctul meu de vedere, de membru şi de preşedinte al consiliului de administraţie, se impune să mă dau la o parte. Este firesc, este democratic. 
Să permitem instituţiei primarului să numească o nouă echipă, atât în management cât şi în consiliul de administraţie, care să ducă la îndeplinire exact obiectivele pe care şi le-a propus în momentul în care a preluat mandatul. (...) Din partea instituţiei primarului piedicile au fost permanente. În fiecare şedinţă a consiliului de administraţie trebuia să ne axăm o bună parte pe răspunsuri la adrese care ieşeau din sfera de competenţă a consiliului de administraţie şi care vizau activitatea managerului, gen indicatori de performanţă, licitaţia de aparatură medicală, anchete ale DNA-ului”.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Posturile de director medical, director financiar-contabil şi&nb[..]
23.09.2013, 20:15   |    0 comentarii
Poliţia municipiului Hunedoara a început investigarea cauzelor pentru care doi nou-născuţi int[..]
17.09.2013, 01:02   |    0 comentarii

Ieri, la Deva, Dan Terteci, directorul cancelariei prefectului, a prezentat poziţia instituţiei referitoare la demiterea conduceri[..]

26.03.2013, 19:23   |    0 comentarii

Decizia Primăriei Hunedoara şi a Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” de a[..]

14.03.2013, 20:22   |    1 comentarii
- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter