04.11.2013, 23:28:55 | 6 comentarii | 6526 vizualizari
Ăsta da tupeu! Din garajul locomotivelor / Nica îşi dă cu presupusul şi despre minerit
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
După cum se vede, oricine ajunge la conducerea minei Lupeni este terfelit de Nica. Dacă Nica ar avea cât de cât legătură cu producţia de cărbune, am spune că părerea lui contează. Dar cum evoluţia sa profesională arată că nu are legătură cu frontul de cărbune, atunci afirmaţiile sale îl transformă într-un soi de „Nica contra” la orice instalare de director. Departe de noi gândul de a ironiza vreo meserie. Fără îndoială, meseria de dizelist este una cât se poate de utilă în angrenajul unei mine. Cu siguranţă şi Petre Nica îşi mai aminteşte poate cu nostalgie de vremurile când făcea şut, când se ocupa de uleiuri, motorină, piese de schimb pentru locomotivele de mină. Vremurile acelea, învăluite în fumul înecăcios al dieselelor, îl predispun pe Nica la aprecieri despre arta conducerii. Sorin Sandu nu a fost bun ca director la Mina Lupeni decât atunci când Petre Nica a crezut că-i poate lua locul. Acum Sandu, aflându-se în foaie de boală, ar fi un bun director. Urmând logica pernicioasă a lui Nica, deducem că un director bun este unul care e în foaie de boală! Când a fost numit Brânzan director al minei Lupeni, nici acesta nu a fost bun, aducându-i-se aminte de chestiuni personale, care nu au legătură cu mineritul. Acum că nu mai este, totuşi, ar fi bun. Acum, „logic”, nici noul director al minei Lupeni, Emil Gheorghe, nu e bun. Deşi nu este instalat decât de o zi… Probabil nu e bun că a luat-o în minerit de jos: brigadier, CFL-ist, adjunct şef de sector, şef de sector producţie, inginer şef producţie de mină, director producţie la CEH. Probabil nu e bun pentru că a fost şi un apreciat şi curajos lider de sindicat. Probabil nu e bun pentru că provine dintr-o familie respectată în Lupeni. Probabil nu e bun că e un familist convins. Probabil nu e bun că a făcut câteva reuşite acţiuni pentru cultura minerească. Probabil nu e bun că mai pune mâna pe o carte. Probabil nu e bun că nu suge chiloţii nici unei ziariste…
Ne-am interesat pentru Dvs. / Nica nu a trecut nici ieri pe la casieria LSM„VJ” Zoltan Lacataş, preşedintele LSM„VJ”, ne-a informat că Petre Nica nu a trecut ieri deloc pe la casieria structurii sindicale pe care o conduce. Aşa că cele 370 milioane lei vechi (reprezentând cotizaţia Sindicatului Liber E.M. Lupeni către LSM„VJ”) şi cele 27 de milioane lei vechi (cuantumul datoriei personale ale lui Petre Nica), revendicate de Ligă prin preşedintele Lacataş, nu au ajuns nici ieri la destinaţie.
Pentru că-i vrem tot binele din lume: / Îl rugăm pe Petre Nica să răspundă ortacilor 1. Ce s-a întâmplat cu banii de la Sindicatul „Muntele”? 2. Pentru cine s-au achiziţionat băuturi alcoolice de peste 7.000 lei de la SC Bana’n SRL şi s-a lăsat garanţie filă CEC (ştiut fiind faptul că emiterea de filă CEC fără acoperire este infracţiune penală)? 3. Pentru cine a achiziţionat tichete-cadou anul trecut şi anul acesta dl. Nica de la SODEXO? 4. Nu cumva Sindicatul Liber E.M. Lupeni (care, mai are, parcă, doar un singur membru) administrează Clubul Sindicatelor Lupeni? Comentarii articol (6 )
#1
![]()
Acum hotarati-va banii de la sindicatul Muntele sau de la LSMVJ ??
#2
![]()
Pt. #1 - Misu - Misule, n-ai inteles? Intai a tras treapa la LSM VJ, apoi si-a facut de cap cu banii de la Muntele... E simplu.
#3
![]()
Minerii trebuie sa înțeleagă un singur lucru ca Petre Nica nu este agreat nici măcar de colegii săi, fără sa existe o echipa unita ei nu pot milita pentru drepturile minerilor. Petre Nica se lupta singur cu morile de vânt. De cand s-a instalat noul guvernul Petre Nica nu a fost primit la București, in aceste condiții sa ne spună cum lucrează el in interesul minerilor cand nimeni nu vorbește cu el. Singur lui interlocutor este Gazeta de dimineața.
#4
![]()
Pai daca nica are un membru la SINDICATUL LIBER DE CE NU VA INTERESATI LA VULCAN CUM A DAT TOT CLUBUL PE SUB MANA SI UNDE MERG BANII DE LA SINDICATUL LIBER SI CATI MEMBRII Are?
#5
![]()
unde merg Gogule banii?
#6
![]()
cred ca lucrurile merg intr-o directie dirijata. Stimati domni care postati trebuie sa intelegeti ca DEMOCRATIA nu creaza avantaje individuale, ci doar de grup. Vreti nu vreti NICA a fost ales lider, pe placul sau pe neplacul conducerii CEH. Un lider de sindicat NU trebuie sa fie agrat de conducerea societatii, ministerului sau guvernului, el trebuie sa fie pe placul celor pe care-i reprezinta. Dar EU unul vad o adversitaete a dv. fata de Nica si una PRO pentru PENALUL de Jurca. Alo, s-a dus vremea cand ne prosteati cu televizorul. 12
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|