Păi cum să te simţi, ca microbist vulcănean, în apele tale când, din minutul doi al întâlnirii şi până foarte aproape de terminarea meciului cu Aurul Brad, echipa locală CS Vulcan a fost condusă cu 1-0 ?

 

Am întrebat

retoric, desigur, fiindcă, doar uimire, amestecată cu uluire, am putut citi, uitându-mă în stânga şi-n dreapta, atât pe feţele oficialilor echipei din Vulcan, cât şi pe ale băieţilor de pe banca de rezervă. Pe ale susţinătorilor din tribună nu am avut cum să le examinez, dar le-am auzit strigătele. Când de mânie, când de încurajare. Naiba ştie ce-o fi fost cu băieţii ăştia de au muşcat-o la nicio sută douăzeci de secunde de la fluierul de începere a partidei. Precis şi-or fi zis că meciul cu aurarii de la Brad - care erau pe zece în clasament, sper să nu mă-nşel, că nu am timp să mai caut - e chilipir şi că-i vor face ca la gară. 

 

Nu a fost deloc aşa.

O greşeală flagrantă în apărarea vulcăneană, pare-se că a fost neatenţia lui Gelu Pavel, i-a permis jucătorului Mihai Leaha de la Aurul Brad să şuteze cu sete şi să trimită balonul pe lângă portarul Florin Negrea. Asta se petrecea, am zis-o, în minutul doi al meciului şi, de aici, până aproape de final, toată suflarea fotbalistică vulcăneană a purtat doliu. Lasă, că se întâmplă ca la meciul de dinainte, cel al juniorilor, încerca cineva să se mai liniştească, şi la copii tot brădenii au deschis scorul printr-o lovitură de la un’şpe metri, dar meciul s-a încheiat cu 2-1 pentru juniorii vulcăneni.

 

Numai că,

la echipa mare, nu a fost chiar aşa. Prima parte a partidei ne-a făcut impresia că jucătorii vulcăneni joacă total dezorientaţi, că mânuiesc mingea, vorba lui Şoni Trestian de lângă mine, fără orizont şi că, în afară de Maier, Roşca şi Răboj, nu prea sunt alţii care să joace fotbal pe teren. Băieţii s-au mai înviorat niţel în repriza secundă când, alături de ei, a intrat în luptă şi antrenorul Ion Mugurel Radu. Jocul s-a mutat, treptat, treptat, în jumătatea de teren a brădenilor, dar, în ciuda ocaziilor care curgeau una după alta, mingea nu voia deloc să pupe aţele porţii echipei Aurul. S-a văzut clar că oaspeţii joacă mai mult defensiv, asta fiindcă, desigur, le-ar fi convenit punctele cu care ar fi plecat de la Vulcan în caz că pe foaia de arbitraj rămânea doar golul înscris de ei. 

 

Dar, cu toate

că câţiva jucători vulcăneni păcătui-se­ră în seara de dinaintea meciului şi chefuiseră fără măsură, Dumnezeu le-a trecut cu vederea greşeala şi i-a ajutat să nu rămână cu ruşinea unei înfrângeri de rahat pe propriul teren. Cu două minute înainte de epuizarea celor nouăzeci, Răzvan Maier şutează cam de la doisprezece metri şi-l înfrânge pe înaltul şi talentatul portar al oaspeţilor. Este 1-1 şi, lângă tunel şi în tribune, inimile le-au mai revenit la loc posesorilor de drept. Urmează trei minute de prelungiri în care portarul vulcănean se descurcă excelent la o lovitură liberă acordată aurarilor. După care centralul Coroiu fluieră a sfârşit. Ce bine-i, Doamne, că s-a terminat şi cu-n egal!