22.10.2013,  19:48:16 | 0 comentarii | 4472 vizualizari
Până mai ieri, organizaţiile PNL din Vale se bucurau de putere / Acum se plâng pe la toate colţurile că PSD-ul le pune pumnul în gură
de Alina PIPAN
Struţo-cămila USL a început să o ia pe cărări. Şi la nivel local, organizaţiile PNL dau semne clare că nu mai vor să lucreze alături de PSD, că le este obturată opinia şi că până acum au tăcut. Cumva, doar ca să nu deranjeze uniunea. Acum se dezic de aliaţii de la guvernare, începând de la centru până în teritoriu. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, toţi liderii penelişti din Vale au venit în faţa presei să-şi spună proiectele, dar şi păsurile. Proiectele sunt frumoase, peneliştii sunt oameni muncitori, şi mereu am susţinut că organizaţiile locale începuseră să se distingă foarte bine pe scena politică locală. Decizia de a se alia cu PSD a diminuat imaginea PNL în teritoriu, iar acum liderii locali încearcă să o reabiliteze. În luna noiembrie, toţi peneliştii se pregătesc de alegeri în partid, atât la femei, cât şi la tineret. Apoi, după ce lucrurile se vor stabili local, aceştia se pregătesc să susţină partidul în alegerile europarlamentare. Ne bucurăm să vedem că se concentrează pe promovarea valorilor din partid.
 
La Petrila, luptă mare
PNL şi PSD Petrila nu fac alianţă bună. Este lucru cert, declarat de Costel Avram. Acesta este de părere că PNL-ul poate face o figură bună la oricare alegeri. La europarlamentare şi-au stabilit un prag electoral de minim 25 la sută. Acesta practic nu va fi tangibil în oraşe ca Aninoasa sau Lupeniul, unde vorbim de organizaţii noi, sau mici, dar ar trebui să fie tangibil în celelalte oraşe. PNL va continua seria acţiunilor cu caracter social şi promite să se implice oricând în dezvoltarea urbei, cel mai bun exemplu fiind Ziua Recoltei, care a ieşit minunat. Organizaţia din Petrila este, la ora actuală, cea mai vizibilă din Valea Jiului. Celelalte ar trebui să-i urmeze exemplul, pentru a ieşi la lumină, pentru a se debarasa de imaginea pătată de Alin Simota, în cazul muni­cipiului Petroşani, şi pentru a face un scor bun la următoarele alegeri.
 
La Petroşani, mai multă vizibilitate
Dorina Niţă, viceprimarul Petroşaniului şi preşedinte interimar al PNL, este de părere că partidul trebuie să aibă mai multă vizibilitate. „PNL Petroşani a avut şi până acum multe acţiuni, dar acestea ne-au adus mai mult în atenţia beneficiarilor direcţi ai acestor acţiuni. Trebuie să fim mai bine cunoscuţi şi de publi­cul larg, să ne popularizăm. În rest, programul alegerilor este la fel ca în tot judeţul, iar la europarlamentare vom munci pentru un scor bun”, spune viceprimarul. Este adevărat că, la Petroşani, de când este viceprimar, Dorina Niţă are mai multă vizibilitate şi este mai bine poziţionată în clasamentul politic al partidului. Un alt penelist de valoare, longeviv, cu activitate marcantă, este Petru Drăgoescu. 
 
La Aninoasa alianţa practic funcţionează, dar nu e nimic de împărţit
Viceprimarul Aninoasei, Adrian Albescu, nu a avut lucruri negative vizavi de colaborarea cu Nicolae Dunca. Alianţa funcţionează, dar primarul şi vicele nu au ce împărţi în afară de nevoi şi sărăcie. Practic, PNL este greu de remarcat aici, şi nici măcar nu există o majoritate a alianţei în consiliul local. Aşadar, sunt şi situaţii în care PNL-ul a fost propulsat de acest business de la ultimele alegeri parlamentare, în care PSD-ul şi-a găsit susţinător. 
 
