03.11.2013,  19:44:16 | 1 comentariu | 6420 vizualizari
La Petroşani, / Femeile Social Democrate Petroşani au un club, pe care nu vor să-l ţină doar pentru ele


de Corneliu BRAN
Joia trecută, în sala de conferinţe a Hotelului „Oxygen” din municipiu a luat naştere Clubul Femeilor Social Democrate Petroşani.
 
Ioan Rus, preşedintele PSD Petroşani, apreciază că acesta este „un club deschis femeilor municipiului, care pot pune în valoare această zonă, a căror activitate poate avea succes deplin în scopul propus dacă există comunicare, colegialitate, seriozitate şi ambiţie”.
„Clubul trebuie să fie ca un magnet care să atragă, locul unde femeile se simt bine, sunt relaxate şi unde pot socializa deschis pentru un scop nobil. Un club al femeilor cu acţiuni pe teme fierbinţi ale momentului, dar şi un club unde femeile pot vorbi deschis între ele despre preocupările de zi cu zi, despre provocările vieţii de familie şi din societate. Dorim cu toţii ca la acest club să atragem valori ale Petroşaniului, dar şi să le scoatem în evidenţă pe cele existente în organizaţia noastră. Vom avea periodic întâlniri şi petreceri cu tematica specifică acestor locuri, având ca finalitate întrajutorarea, susţinerea bulgărilor de cristal acoperiţi cu praf de huilă – copiii noştri, promovarea tradiţiilor locale prea puţin cunoscute şi multe altele”, ne-a declarat Margareta Burduf, preşedintele Organizaţiei Femeilor Social Democrate din cadrul organizaţiei PSD Petroşani.
Din câte am aflat de la preşedintele organizaţiei PSD Petroşani, Ioan Rus, din colectivul de coordonare vor face parte: Violeta Burlec – coordonator, Mihaela Dolu, Angela Popa, Ramona Goia, Ştefania Zamfirescu, Aurelia Leviţchi şi Cristina Ciulică – membri.
Acest club va funcţiona în cadrul OFSD Petroşani. Datele de acţiuni vor fi anunţate din timp, pe viitor PSD Petroşani gândindu-se să pună o locaţie permanentă la dispoziţia membrelor clubului, unde să existe activităţi săptămânale sau chiar zilnice.
La acţiunea de deschidere de joi printre invitaţi au putut fi observaţi deputatul Natalia Intotero, preşedintele Organizaţiei de Femei Social Democrate judeţene, deputatul Laurenţiu Nistor - preşedintele PSD Hunedoara, Sorina Cobori – coordonatorul cluburilor de femei social-democrate hunedorene, Maria Ştefanie – director general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara, Ancuţa Suciu – director ONRC Hunedoara, precum şi multe alte doamne şi domnişoare membre ale organizaţiilor femeilor social-democrate din Valea Jiului, dar şi o serie de domni, membri sau simpatizanţi ai PSD (primarii Gheorghe Ile, Ilie Păducel şi Dănuţ Buhăescu, viceprimarul Vasilică Jurca).
La final să nu uităm de organizatorii evenimentului. „Este vorba de OFSD Petroşani, sprijinită de organizaţia PSD Petroşani, în frunte cu preşedintele Ioan Rus şi consilierii locali PSD şi de TSD Petroşani, prin preşedintele Lavinia Grigoriu şi alte câteva membre. Tuturor celor care ne-au ajutat le mulţumim, cum tot la fel le mulţumim şi celor care au participat. Începutul e bun, sperăm ca prin acest proiect să nu dezamăgim şi să facem tot ce ne-am propus”, ne-a mai declarat Margareta Burduf, preşedintele OFSD Petroşani.
 
 
Se reînnoadă o tradiţie
Înfiinţarea Clubului Femeilor Social Democrate trebuie privită şi ca o continuare a tradiţei. De exemplu, în urmă cu 84 de ani, Secţiunea feminină a Partidului Social Democrat a organizat în după-amiaza zilei de 1 decembrie 1930 la Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului o manifestare, foarte inspirat denumită: Serata de poveşti. Protagonişti au fost copiii muncitorilor, care, conform relatării din presa vremii, „au debutat (…) cu un succes desăvârşit, producând părinţilor şi publicului câteva clipe de adevărată bucurie”.
Şi această serată, ca majoritatea celor premergătoare Crăciunului desfăşurate în Valea Jiului, a avut un caracter filantropic, fiind dată „în favorul copiilor orfani şi săraci”. 

Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Frumuseţea, tandreţea, delicateţea, sensibilitatea şi esteticul sunt valori universale care definesc „femininul”. Dar pentru c[..]
30.10.2013, 21:25   |    0 comentarii
Consilierul de Hunedoara Ana Maria Aldea a fost exclusă din PSD, după ce organizaţia judeţeană a partidului a validat decizia[..]
29.10.2013, 21:31   |    0 comentarii
Sâmbătă, la Deva, a avut loc Conferinţa Organizaţiei Judeţene de Femei PSD Hunedoara, dedicată alegerilor pentru noua [..]
22.09.2013, 20:08   |    1 comentarii
Sâmbătă seara, în parcul de la poalele cetăţii, Organizaţia Femeilor Social[..]
04.08.2013, 23:10   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter