13.10.2013, 20:35:46 | 0 comentarii | 932 vizualizari
Metalul Crişcior – CS Vulcan 2-4 sau despre cum a fost / Meciul lui Rasol
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
După scorul de 2-4 pe care CS Vulcan l-a scos, sâmbătă, la Metalul Crişcior, bucuria din tabăra fotbaliatorilor vulcăneni este de nedescris. Echipa nu a mai pierdut un meci preţ de cinci etape, de când la cârma tehnică a fost pus Ion Mugurel Radu, iar bilanţul de până acum arată că, din opt jocuri, doar unul s-a soldat cu înfrângere.
Despre acesta de sâmbătă,
de la Metalul Crişcior, se poate spune c-a fost meciul lui Adrian Rasol sau “Bubo”, cum îl strigă colegii pe teren. Scorul a fost deschis de către gazde, în minutul 15 al primei reprize, când un atacant metalic a profitat de o fisură în apărarea vulcăneană. Golul egalizator al lui Adi Rasol vine după un sfert de oră, ca rezultat al unei combinaţii inspirate între Răzvan Maier, Ion Roşianu şi cel care l-a înscris.
Gazdele reuşesc
din nou să intre în avantaj la începutul reprizei a doua, după executarea loviturii de pedeapsă acordate Metalului în urma unui fault comis de Gelu Pavel. Bucuria galeriei de la Crişcior este, însă, efemeră, ca-n poeziile de dragoste ale lui Eminescu. În minutul 70, Adrian Rasol prinde din nou balonul cum îi vine lui mai bine, îl transformă rapid în bombă şi, desigur, e gol: 2-3. Cel care le pune gazdelor pe colivă bomboana de final, adică cel de-al patrulea gol al vulcănenilor, este Florin Palade.
În atare condiţii,
CS Vulcan rămâne tot pe locul I, dar, fiind doar la un punct distanţă de următoarea clasată, simte încă destul de bine în ceafă respiraţia zimbrului haţegan. Sâmbăta asta, crampoanele băieţilor lui Ion Mugurel Radu vor ara terenul de fotbal din Coroeşti, împreună cu cele ale aurarilor brădeni. Va fi un meci tare şi foarte important, anticipează oficialii vulcăneni, pe care gazdele îl vor aborda cu responsabilitate, deşi, în etapa asta, Aurul Brad a pierdut acasă cu Orăştia.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|