La Vulcan, Alina Cîrstoiu este calul, Ile - călăreţul
Asta a fost comparaţia raporturilor de putere în USL a partidelor PSD-PNL dată de penelistă. Ea a spus că alianţa funcţionează pe raporturi de putere inegale, unde PNL este calul, dar PSD călăreţul. Ile şi Cîrstoiu nu s-au pupat niciodată, dar s-au aliat. Este evident că mutarea lui Ile de a candida de la PSD a fost faultul final pentru consilierul local Alina Cîrstoiu, iar avântul politic al acesteia a fost tăiat. Practic, decizia conducerii partidului la nivel naţional de a se alia a demonstrat, la Vulcan, ce am susţinut şi noi mereu: că a distrus forţa politică a organizaţiei locale. Raportat la potenţa PSD, PNL-ul era din ce în ce mai bine cotat la Vulcan şi Alina Cîrstoiu, într-un alt scenariu, ar fi putut ocupa locul de viceprimar. S-a dovedit a fi un combatant pe măsura lui Gheorghe Ile. Acum, penelista trebuie să reia lupta şi să reformeze imaginea PNL-ului, separat de cea a PSD. 
 
La Lupeni, alte schimbări
PNL-ul de la Lupeni este praf. Începuse să fie o organizaţie frumoasă, stabilă şi a fost decimată. Primul pas greşit a fost alianţa. Brânduşe era principalul contracandidat al lui Resmeriţă. Acum, Resmeriţă nu are practic contracandidat. Alianţa dintre cei doi a fost imposibilă. Partidul a rămas în derivă, iar oamenii deosebiţi din PNL nu mai au reprezentativitate. Cristinel Purcaru a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Lupeni, dar a rămas membru şi consilier local. Bine a făcut, oricum Opoziţie nu ştie să facă la Lupeni. Toţi peneliştii fac cărţile lui Cornel Resmeriţă şi în consiliul local, iar în afara lui nu sunt vizibili. Acum, conducerea partidului a fost preluată de Adrian Petrar, directorul minei Uricani. Nu ştim ce capacităţi politico-administrative are, dar aşteptăm să le emonstreze. PNL-ul lupenean are nevoie de forţe proaspete şi de vizibilitate. 
 
Şi la Uricani ar cam fi nevoie de schimbări
Constantin Zaharia s-a plâns că alianţa nu funcţionează la Uricani, şi că uneori PSD-ul nu ştie să se consulte cu liberalii pentru decizii sau planuri importante, dar consilierii PNL sunt cei care asigură majoritatea în consiliul local. Pumnul în gură a fost şi aici amintit. Se ştie, Zaharia şi Buhăescu nu s-au înţeles niciodată, decât de faţadă. La Uricani, ar trebui un lider pe măsura lui Dănuţ Buhăescu. Poate doar Costel Avram s-ar apropia să-i poată face faţă. Însă, dacă vor rezultate, şi 25 la sută la următoarele alegeri, ar trebui un lider care să aibă capacitatea managerială pe măsura PSD. Zaharia este lider la Uricani de când lumea, şi acest lucru nu se vede nici acum, când PNL este la putere. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Sala plină ochi!
Petrilenii au avut parte joia trecută de cel mai complex program de manifestări dedicate &[..]
17.05.2015, 21:16   |    5 comentarii
Vineri, la Deva, liderii locali ai PNL şi PDL au stabilit componenţa conducerii organizaţiei municipale a noii structuri libera[..]
29.03.2015, 20:00   |    0 comentarii
 Care parte a ei îşi va depune candidatura şi câţi dintre lupeneni ar vota schimbarea?22.03.2015, 19:15   |    5 comentarii
Liderii celor două organizaţii judeţene PNL şi PDL au stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, cine sunt cei [..]
02.03.2015, 19:55   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter