26.11.2013,  20:07:02 | 0 comentarii | 1464 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” în acţiune


de Ziarul Vaii Jiului
Sub egida UNESCO, în 48 de ţări, printre care şi România, s-a desfăşurat, în perioada 18-24 noiembrie 2013, săptămâna educaţiei permanente, sub genericul: „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”. Tematica din acest an a fost „Cetăţean român - cetăţean european”, marcând împlinirea a 20 de ani de la introducerea cetăţeniei europene, prin Tratatul de la Maastricht.
Sunt cunoscute activităţile şi colaborările europene derulate de Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - Petrila, dar şi deschiderile europene. Mai ales că în perioada 26 - 31.03.2013, în Cognac, Franţa, a avut loc seminarul internaţional „Forumul European pentru Diversitate şi Interculturalitate” (FEDI), la care a fost invitat şi Ionel Zmău, întrucât asociaţia pe care o coordonează este membru fondator FEDI (din păcate, o altă vizită, preconizată să aibă loc în septembrie, a fost anulată, doar I. Zmău ştie de ce - n.r.). La acest seminar au mai participat reprezentanţi ai unor asociaţii/ fundaţii culturale sau de tineret din ţări membre ale Uniunii Europene: Anglia, Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia, România, Spania, Ungaria. Dar şi din alte ţări europene: Albania, Armenia, Georgia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Rusia, Ucraina, Turcia.
 
Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - între noi şi Europa
 
„Noi în Europa” a fost un proiect educativ derulat de structura Şcoala Gimnazială Nr. 5 de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” - Petrila.
Proiectul a avut drept argument: 
„Educaţia interculturală este o va-loare promovată atât în UE, cât şi în învăţământul românesc. Ea presupune respect, toleranţă, acceptarea diversităţii şi o atitudine prietenoasă. Activităţile din cadrul acestui proiect se pliază pe cerinţele celor patru piloni ai educaţiei pentru viitor promulgate de Comisia UNESCO pentru  educaţia în secolul XXI: a învăţa să cunoşti; a învăţa să înveţi; a învăţa să fii; a învăţa să trăieşti împreună”.
O activitate din acest proiect a fost: Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - între noi şi Europa.
Joi, 21 noiembrie, însoţiţi de profesoarele Carmen Avram, Ana Doda şi Gabriela Farkas, 15 elevi, reprezentanţi ai claselor de la Şcoala Gimnazială Nr. 5, au vizitat (unii - pentru prima dată) sediul asociaţiei. Au fost doar 15 elevi, dat fiind numărul de locuri din sala de cursuri a asociaţiei. Ionel Zmău i-a întâmpinat cu amabilitate şi un ceai fierbinte. 
Folosindu-se dotările asociaţiei (calculator, aparatură audio-video), s-a vizionat un film realizat de voluntari ai asociaţiei în Cognac, Franţa, şi au fost prezentate proiectele „Comenius”, „Transcarpates”, „Tineret în Acţiune”. 
Oaspeţii au fost foarte plăcut impresionaţi de amenajarea modernă a sediului, dar şi de activităţile asociaţiei. Au urmat discuţii colocviale, propunându-se implicarea elevilor şi de la această şcoală în viitoarele proiecte ale asociaţiei, împletind armonios învăţământul formal cu cel nonformal.
În urma acestei vizite, asociaţia va avea - se pare - noi voluntari. Dar şi noi membri.
 
„Experienţe europene”
 
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani a încheiat - vineri, 22 noiembrie, în Sala festivă de la Şcoala Gimnazială „Avram Stanca” - „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”, desfăşurat sub genericul „Cetăţean român - cetăţean european”.
Profesori şi numeroşi elevi au umplut la maximum această sală. Într-o atmosferă veselă, tinerească, s-au trecut în revistă proiectelor europene derulate de acest colegiu. „În revistă”, adică elevii şi profesorii au adăugat explicaţii la filmele şi imaginile prezentate cu un videoproiector.
Doamna profesor Daniela Ciontescu, directorul colegiului, a ţinut ca această activitate să debuteze cu proiectele derulate în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - un parteneriat de peste trei ani.  
La cele prezentate de unii elevi şi de Daniela Ciontescu, au adăugat aprecieri şi profesorii Radu Dacian Chinţa şi Ana Maria Palade.
Ionel Zmău a menţionat că asociaţia este deschisă oricui pentru parteneriate, colaborări, implicare în proiectele culturale şi educative. A profitat de acest moment festiv şi a înmânat certificatele europene „Youthpass” participanţilor la schimbul de tineri, organizat în luna mai, în Cognac. Au fost 10 (zece) astfel de certificate. Adăugăm că „Les Amis de la France” este o asociaţie chiar de nota 10 (zece)!
 
Şcoala Gimnazială „I. D. Sîrbu” - Petrila
 
Sub genericul „Prevenirea este cheia!”, la această instituţie şcolară, profesorii şi elevii au desfăşurat o gamă variată de activităţi în cadrul „Campaniei de prevenire a violenţei împotriva copiilor şi tinerilor”.
Elevii au pregătit şi prezentat scenete referitoare la violenţa în familie, în clasă, în cadrul grupurilor de joacă ale copiilor. Au avut loc dezbateri şi discuţii cu elevii, studii de caz, s-au prezentat filme, s-au realizat expoziţii de desene. La unele dezbateri au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Petrila. Discuţii despre combaterea violenţei au avut loc şi cu familii ale elevilor.
Activităţile s-au finalizat cu o amplă campanie stradală.
S-au remarcat, coordonând activi­tăţile, profesorii Nicolae Ardelean, Bianca Bălănescu, Ana Maria Biro, Rodica Bolog, Mariana Cocotă, Timeea Colojvari, Veta Dogaru, Liliana Gheban, Mihaela Perca, Corina Scafariu, Natalia Ştefan şi Maria Zmău. De remarcat că aceste activi­tăţi au avut loc în paralel cu alte proiecte educative naţionale, derulate de acest colectiv.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
„Un centru de tineret în Valea Jiului” este o iniţiativă a Asociaţiei Culturale „Les Amis de la France&[..]
25.02.2015, 20:34   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter